De ce este bine să te îmbraci în haine noi de Paște

.

O vorbă veche spune că trebuie să ai haine noi de Paște, iar acest obicei se păstrează și azi în toate comunitățile creștine din lume, din Europa sau de peste Ocean. Din copilărie știm că este bine să te îmbraci cu haine noi de Paște, copiii fiind primii care primesc ținute frumoase pentru Duminica Paștelui.

Te-ai întrebat vreodată de ce este bine să îmbraci haine noi de Paște? Să fie o simplă superstiție sau doar un moft întreținut de femeile cochete care aveau încă un motiv să își cumpere o rochie nouă?

Tradiția creștină ne arată că nu este nici superstiție și nici moft, chiar dacă magazinele profită de acest obicei și ne îmbie cu tot felul de oferte pentru ținutele noi de primăvară.

Încearcă să ții și tu cont de tradiție și să îmbraci haine noi de Paște, deoarece acest vechi obicei creștinesc are semnificații mult mai profunde decât o modă trecătoare.

De unde a apărut obiceiul de a purta haine noi de Paște

Păstrat de-a lungul secolelor până în zilele noastre, acest obicei vine chiar de la începuturile creștinismului. Iar împăratul roman Constantin cel Mare a contribuit la consolidarea acestui obicei printr-un decret surprinzător pentru acele vremuri.

Numeroase dovezi scrise, dar și povești transmise pe cale orală, venite din timpurile bisericii primare, din primele secole de creștinism, ne arată că oamenii se îmbrăcau cu cele mai frumoase haine pentru a participa la slujba de Înviere, în Duminica Paștelui.

Copiii, în mod deosebit erau îmbrăcați în haine noi de culoare deschisă, făcute din pânză de in sau de bumbac albă. Fetele tinere și femeile își pregăteau din timp o rochie nouă pentru Paște, iar bărbații își cumpărau cel puțin o haină nouă, o pălărie sau chiar o ținută întreagă din stofă sau pânză neagră. 

Hainele noi, simbol al învierii și al credinței

De ce este bine să te îmbraci în haine noi de Paște

Creștinii au adoptat și au păstrat acest obicei din mai multe motive. Prin acest obicei onorau marea sărbătoare a Învierii și se distingeau de celelalte confesiuni religioase. Dar cel mai important motiv dintre toate este legat de semnificația religioasă a acestei sărbători. În Duminica Paștelui, noi sărbătorim Învierea lui Iisus Hristos, momentul de mare bucurie, luminare și speranță, în care Fiul Domnului a pășit peste moarte și s-a sculat din mormânt.

Acest moment are o încărcătură emoțională deosebită și reprezintă esența creștinismului și a credinței noastre. Învierea Domnului, triumful vieții asupra morții, este tocmai promisiunea lui Dumnezeu către credincioșii Săi și nădejdea tuturor creștinilor într-o viață de Apoi, lipsită de suferință și durere.

Conform tradiției biblice, Iisus a înviat din morți scăldat în lumină, înfășurat în haine albe de in curat. Încă din primele secole de creștinism, cei care participau la slujba de Înviere, mai ales copiii, veneau la biserică îmbrăcați în cele mai bune haine, mai ales în haine albe. Prin acest gest, creștinii onorau sacrificiul Domnului și își manifestau credința în Dumnezeu, conform căreia și noi, la rândul nostru, vom păși peste moarte și vom învia în Împărăția Domnului.

Hainele noi, mai ales hainele albe purtate adesea de copii și tineri sau de femei, reprezentau credința în primenirea și curățenia sufletului care avea să fie primit de Dumnezeu în viața de apoi. Așa cum sufletul se primenește de Paște prin rugăciuni, și trupul se primenește prin post, prin curățenie și prin haine noi.

Hainele noi, simbol al botezului creștinesc

Un alt motiv puternic pentru care s-a răspândit în comunitățile creștine primare obiceiul de a purta haine noi de Paște este legat de tradiția botezului. În acele vremuri, ori de câte ori cineva dorea să fie botezat întru creștinism, era însoțit de familie, de prieteni și de alți creștini din comunitate. Botezul avea loc pe malul unei ape sau într-un lăcaș de cult, unde era adusă apă curată de la cel mai apropiat râu. Mulți păgâni se botezau în preajma Paștelui, considerată în acele timpuri, cea mai mare sărbătoare creștină.

Tradiția cerea ca toți cei care îl însoțeau pe noul credincios să poarte haine noi, curate și, eventual albe, așa cum era îmbrăcat Iisus în ziua Învierii. Fie că era botezat un copil sau un adult în toată firea, după botez acesta era îmbrăcat și el în haine albe, ca un simbol al faptului că s-a lepădat de viața păcătoasă și s-a închinat cu trup și suflet Domnului, devenind creștin.

Învierea lui Iisus, pe care o sărbătorim de Paște, a fost promisiunea de căpătâi a lui Dumnezeu către poporul său și către credincioși. Călcând pe moarte, Fiul Său a spălat păcatele omenirii și ne-a dăruit fiecăruia dintre noi șansa de a ne curăța sufletul și de a trăi o viață mai bună, în lumina credinței. Iar hainele noi și curate sunt și ele un simbol al unei vieți fără păcate, așa cum îi stă bine unui credincios.

