Curiozităţi despre Soare

.

Soarele de care depinde viața de pe Pământ este o pitică galbenă, iar locul lui în galaxie se pierde printre celelalte 100 de miliarde de stele. Descoperă cele mai interesante curiozități despre Soare, principala noastră sursă de energie și căldură, fără de care viața pe Pământ nu ar mai exista așa cum o știm azi.

Curiozități despre Soare: cum s-a format și ce caracteristici are

Soarele pare că stă pe loc, și cu toate acestea și el se învârte în jurul axei sale, așa cum face Pământul. Este una dintre cele mai puțin cunoscute curiozități despre Soare pe care le aflăm cu surprindere studiind detalii despre steaua care ne dă viață. Chiar dacă are și efecte negative asupra noastră, Soarele este steaua responsabilă de clima, evoluția vieții și de majoritatea fenomenelor de pe Pământ.

În lumea antică, Soarele era privit de majoritatea populațiilor drept un zeu sau o putere supranaturală, divină. În unele culturi, Soarele era o bilă de foc pusă de zei pe cer, în alte culturi, Soarele era însuși cel mai puternic zeu, căruia oamenii îi aduceau sacrificii și rugăminți neîncetat.

În prezent, o bună parte din misterele Soarelui au fost descifrate, dar ascunde în continuare suficiente enigme pentru a ridica noi semne de întrebare în lumea științifică. Nu se știe nici acum prin ce proces fantastic s-a format Soarele, dar există o teorie destul de plauzibilă.

Formarea Soarelui ar fi putut fi declanșată de unde de șoc de la una sau mai multe supernove din apropiere. Acest lucru este sugerat de o abundență mare de elemente grele în Sistemul Solar, cum ar fi aurul și uraniu, în raport cu abundența acestor elemente în stelele de Populație II, sărace în elemente grele. Elementele grele ar putea fi cel mai plauzibil produse prin reacții nucleare Reacția endotermice în timpul unei supernove sau prin transmutarea prin absorbție de neutroni în cadrul unei stele masive de a doua generație.

În ceea ce privește caracteristicile sale speciale, trebuie să știm că Soarele este alcatuit din 72% hidrogen, 26% heliu și 2% alte elemente (oxigen, carbon neon, azot, magneziu, fier, silicon). Ceea ce este cu adevărat uimitor este faptul că Soarele convertește în fiecare secundă 700 de milioane de tone de hidrogen în 695 de milioane de tone de heliu și 5 tone de radiații gamma. Astfel că temperatura fotosferei (suprafața Soarelui) ajunge la 6.000 de grade Kelvin; iar temperatura nucleului ajunge la 15 milioane de grade Kelvin. Această energie, care poate dura între 10 000 și 170 000 de ani pentru a se dispersa din nucleul său, este sursa luminii și a căldurii Soarelui.

Vârsta Soarelui și posibilul lui sfârșit

Marele astru solarare o vârstă de aproximativ 4.6 miliarde de ani și se află la mijlocul vieții. Când fuziunea hidrogenului din nucleu se va diminua până la punctul în care Soarele nu va mai fi în echilibru hidrostatic, nucleul său va suferi o creștere însemnată a densității și a temperaturii în timp ce straturile sale exterioare se vor extinde, transformând în cele din urmă Soarele într-o gigantă roșie.

S-a calculat că Soarele va deveni suficient de mare pentru a încorpora orbitele actuale ale lui Mercur și Venus și va face Pământul de nelocuit – dar după aproximativ cinci miliarde de ani. După aceasta, își va revărsa straturile exterioare și va deveni un tip dens de stea în răcire cunoscută sub numele de pitică albă și nu va mai produce energie prin fuziune, dar va continua să strălucească și va elibera căldură din fuziunea sa anterioară.

Soarele și Pământul

Soarele se află la aproximativ 25.000 de ani lumină față de centrul galaxiei noastre, iar distanța de la Pământ la Soare este de 150 milioane de km. Ceea ce face ca lumina de la Soare să călătorească 8 minute și 20 de secunde până să ajungă pe Pământ.

Diametrul Soarelui este de 1.392.684 km si greutatea de 1.989 x 1030 kg; are un diametru de 109 ori mai mare decât Pământul și este de 330.000 mai greu, fiind responsabil pentru 99.86% din masa Sistemului Solar. Mai pe scurt, Soarele este atât de mare încât, în interiorul lui, ar putea intra 1,3 milioane de planete de mărimea Terrei.
Cantitatea totala de combustibili fosili utilizată de către om de-a lungul istoriei este echivalentă cu energia produsă de Soare în mai puțin de 30 de zile. Dacă Soarele nu ar emite căldură, toate organismele de pe Pământ ar muri înghețate și oceanele ar îngheța foarte rapid. Lumina solară susține aproape toată viața de pe Pământ prin fotosinteză și controlează clima și vremea Terrei.

Nu există niciun loc de la suprafața Terrei unde să nu ajungă lumina și căldură soarelui, iar pe insula Spitsbergen din Norvegia, într-o anumită perioadă a anului, Soarele strălucește continuu timp de 3 luni și jumătate.

