Actorul George Piştereanu vorbeşte despre cel mai nou film în care joacă, „Loverboy”, dar şi despre relaţia cu Ada Condeescu şi premiul de la „Gopo”.
În curând te vom vedea într-un nou film la cinema. De ce să mergem la acest film?
„Loverboy” este un film de iubire, un film despre dragostea care te face să renunţi la tine pentru cel pe care-l iubeşti. Luca, personajul meu, este un tânăr care seduce tinere pentru a le pasa într-o reţea de prostituţie. Însă, el se îndrăgosteşte de una din victimele sale şi de aici totul pare să se schimbe. Continuarea o veţi afla dacă veţi vedea „Loverboy”.
Deocamdată ai două roluri în filme artistice. Care dintre roluri ţi-a plăcut mai mult?
Este greu să aleg între cele două, ambele sunt roluri de suflet. Silviu şi Luca sunt personaje pe care am încercat să le înţeleg şi să le interpretez cât mai bine din prisma lui George Piştereanu. Nu pot să aleg, ambele roluri sunt extraordinare!
Te simţi celebru după „Eu când vreau să fluier, fluier”?
Nu, deloc. Sunt un om normal care are o viaţă normală.
Pe Ada Condeescu ai avut-o ca parteneră şi în „Eu când vreau să fluier, fluier”. Aveţi deja două filme în roluri de îndrăgostiţi. În plus, la evenimente sunteţi mai mereu împreună. Oamenii ar putea crede că sunteţi împreună şi în viaţa reală…
Eu şi Ada suntem prieteni, ne înţelegem bine şi nu suntem iubiţi. Ne-am împrietenit la filmări şi de atunci am rămas prieteni.
Ai un prim premiu, cel pentru „tânără speranţă”, decernat la Gopo. Ce înseamnă premiile pentru un actor? Cât de importante sunt ele pentru carieră, stima de sine, regizori sau public?
Premiile reprezintă recunoaşterea aptitutinilor actoriceşti de către specialiştii din domeniu şi ajută la stima de sine. Premiile câştigate de mine m-au convins că am ales drumul cel mai bun pentru mine – actoria.
Ai actori preferaţi, vedete de la Hollywood pe care le admiri? Ca cine ţi-ar plăcea să ajungi?
Când eram mic adoram să mă uit la filme şi să îmi imaginez că joc şi eu, că fac parte din film. Îmi plac mult Robert de Niro şi Marlon Brando, dar asta nu înseamnă că vreau să ajung ca ei, doar mi se par reprezentativi ca actori, roluri şi ce au făcut ei în această industrie.
Mulţi actori refuză scenele de dragoste. Tu cum le-ai descrie? Este greu să interpretezi astfel de momente?
Pot spune că este dificil să interpretezi astfel de momente, dar dacă cunoşti partenerul şi comunici cu el, poate ieşi orice scenă bună, fără a fi nevoie să repeţi şi să tragi numeroase duble.
Cum procedezi când nu ai starea necesară într-o zi de lucru? Cum reuşeşti să empatizezi cu personajul tău?
Este foarte greu să cred că există astfel de zile, poate doar dacă te simţi rău fizic să nu te simţi în stare să filmezi. Altfel, energia pozitivă pe care o ai când te implici într-un nou proiect te face să nu ai stări de acest gen.
În ceea ce priveşte empatia cu personajul este altceva. Eu pentru ambele roluri, pentru Silviu şi Luca, a fost nevoie ca o anumită perioadă, înainte de filmări, să mă documentez, să înţeleg mediul şi deciziile pe care le ia, să îl trec prin filtrul meu.
Telespectatorii iubesc momentele din culise. Povesteşte-ne ceva haios de pe platoul de filmare.
Un moment haios pentru echipă a fost când făceam repetiţii pentru aruncatul cu cuţitul. Este o scenă din film, după ce vedeţi filmul veţi înţelege. La un moment dat, Cătălin Mitulescu, regizorul filmului, îmi explica cum ar trebui să arunc şi după exersările noastre ne-am dat seama că am stricat toate cuţitele şi că nu mai putem filma pentru că nu mai aveam cuţite bune. Soluţia finală a fost improvizaţia, care a ieşit foarte bine.
Ce gen de filme îţi place? Ai un film favorit la care te uiţi periodic? Dar seriale?
The Godfather este filmul de suflet pe care îl văd cel puţin o dată pe an. În plus, cam pe toate filmele lui Al Pacino le revăd din când în când.
Cine te-a susţinut în cariera de actor, având în vedere că în România meseria nu este foarte bănoasă?
Nu pot spune că m-a împiedicat cineva să fac asta, dar nici că nu m-a susţinut. Eu consider că totul a venit de la sine.
Ai accepta să joci în telenovele?
Eu accept proiectele în care cred, iar dacă aş crede că mă reprezintă un rol într-un astfel de proiect, atunci aş spune da.
Foto: arhiva Libertatea