Calul de dar nu se caută la dinţi, dar ce te faci când dinţii sunt mai mari decât calul? O călătorie în lumea cadourilor pe care nimeni nu vrea să le facă, dar cineva, adică tu, ajunge să le primească.
Dintr-un top al celor mai „nu-mi vine să cred că ai pus asta într-o pungă şi mi-ai dat-o” cadouri fac parte ceasul de perete din carton inscripţionat cu Banca Religiilor, un ou Faberg de plastic (primit de un Paşti, desigur) şi o bluză din supraelastic cu modele geometrice, bej şi negre.
Nu mă înţelegeţi greşit, îmi place să primesc cadouri. Sugerate sau surpriză, scumpe sau ieftine, valoroase sau simbolice, îmi place să desfac orice ambalaj şi mă bucur sincer. În fiecare zi am pe mine cel puţin un lucru pe care l-am primit cadou – cercei zornăitori, brăţări vesele, eşarfe colorate, poşete încăpătoare sau pixuri şmechere – şi în jurul meu, oriunde mă uit, sunt semne ale afecţiunii prietenilor mei. De la linguriţa roz cu coadă lungă la căştile cu microfon pentru computer, de la vasul pictat din Amazon la „Sărutul” lui Klimt, de la husa pentru netbook la zecile, sutele de cărţi pe care le-am primit. Sunt daruri din suflet şi le apreciez şi pentru valoarea lor estetică sau practică intrinsecă, şi pentru ceea ce simbolizează: că un prieten s-a gândit la mine când era departe. Un cadou este un semn al dragostei pe care ţi-o poartă persoana care dăruieşte şi în el se conceptualizează atât sentimentele sale, cât şi măsura în care te cunoaşte.
Situaţia stă altfel când e vorba de cadouri din obligaţie. Le simţi, le ştii, îţi scrâşnesc între dinţi pre-cum o ciupercă plină de nisip şi gătită prea mult. Aş putea să mă lipsesc de ele. Mai ales că nu înţeleg cum a ajuns persoana respectivă să facă legătura între mine şi obiectul în cauză. Cred că acesta este cel mai greu de acceptat atribut al unui cadou rău: capacitatea lui (şi, prin extensie, a dăruitorului) de a te jigni. Cum mă vede pe mine cineva care îmi face cadou o cămaşă de noapte din finet, portocalie şi cu volane? Dar cineva care îmi dă nişte cipici roz împletiţi şi cu broderii? Dar cineva care îmi dă un tricou cu Che Guevara? Sincer, cum să mă simt bine? Şi, mai ales, ce să fac cu el?
Cititoare păţite
Şi poate că nu e aşa de greu ca un bibelou. Îl ascunzi în fundul dulapului, îl dai cadou unor rude sau unor vecini care au colecţie sau îl arunci de-a dreptul. Asta povestesc şi pe forumul Unica nişte membre care au primit cadouri precum cană cu penis, trandafir artificial, clopoţel, bibelou cu delfin şi glob „de o culoare atât de stridentă, încât practic îţi cad dinţii”. Sunt altele mai grele, însă. Luminiţa povesteşte despre un dar de o rară consideraţie: o lumânare de nuntă pe care trebuia să o ducă la o biserică, să o aprin-
dă şi să se roage cu ea. Poate dă Domnul şi se mărită, s-au gândit prietenii în cauză, pe care ea, din politeţe, îi caracterizează drept „excentrici”. Eu le-aş fi zis mitocani. „În acel moment (când am primit lumânarea), nu ştiam dacă să râd sau să mă enervez, dar totul s-a terminat cu bine”, îşi aminteşte ea. A dat-o mai departe.
E o clasificare, aşadar, şi între cadourile din obligaţie pe care ţi le dau mătuşile, naşele, finele şi alte grade de rudenie feminină – bărbaţii din familie nu se prea amestecă în treburile astea. Sunt cele evident reciclate – bibelouri prăfuite din anii 80, metraje cu dungi de gălbeneală de la atâta stat în ladă, seturi de parfumuri ieftine – apoi cele ad-hoc – săpun (neapărat Fa) cu colanţi, chiloţi tetra cu castron de plastic (nu râdeţi, eu am primit), spray Impulse cu obiect promoţional inscripţionat (vezi ceasul de perete de mai sus sau pelerine de ploaie cu felurite nume de partide politice). Pentru că, nu-i aşa?, intenţia contează. Apoi, mai sunt cele cu mesaj, ca lumânarea Luminiţei sau alte daruri subtile, precum un îndreptar ortografic, un pachet mare de gumă de mestecat sau un cântar de baie, şi, cele mai dificil de parat, cadourile urâte cu spume pe care s-au dat relativ mulţi bani. Darurile de nuntă intră lejer în această categorie: de la pături cu tigri la papuci de casă cu pui, de la măsuţe de cafea din sticlă şi metal auriu la lenjerie de pat creponată, de la veioze (orice veioză!) la filtre de cafea XinYang. Dacă în cazul primelor două categorii e vorba de lipsă de consideraţie din partea celui care dă cadoul, în ultimele două situaţii e puţin mai complicat. Trebuie să arăţi că eşti încântat de valoarea / utilitatea / frumuseţea darului, altfel jigneşti partea adversă. Care, nu te poţi plânge, s-a străduit. S-a gândit la tine. La binele tău. La frumuseţea casei tale. Care, cu aceiaşi bani în mână, în orice alt loc, în orice altă zi, şi-ar lua fix acelaşi lucru. Pe maro. Când e vorba de gustul omului, nu poţi spune nimic, nu ai niciun argument valabil. Trebuie să zâmbeşti frumos şi sincer, să mulţumeşti şi să pui cadoul la loc de cinste până la plecarea musafirului. Ar fi o cruzime să faci orice altceva.
Reacţia potrivită
Acesta e de fapt momentul cel mai dificil, cele câteva secunde în care înţelegi ce e în cutie, te întrebi retoric în gând de ce? De ce? De ce mi se întâmplă numai mie? Şi îţi aduni puterile ca să pari încântat de cadou. Secretul succesului e să nu exagerezi. Chiar dacă e ceva complet deplasat – precum un set alb de sutien (prea mare) cu slip (prea mic) de la o vecină de-a bunicii, care le-a primit de la o nepoată, care le primise de la fosta soacră, care o ura – trebuie să zâmbeşti subţire, să dai din cap aprobator şi să mulţumeşti cu voce tare. Sinceritatea nu te ajută la nimic. Nu doar că vei supăra sursa, dar nici nu te va scuti de la a primi alte cadouri inepte, pentru că numărul rudelor şi cumetrilor creşte de la an la an şi nu vei putea niciodată să le faci faţă tuturor. Şi, până la urmă, calul de dar nu se caută la dinţi. Se reciclează sau se aruncă direct la gunoi.
Toate exemplele prezentate sunt reale. Nicio rudă / cumătră nu a fost rănită pe parcursul redactării acestui text, dar s-ar putea ca autoarea să nu mai primească niciodată sprayuri Impulse.
O prietenă a primit de Crăciun, de la soacra ei, o pijama verde fosforescentă cu volane şi palmieri. Zice că ar putea dirija circulaţia în ea.
Cel mai nepotrivit cadou de care am auzit: să primeşti dar de nuntă căruţ pentru copil. Neavând copil…