Curiozități despre Soare pe înțelesul tuturor

Curiozităţi despre Soare
  • Soarele are o formă sferică aproape perfectă; cu toate acestea, el nu are limite și granițe concrete, fiind compus din plasmă învăluită în mai multe straturi de gaze, cu viteze diferite de rotație.
  • O rotație completă a Soarelui în jurul centrului galaxiei dureaza 225 – 250 de milioane de ani.
  • Lumina de la Soare călătorește 8 minute și 20 de secunde până ajunge pe Pământ.
  • Energia degajată de Soare este produsă prin fuziune nucleară, utilizând hidrogenul drept combustibil.
  • Pe lângă căldură și lumină, Soarele emite și o serie de particule ce constituie așa numitul vânt solar care se deplasează prin sistemul solar cu viteze de peste 450 km/s; acesta cauzează uneori interferențe cu aparatura electronică de pe Pământ și este responsabil pentru fenomenul de auroră boreală.
  • Deși pare că stă pe loc, Soarele, la fel ca orice corp ceresc, se învârte; acesta execută o rotație completă în jurul propriei axe în 26 de zile;
  • Soarele pierde 5 tone în fiecare secundă.
  • Erupțiile solare sunt explozii violente ce au loc în atmosfera solară; acestea pot ajunge la mai mult de 160.000 km depărtare de Soare, astfel că erupțiile îndreptate către Terra ne afectează în mod direct.
  • Densitatea materiei din nucleul Soarelui este de 150 de ori mare decât apa.
  • Un om cu o greutate de 60 kg ar cântări 1680 kg pe Soare, aceasta fiind una dintre cele mai interesante curiozități despre Soare.
  • Cea mai apropiată stea de Soare este Proxima Centauri; aceasta se află la 4,3 ani lumină distanță de Soare.
  • Energia produsă în nucleul Soarelui are nevoie de 50 de milioane de ani pentru a ajunge la suprafată.
  • Așa numitele pete solare apar ca niște umbre pe suprafața solară; acestea sunt regiuni cu un câmp magnetic foarte puternic, de mii de ori mai puternic decât cel al Pământului.
  • Luminozitatea Soarelui este egală cu luminozitatea a 4 trilioane de trilioane de becuri de 100 de watti.
  • Peste un miliard de ani Soarele va fi cu 10% mai luminos decât în prezent.
  • Soarele este o stea destul de luminoasă; dacă ar fi să luăm cele mai apropiate 50 de stele, Soarele s-ar afla pe locul 4 din punct de vedere al luminozității.
  • Soarele emite trei tipuri de energie: radiații infraroșii, lumină vizibilă și lumină ultravioletă.
    În fiecare zi, plantele de pe pământ transformă lumina soarelui în energie, consumând echivalentul a de șase ori puterea energetică folosită în toată istoria omenirii.
  • Soarele pare să își schimbe culoarea de-a lungul zilei, dar văzut din spațiu, Soarele este alb, nu galben. Lumina emisă de el este mai degrabă albă, chiar dacă este denumit o stea pitică galbenă.

Curiozități și superstiții despre Soare în credințele românești

Toate aceste curiozități despre Soare, detalii științifice și tehnice au fost descoperite foarte recent, iar Soarele mai are multe enigme de ascuns. Până acum 100 de ani, Soarele era văzut în rândul poporului drept o făptură magică, înzestrată cu puteri divine.

În credințele populare românești, Soare era ochiul lui Dumnezeu. Noaptea, el umbla cu Dumnezeu prin Rai, iar dimineața, când se deschideau porțile Raiului, Soarele răsărea peste lume și aduce lumina din Împărăția lui Dumnezeu.

Soarele mai era considerat steaua lui Dumnezeu, deoarece cum apărea el pe cer, toate celelalte stele piereau, se ascundeau, se fereau din calea lui.

O legendă din nordul Moldovei spune că Soarele a fost un fecior foarte frumos, care îl slujea cu mare drag pe Dumnezeu și se ruga zilnic pentru binele tuturor. Iar, când s-a îmbolnăvit, Dumnezeu l-a făcut Soare și l-a ridicat pe bolta cerului, să dea lumină și căldură pământenilor de rând.

Oamenii aveau grijă să se scoale din pat dimineața devreme, înainte să răsară soarele, și să se spele pe față. Numai cine era spălat, curat și primenit putea să privească spre Soare. Dacă nu se trezeau înaintea Soarelui, oamenii se temeau că își vor pierde agoniseala și că nu vor mai avea spor la lucru.

Se mai credea că Soarele răsare dintr-o apă mare și că razele lui aduc dimineața apa pe pământ, adică roua. De aceea, fetele se spălau uneori cu rouă pe față, să fie frumoase, luminoase și îndrăgite de flăcăi.

Cum se făcea prognoza vremii cu ajutorul Soarelui

Bătrânii știau să prezică vremea, în funcție de strălucirea Soarelui, iar aceste curiozități despre Soare și vreme se adeveresc și în zilele noastre.  

Dacă Soarele răsare ”mândru”, fără să fie împiedicat de nori, se spune că va fi o zi senină și frumoasă.

Dacă Soarele se făcea violet la apus, se credea că va bate vântul și va veni ploaia a doua zi.

Dacă Soarele se făcea roșu la apus, a doua zi urma o zi foarte caldă.

Dacă Soarele apunea printre nori, a doua zi sunt șanse mari de ploaie.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton