De ce alb şi negru nu sunt considerate culori

Te-ai gândit vreodată de ce alb și negru sau gri nu apar pe roata curcubeului? Pictorii și artiștii nu consideră alb și negru culori. În schimb, noi știm că, datorită lor, se pot obține milioane de nuanțe prin combinația cu diverse culori primare.

Cu greu ne obișnuim să numim alb și negru non-culori. Această teorie a prins contur și a devenit tot mai populară printre artiști la începutul secolului XX. Negrul a fost dintotdeauna o culoare puternică în societate, în secolele trecute, și a dominat multe domenii.

De-a lungul veacurilor, nicio altă culoare nu a adunat atât de multe superstiții și tradiții precum alb și negru. Cele două așa numite non-culori au numeroase semnificații simbolice și sunt asociate cu lumina și întunericul, cu ziua și noaptea, cu viața și moartea, cu pacea și războiul etc.

Azi ele sunt considerate non-culori. Cu toate acestea, numeroasele nuanțe de gri obţinute din alb si negru ne arată ce limbaj bogat poate avea combinația celor două excluse din paleta de culori.

Ce este de fapt culoarea

Îți propun un joc de imaginație. Privește cu atenție un clip cu o pasăre colibri în zbor. Vei găsi o mulțime de astfel de clipuri la cea mai simplă căutare pe internet. Privește cu atenție culorile penajului și vei observa cum se schimbă nuanțele multor pene de la violaceu, la albastru, verde sau mov, până la roșu sau portocaliu.

Cele mai multe păsări frumos colorate, așa cum este micul colibri, strălucesc în nuanțe spectaculoase datorită luminii. În realitate, lumina este aceea care ”pictează” diferite nuanțe în penajul păsărilor în funcție de unghiul de refracție al razelor de lumină.

Culoarea sau culorile sunt greu de definit. Pentru fizicieni, culoarea este o anumită lungime de undă, pentru chimişti culoarea este un pigment, naturaliştii studiază culorile din lumea vie, în timp ce mineralogii studiază culorile cristalelor din subteran, spre exemplu.

La rândul lor, medicii încearcă să ne explice cum văd ochii noștri culorile și ne întoarcem la lumină. Deoarece, fără lumină, nu putem distinge nicio culoare. Dacă ar fi complet întuneric în jurul nostru, am mai putea vedea ceva colorat? Răspunsul este categoric negativ. Dar acest lucru nu înseamnă că florile, fluturii, frunzele și tot ceea ce ne înconjoară își vor pierde culoarea. Aceasta, însă, depinde de lumină.

O definiție destul de acceptabilă a culorii ne arată că ea este o însușire a luminii determinată de compoziția sa spectrală, care permite ochiului să perceapă în mod diferit radiațiile vizibile incidente pe retină, având aceeași intensitate, dar lungimi de undă diferite.

Așadar, culoarea este o expresie a luminii. Tot ceea ce este în jurul nostru absoarbe și reflectă anumite lungimi de undă, astfel că fiecare ființă sau lucru pare să reflecte anumite culori. Când nu este reflectată nicio lumină vedem negru. Când toată lumina este reflectată vedem alb.

Culorile primare și culorile secundare

În Antichitate, alb și negru erau culori în toată puterea cuvântului și au rămas astfel timp de câteva secole, timp în care limbajul nostru s-a îmbogățit cu tot mai mulți termeni care definesc diferite culori.

Spre exemplu, în scrierile grecilor antici maro, galben și verde erau desemnate cu același termen, nu pentru că grecii acelor vremuri nu făceau diferența între culori, ci pentru că nu aveau cuvintele potrivite pentru acele culori. Pe măsură ce arta și mai ales pictura a evoluat, culorile au căpătat nume și au fost organizate în palete cromatice tot mai complexe.

În anul 1665, Isaac Newton (1642–1727) propune o nouă scară coloristică în care nu mai există loc pentru alb și negru. Celebrul fizician pornește de la cele 3 culori primare roșu, galben și albastru. Cele trei se numesc primare, deoarece ele nu pot fi obținute prin combinarea altor culori.

De la cele trei culori primare, Newton a creat un cerc cromatic care cuprinde culorile secundare și anume portocaliu, verde și violet, care pot fi obținute din combinarea celor trei culori primare. Iar în jurul lor, pe cercul cromatic, vin toate nuanțele care pot fi obținute din milioane de combinații între culori, dar și între culorile primare sau secundare cu alb și cu negru.

Ochiul uman este capabil să vadă doar lumina cu lungimi de undă cuprinse între 380 și 750 nanometri (nm). Spectrul vizibil începe cu lungimile de undă pe care le numim violet, între 380 și 450 nm, apoi trece la albastru, verde, galben și portocaliu și se termină cu roșu, între 590 și 750 nm. De exemplu, când te uiți la o bluză roșie, acea bluză va absorbi sau va împrăștia lungimi de undă de lumină mai mici de 590 nm, astfel încât undele nu vor ajunge la ochii tăi. Însă, bluza roșie va reflecta o anumită lungime de undă între 590 și 750 nm pe care ochii tăi o procesează ca fiind roșie, după cum explică enciclopedia online Britannica.

