Interviu exclusiv: Ada Nicole: „Sunt o tipă specială”

Are 22 de ani şi a debutat în lumea muzicală cu piesa „Hai Hui”, care a început să fie ascultată şi afară. Se numeşte Ada Nicole, are o mulţime de pasiuni atipice pentru o femeie, despre care ne-a povestit mai multe în interviul următor!
Cum ai reuşit să intri în showbizz şi cu cine lucrezi?
Sincer, am avut câteva încercări de a colabora cu diverse persoane dar nu s-a concretizat nimic. Acum colaborez cu Daniel Alexandrescu şi Stevie Bass, cei care mi-au şi comus melodia „Hai Hui” şi cu care vreau să lucrez în continuare.
Am aflat că ai o mulţime de pasiuni interesante....
Da, sunt kikeriţă, îmi place să practic motociclismul, să merg la cursele de maşini, paraşutismul, să joc biliard…
Eşti mai altfel decât celelalte cântăreţe de la noi…
Se poate spune şi aşa. Sunt mai băieţoaică de felul meu, o tipă specială. Am un caracter puternic.
Ai avut de suferit din cauza acestor sporturi?
Pot să spun că am avut mai multe accidente de maşini. Dar nu am păţit nimic grav.

Ştim că ai şi câteva tatuaje speciale. Ce ne poţi spune despre ele?
Am patru şi fiecare are o poveste anume. Unul reprezintă o floare de crin şi e preferata mea şi a tatălui meu. Apoi am tatuat un soare, pe care l-am făcut pentru un fost iubit care a murit. Şi acesta înseamnă viaţă. Mai am pe mână o iederă care urcă, aşa cum a urcat şi viaţa mea. Mai am tatuat un tribal care astfel a pecetluit legătura cu o bună prietenă care îmi e ca o soră şi care acum e departe.
Cum te-ai descrie în câteva cuvinte?
Ambiţioasă, perfecţionistă, misterioasă, energică, veselă şi optimistă.
Cum arată o zi perfectă pentru tine?
Încep cu micul dejun pe plajă. După amiaza petrec cu prietenii şi îmi place să fac sport. Iar seara îmi place să cânt cu gaşca.
Cum ar trebui să fie bărbatul perfect?
Să fie el şi atât. Să nu încerce să mă impresioneze.
Eşti geloasă?
Când e cazul. Îmi place ca ceea ce e al meu să fie al meu!

Foto: PR
 

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale