Care este cea mai frumoasă fotografie pe care ai făcut-o până acum?
Cea mai frumoasă fotografie nu am realizat-o încă. Lucrez la asta.
Dar cea mai emoţionantă?
Este valabil exact acelaşi răspuns. Cea mai emoţionantă fotografie aşteaptă să fie realizată.
Lucrezi cu foarte multe persoane publice. Nu sunt dificile uneori?
Persoanele publice sunt oameni. Nu există alte reguli ale comunicării în ceea ce le priveşte. Unii oameni sunt dificili, iar alţii nu. Până la urmă se rezolvă toate.
Ce este mai important: aparatul, fotograful, ambele?
Ce este mai important: violonistul sau vioara? Instrumentul trebuie să fie bun, dar omul din spatele lui este talentul. Inspiraţia, priceperea şi talentul fotografului sunt de neînlocuit. Aparate foto găseşti pe toate drumurile.
Poţi fi un fotograf bun cu un aparat neperformant?
Cu siguranţă da. Poţi fotografia cu o simplă cutie de carton dacă ai ceva de spus.
Majoritatea are „săpuniere”, nu aparate sofisticate şi performante. Ce trebuie să avem în vedere atunci când realizăm o fotografie, chiar şi cu un aparat „rudimentar”?
Subiectul şi modul de tratare al lui este singurul lucru relevant. Se pot face fotografii geniale doar cu telefonul mobil.