Culorile curcubeului

Cercul cromatic propus de Isaac Newton are la bază tocmai lungimile de undă pe care le poate percepe ochiul uman. Culorile primare și culorile secundare din cercul cromatic pot fi observate în natură, în momentul în care se formează un curcubeu după ploaie. Curcubeul reflectă întocmai culorile de bază pe care le poate percepe ochiul uman. Iar faptul că alb și negru nu apar în curcubeu, ele nu au fost incluse în graficul ROGVAIV (adică roșu – oranj – galben – verde – albastru – indigo – violet).

După ploaie, atmosfera este încărcată de miliarde de picături de ploaie. Lumina este refractată de fiecare picătură de ploaie, se descompune în diferite lungimi de undă și noi vedem acea paletă de culori extraordinară care este curcubeul.

Nu vom vedea niciodată alb în curcubeu, deoarece prezența albului ar însemna absența tuturor celorlalte culori. Iar lungimile de undă ale luminii oferă fiecare câte o culoare perceptibilă cu ochiul uman. De asemenea, nu vom vedea niciodată negru în curcubeu, deoarece negru presupune absența completă a luminii.

De ce alb și negru nu sunt culori

Mulți artiști și cercetători sunt de părere că alb și negru nu pot fi considerate culori. Teoria nu este chiar atât de modernă. Se pare că și Leonardo da Vinci afirma că negru nu este culoare, pe vemea când lucra la Cina cea de taină. În schimb, folosea din plin negru pentru a pune în valoare toate celelalte culori, pentru a crea umbre și taine, tușe pline de mister care îi caracterizează opera.  

În zilele noastre, alb și negru sunt considerate non-culori… deși este atât de straniu să vorbești în viața de zi cu zi despre o ținută în non-culoarea neagră sau despre mașina în non-culoarea albă. Pentru profani, alb și negru vor rămâne culori și sunt percepute drept culori puternice, contrastante, pline de energie, aflate la poluri complet opuse. Unii artiști moderni încearcă să restabilească poziția celor două – alb și negru – în rândul culorilor. În anul 1946, în cadrul unei expoziții de la galeria Maeght din Paris se proclama „Negrul este o culoare” scopul acestui demers fiind acela de a exprima o poziție contradictorie față de cea predată în „școlile de arte frumoase”.

Alți artiști consideră alb, negru și nuanțele de gri derivate din cele două drept culori neutre. Într-adevăr, cele trei nu au un caracter cromatic propriu zis, dar combinându-le cu cele trei culori primare și culorile secundare se obțin o mulțime de nuanțe mai deschise sau mai închise, complexe și sofisticate.

Cum se obțin alb și negru

Pictorii spun că, dacă ai putea combina toate culorile de pe paleta cromatică, ai obține negru. Fizicienii spun că, dacă se combină roșu, verde și albastru pe un ecran de calculator se obține o lumină albă. Pigmentul alb este, poate, primul pigment folosit de om, iar acest lucru se poate vedea în peșterile preistorice, desenate cu figuri albe așa cum sunt cele din Franța, din regiunea Lascaux.

La început, pigmentul alb era obținut din cretă, o rocă sedimentară calcaroasă de origine organică, poroasă și moale. Creta s-a format din resturi de alge microscopice, acoperite cu straturi minuscule de calcit. Din cele mai vechi timpuri, albul a fost o culoare prețioasă și era folosită pentru a vopsi templele, apoi bisericile, hainele preoteselor din Grecia antică sau hainele familiilor nobile.

De-a lungul secolelor albul a rămas culoarea purității, a modestiei, a credinței și a sincerității. Papa poartă veștminte albe încă din anii 1500 ca simbol al sacrificiului și al credinței. La mijlocul anilor 1800, regina Victoria a Marii Britanii (1819-1901) a ales să poarte o rochie albă la nunta sa cu prințul Albert – în 1840. De atunci, moda rochiilor albe de mireasă s-a extins în întreaga lume occidentală, deși multă vreme miresele din anumite regiuni purtau roșu.

Pentru designeri, alb și negru reprezintă o asociere elegantă și expresivă, atât în modă, cât și în amenajările interioare. Negrul a fost asociat cu doliul, cu întunericul și moartea, dar în lumea modernă el a căpătat alte valențe. Când spunem că alb și negru nu sunt culori ne referim la o simplă convenție. În realitate, negrul reprezintă o alegere stilată și elegantă, o tușă care pune în valoare celelalte culori de lângă ea.

foto: Shutterstock