Decretul lui Constantin cel Mare

Obiceiul de a purta haine noi și mai ales haine albe de Paște era deja răspândit în comunitățile de creștini din Imperiul Roman. Iar primul împărat roman care s-a botezat întru Hristos și a devenit creștin, Constantin cel Mare, a întărit acest obicei printr-un decret care era de-a dreptul revoluționar pentru acele vremuri.

Constantin cel Mare a trăit între anii 272 și 337 după Hristos și a fost primul împărat care a reușit unificarea provinciilor occidentale ale imperiului sub autoritatea sa. Deja predecesorul său, împăratul Galerius, pusese capăt persecuțiilor împotriva creștinilor. Constantin cel Mare a devenit tot mai tolerant cu religia cea nouă, le-a restituit bunurile creștinilor și a susținut biserica din fonduri publice. Dar abia în ultimul an al vieții a fost botezat creștin.

Conform surselor istorice, la scurt timp după Paștele din anul 337, Constantin a început să se simtă rău. El avea deja o vârstă înaintă pentru acele vremuri și anume 65 de ani. Fiind sfătuit de preoții creștini să se boteze pentru a căpăta puterea și îndurarea lui Dumnezeu, el a cerut botezul.

Se pare că, după botez, Constantin cel Mare a purtat doar veștminte albe și a renunțat la veștmintele imperiale pline de culoare. În ultimele lui zile de viață, a dat un decret prin care a recomandat tuturor creștinilor să poarte haine noi de Paște și a recomandat tuturor celor care se botează întru Hristos să păstreze obiceiul de a purta haine albe la botez.

Ce semnifică pentru creștini hainele noi de Paște

Toate semnificațiile religioase și creștine explicate ne arată că tradiția de a purta haine noi de Paște a avut un impact semnificativ încă din primele secole de creștinism.

Pentru creștinii din acele vremuri, bucuria de a sărbători Învierea Domnului se regăsea și în hainele cu care se înnoiau în prag de sărbătoare. Hainele noi reprezentau viața lor nouă, lepădarea de păcate și îmbrățișarea unei noi credințe întru Hristos.

Toți creștinii merg la biserică pentru a se spovedi în Săptămâna Patimilor și se împărtășesc de Paște din trupul și sângele Domnului. Așa cum primesc Paștele cu sufletul curat prin spovedanie și rugăciune, la fel de curat trebuie să fie și trupul, îmbrăcat în haine noi.

De ce este bine să te îmbraci în haine noi de Paște

În tradiția noastră populară, românii au păstrat de veacuri obiceiul de a purta cele mai frumoase haine atunci când merg la biserică, duminica. Întotdeauna se îmbrăcau frumos, în costume populare meșteșugit lucrate, la marile sărbători, la horă, la nuntă, la botez și chiar la înmormântare.

Dar, la Paște, în mod deosebit își pregăteau haine noi, în primul rând pentru copii, pentru fete și flăcăi. Până și bătrânii aveau mândria de a purta ceva nou de Paște, o pălărie, o basma sau o cămașă cusută în casă.

Obiceiul este regăsit peste tot în Europa. Spre exemplu, în Irlanda, copiii purtau neapărat haine noi de Paște de culoare albă, la care erau asortate panglici verzi. În Marea Britanie sau în Germania, de asemenea, creștinii pregăteau ținute noi, fiecare după bugetul familiei, iar acest obicei a fost dus de imigranții scoțieni, irlandezi sau germani în Statele Unite și Canada.

Când să te îmbraci cu haine noi de Paște

Românii au păstrat tradiția de a purta haine noi de Paște la slujba de Înviere. Toți creștinii care merg la biserică sâmbătă seara, înainte de Duminica Paștelui, au obiceiul să se îmbrace frumos și simplu, purtând cel puțin o piesă vestimentară nouă sau încălțăminte nouă de primăvară.

De asemenea, în Duminica Paștelui, orice creștin poartă haine noi dacă merge în vizită, dacă este invitat sau dacă primește musafiri la masa de Paște.

Când îmbraci haine noi de Paște pentru biserică sau pentru vizită, trebuie să ții cont însă și de solemnitatea acestei sărbători și să respecți conduita specifică participării la slujbele religioase. Încearcă să eviți hainele mulate, strâmte, puternic colorate sau pline de accesorii. Ținuta la slujba de Paște trebuie să fie de bun gust, în pas cu moda, dar cu o anumită eleganță și decență.

Bijuteriile masive, blănurile pompoase, gențile de lux nu își au locul nici în biserică, nici în vizită la rude la masa de Paști. Învierea Domnului este o sărbătoare a bucuriei, a smereniei și a speranței. Nu facem parada modei în biserică și nici nu trebuie să demonstrăm celor din jur câți bani cheltuim pe haine și accesorii de lux!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton