De ce nu au păsările dinţi

Păsările au o serie de caracteristici uimitoare care pun și acum semne de întrebare în lumea științifică. De ce au păsările pene, de ce pot zbura și de ce nu au păsările dinți? Teoria evoluției arată că păsările din zilele noastre au evoluat într-un sens cu totul neașteptat, iar mutațiile genetice ar putea explica de ce nu au păsările dinți!

Păsările sunt un mister al evoluției și ascund încă multe secrete pentru cercetători. O teorie larg acceptată susține că ele ar fi evoluat dintr-o ramură a dinozaurilor zburători. Este uimitor cum pielea plină de solzi s-a transformat în pene, cum botul lung și feroce a devenit cioc și cum au învățat păsările să migreze folosindu-se de câmpul magnetic al Pământului. O taină rămâne în continuare și vechea întrebare: de ce nu au păsările dinți?

Pentru toate semnele de întrebare legate de păsări avem o mulțime de teorii, dar nu sunt acceptate în totalitate. Dacă te întrebi de ce nu au păsările dinți, vei găsi câteva teorii interesante, care încearcă să explice acest fenomen, dar care au anumite lacune greu de acoperit.

Ce specii sunt lipsite de dinți

Păsările nu sunt singurele făpturi fără dinți. În zonele tropicale trăiesc câteva specii de animale care nu au dinți și care s-au specializat pe vânarea insectelor și mai ales a furnicilor. Aceștia sunt furnicarii sau tapirii. Ei sunt dotați cu un bot alungit ca o trompă cu care aspiră pur și simplu insectele.

De asemenea, leneșii, înrudiți cu furnicarii, sunt mamifere care prezintă un fel de dantură primitivă, complet diferită de dinții pe care îi au toate celelalte mamifere.

Lista animalelor lipsite de dinți este foarte scurtă. Lipsa dinților este mai degrabă o caracteristică stranie și greu de explicat a păsărilor. De aceea, cercetorii s-au întrebat de ce nu au păsările dinți, la ce ajută acest lucru și de unde vine această evoluție! Ei au propus câteva teorii legate de modul în care au evoluat unele specii de dinozauri și legate de necesitatea de a zbura a păsărilor.

Schimbarea modului de hrănire

Fiecare specie are un anumit mod de hrănire, iar botul, dentiția sau ciocul, trompa sau acul au evoluat astfel încât să servească acestui mod de hrănire. Multe mamifere sunt omnivore și au nevoie de un bot puternic, de canini și dinți tăioși cu care pot tăia carnea.

Păsările au cioc deoarece acesta le servește cel mai bine pentru a se hrăni. Cu ajutorul ciocului, ele culeg mai ușor semințele, fructele, florile sau firele subțiri de iarbă. Majoritatea păsărilor sunt insectivore, astfel că forma ciocului s-a adaptat pentru a prinde din zbor sau de la sol diverse insecte.

Hrana păsărilor o constituie în mod deosebit semințele, boabele, nucile, florile, ierburile, insectele, viermii și fluturii, peștii și amfibienii în cazul berzelor sau al păsărilor de apă. Dacă ne gândim cum se hrănesc păsările, fie ele păsări mici cântătoare, păsări de apă sau păsări din ogradă, ne dăm seama cât de utilă este forma ciocului lor și de ce dinții ar fi inutili.

O veche teorie care vrea să explice de ce nu au păsările dinți susține tocmai acest lucru: păsările nu mai aveau nevoie de dinți. Pe măsură ce au evoluat, ele au devenit tot mai mici și mai ușoare, mai bine adaptate zborului și au dezvoltat pene, în aceeași măsură în care au dezvoltat ciocuri de diverse forme și lungimi care le ajută să ciugulească hrana specifică fiecărei specii.

Cu timpul, dinții au dispărut astfel încât capul păsărilor să fie mult mai ușor, mai alungit și aerodinamic, mult mai potrivit pentru zbor.

Pe de altă parte, păsările au un sistem digestiv modificat astfel încât să descompună hrana, fără că aceasta să mai fie în prealabil mărunțită sau mestecată cu ajutorul unor dinți. Spre exemplu, gâștele şi găinile au pipotă care mărunțește hrana înainte ca aceasta să ajungă în stomac unde este descompusă în substanțe nutritive.

De ce nu au păsările dinți, dacă dinozaurii aveau?

Conform unor teorii, păsările ar fi evoluat dintr-o familie de dinozauri numită Theropoda, nume pe care l-au primit datorită faptului că erau bipezi. Din această familie făceau parte  Velociraptor și Tyrannosaurus Rex, iar mult mai târziu Archaeopteryx Lithographica, o specie dotată cu dinți feroce. Această specie a trăit cu aproximativ 150 de milioane de ani în urmă, în Jurasic, o perioadă geologică ce a durat în jur de 55 de milioane de ani și care a fost urmată de Cretacic.

În Cretacicul târziu coexistau dinozauri zburători care prezentau cioc și alte specii care prezentau dinți. Spre exemplu, speciile care vânau pești erau dotate cu un fel de cioc incipient, dar în spatele lui aveau canini puternici cu care zdrobeau oasele peștilor.

Strămoșii păsărilor făceau parte din familia Hesperornis sau din familia Ichthyornis. La sfârșitul Cretacicului, existau specii de păsări cu dinți, dar curând după această eră ele vor dispărea. Conform cercetătorilor, dezvoltarea ciocului începe să fie preominentă pe măsură ce dinții dispar, aproximativ cu 100 de milioane de ani în urmă. Dar motivul concret pentru care nu au păsările dinți rămâne totuși un mister greu de elucidat.

Diverse teorii plauzibile

Specializarea hranei

Așa cum am prezentat mai sus, ciocul a apărut pe măsură ce păsările s-au specializat pe o anumită hrană. Păsările insectivore au nevoie de cioc pentru a prinde insectele, așa cum păsările care se hrănesc în mod deosebit cu semințe și iarbă tot de cioc au nevoie să apuce mai ușor hrana măruntă. Păsările de apă sau păsările limicole au dezvoltat ciocuri lungi pentru a prinde pești sau broaște, iar păsările de pradă au dezvoltat ciocuri și gheare deosebit de ascuțite pentru a sfâșia prada mai ușor.

Se pare că ciocul, care ajută păsările să se hrănească mai ușor cu diverse semințe și ierburi pe care nu le consumă alte specii, ar fi ajutat păsările să supraviețuiască în timpul marii extincţii a speciilor de acum 65 de milioane de ani, cauzată de impactul unui asteroid uriaş cu Pământul, fenomen care a bulversat clima planetei.

Dar teoria aceasta nu este suficientă, având în vedere că păsările au o hrană deosebit de variată, de la micuțele păsări colibri care se hrănesc cu nectar, la codalbii uriași care se hrănesc cu stârvuri de animale.  

Avantaj pentru zbor

O altă teorie susține că dinții au dispărut în cursul evoluției pentru ca păsările să fie cât mai ușoare în zbor. Dinții mari și grei erau o povară de care păsările s-au debarasat treptat, zborul fiind mult mai important în evoluția lor, decât dinții. Cu toate acestea, nu toate păsările zboară. Este uimitor cazul struților care au un cap foarte mic, un gât lung aerodinamic, dar un corp disproporționat de mare și de greu din cauza căruia ei nu pot zbura.

Teoria ar putea fi acceptată, deși unii dinozauri carnivori din Mezozoic, care erau incapabili să zboare, nu aveau dinţi, ci cioc, au obiectat cercetătorii de la Universitatea din Bonn, în cadrul unui studiu publicat în jurnalul Biology Letters (Royal Society).

Undeva, după Cretacic, au avut loc salturi genetice uriașe care au dus la apariția a mii de specii de păsări extrem de diferite între ele. Este de ajuns să ne gândim la struți – lebede – găini – papagali – bufnițe – pițigoi. Lumea păsărilor este uimitor de variată, sunt specii care par că nu au nimic în comun decât penele și, totuși, ele sunt înrudite și împart multe caracteristici unice cum ar fi și această trăsătură specială și anume că nu au dinți.  

Perioada de eclozare

O altă teorie interesantă care încearcă să explice de ce nu au păsările dinți este susținută de o echipă de oameni de ştiinţă din Germania. Ei au studiat evoluția fosilelor de dinozauri din care se trag păsările și mai ales modul lor de reproducere.

Cercetătorii de la Universitatea din Bonn au prezentat o nouă ipoteză privind strategia de reproducţie a dinozaurilor aviari şi durata de incubaţie a ouălor. Studiul acestora se bazează pe o cercetare recentă a paleontologilor americani care a scos în evidenţă incubaţia lentă a ouălor de dinozaur. Acest proces ar fi durat câteva luni, ca şi în cazul reptilelor primitive, însă la păsările moderne durata este mult mai scurtă (de la zece zile la câteva săptămâni). Potrivit oamenilor de ştiinţă, un rol important în acest caz îl au… dinţii.

Procesul de dezvoltare a danturii la embrionii de dinozauri dura aproximativ 60% din perioada de incubaţie. Cu alte cuvinte, dezvoltarea dinților îngreuna foarte mult procesul de dezvoltare a embrionilor. Drept pentru care dinozaurii își ascundeau sau își îngropau ouăle, pentru a nu fi mâncate de prădători. De-a lungul a milioane de ani, procesul de evoluție a renunțat treptat la dezvoltarea dinților pentru a ușura și pentru a scurta viața embrionului.

O perioadă mai scurtă de incubaţie a permis eclozarea mai rapidă şi a oferit ”un important avantaj” din punct de vedere evolutiv, susține dr. Martin Sander. „Sugerăm că selecţia naturală în favoarea dispariţiei dinţilor este un efect secundar al selecţiei în favoarea unei dezvoltări mai rapide a embrionului şi a unei perioade de incubaţie cu o durată mai scurtă”, notează oamenii de ştiinţă. Această teorie explică totodată pierderea dinţilor şi prezenţa ciocului la unii dinozauri nonaviari, au subliniat cercetătorii.

foto: Shutterstock