Cum poți să câștigi bani pe TikTok și cum funcționează platforma

.

TikTok a reușit să devină una dintre cele mai populare platforme de socializare și a depășit granițele Chinei cu viteza unui virus. Tinerii au aflat rapid cum se pot distra și cum pot câștiga bani pe TikTok. Află cum funcționează!

TikTok propunea la început o simplă rețea de videoclipuri muzicale și amuzante. În doi ani de zile a ajuns una dintre cele mai descărcate aplicații pe telefoanele mobile, iar tinerii știu acum și cum poți câștiga bani pe TikTok.

În momentul de față sunt peste 1 miliard de utilizatori din întreaga lume și numărul crește vertiginos. TikTok a devenit deja un concurent foarte serios pentru Facebook și Instagram. Dincolo de muzică, clipuri amuzante și tot felul de trucuri haioase, tot mai multe companii își promovează produsele pe această rețea, iar vedetele sportive sau vedetele de cinema se întrec să adune fani pe TikTok.

Cum a apărut TikTok

În anul 2016, o aplicație realizată în China și numită Douyin a reușit să adune 200 de milioane de utilizatori în mai puțin de un an. Succesul a fost fulminant și a atras atenția unui investitor din Beijing care a cumpărat-o în 2017.

A căpătat numele TikTok și promitea la început să fie un fel de YouTube cu multe clipuri muzicale și diverse clipuri amuzante. În februarie 2020, TikTok a fost aplicația cea mai solicitată, fiind descărcată de peste 113 milioane de utilizatori. Iar în prezent numărul lor depășește un miliard în întreaga lume.

În cei șase ani de la înființare, a devenit o rețea video globală, foarte îndrăgită de tineri, dar folosită și de diverse vedete, bloggeri de succes, companii sau traineri. Iar mulți utilizatori au descoperit că TikTok nu este doar divertisment, ci și o sursă de bani.

Cum atragi popularitate pe TikTok

În pofida faptului că majoritatea utilizatorilor sunt foarte tineri, tiktokerii sunt destul de pretențioși. Nu poți atrage prea ușor simpatizanți și like-uri, dacă nu postezi un conținut cu adevărat interesant și atractiv.

Iată câteva recomandări care te ajută să devii viral pe această rețea:

  • Clipurile trebuie să aibă o rezoluție mare, iar imaginea trebuie să fie de calitate
  • Distribuie și clipurile încărcate pe profilul din Instagram sau pe Youtube
  • Postează aproape zilnic
  • Folosește cât mai multe hashtag-uri
  • Intră live cât mai des
  • Comunică foarte des cu alți utilizatori care au deja succes
  • Utilizează pagina ”for you” pentru a fi mereu la curent cu trend-urile rețelei
  • Răspunde la toate comentariile, oricât de dificil ar părea

Algoritmul care îți aduce bani pe TikTok nu este unul bine stabilit, dar se știe că toți creatorii de conținut populari pot câștiga sume cuprinse între câteva sute de dolari și peste 2000 – 3000 de dolari pe lună.

Se presupune că cine are deja 1000 de următoritori, peste 100.000 de vizualizări și peste 35.000 de like-uri are cele mai mari șanse să facă bani pe TikTok. Dar până acolo trebuie să știi să îți construiești un public țintă și să îi oferi zilnic ceva nou.

Cum să faci bani pe Tiktok

Ca orice platformă cu milioane de utilizatori, există mai multe posibilități pentru creatorii de conținut video prin care pot face bani.

Cu cât devii mai popular pe TikTok, cu atât există șansa să câștigi mai mulți bani. Dacă postezi zilnic, iar clipurile devin virale, te poți numi deja vedetă, iar câștigurile vor veni de la sine.

Transmisiuni în direct

Transmisiunile live au cel mai mare succes. Când ai deja un public țintă care te urmărește, anunți evenimentul din timp și transmisiunea ta atrage mii de vizualizări. În principiu, cei care adună câteva mii de vizualizări la o transmisiune au șanse mari să primească bani.

Cei care urmăresc conținutul transmis în direct fac un fel de donații care se adună într-un portofel virtual. Iar cel care le primește, poate transforma donațiile în bani reali în anumite condiții.

Publicitatea pe bani

Cu cât ești mai popular pe TikTok, cu atât ai mai mulți următori și poți face reclamă pe bani în urma unor colaborări bine plătite. Spre exemplu, un utilizator popular poate încheia un contract cu o companie pentru a promova produsele respective pe profilul lui.

În multe cazuri, utilizatorii nu sunt plătiți direct în bani, dar pot primi cadou produsele respective. Sunt și situații în care se primesc diverse sume de bani, dar contează foarte mult la ce produse faci reclamă și cât de bine se vând.

Muzica și clipurile muzicale

Inițial, TikTok a fost o rețea dedicată muzicii, cântăreților și compozitorilor tineri. Există trupe și cântăreți mai puțin cunoscuți care sunt dispuși să plătească sume modeste de bani tiktoker-ilor pentru a le promova melodiile.

Plata poate începe de la 4 dolari pentru o melodie, dar cine reușește să adune mai mulți cântăreți talentați, poate câștiga binișor.

Felicitările muzicale amuzante

Pe TikTok este o adevărată modă să cumperi și să distribui felicitări muzicale, romantice, haioase sau caraghioase. Acestea pot fi cumpărate de la tiktokerii talentați, fiecare cu stilul lui… și astfel aceștia pot face bani pe TikTok.

Felicitările video sunt foarte bine primite de tineri și trebuie folosite doar când este ziua lor de naștere. Pot fi folosite cu orice ocazie mai deosebită!

Editarea clipurilor

Nu toți utilizatorii rețelei sunt experți în editarea efectelor speciale. Dacă te pricepi foarte bine la așa ceva, poți câștiga între 3 și 30 de dolari pentru un videclip. Trebuie doar să fii foarte pasionat și foarte atent cu ce este în trend și ce își doresc tinerii.

Cine are succes și atrage bani pe TikTok

Bloggerii care difuzează jocuri on-line au mare succes pe această rețea, urmați de cei care au clipuri amuzante, emisiuni haioase, sfaturi utile, recenzii interesante și muzică.

Dintre bloggerii cu succes din România amintim pe

Cântăreața Andra Gogan care are aproape 6 milioane de urmăritori și care postează tot felul de clipuri simpatice din viața ei de zi cu zi, pe lângă melodiile cunoscute.

Pictorița Dania Mihaiu care are profilul ninjagirldraws și care are aproape 3 milioane de urmăritori.

Ana Țârlea sau anagum, cu 1,5 milioane de urmăritori pentru diverse clipuri haioase, inspirate din viața ei.

Marius Iordache care are pagina funny.science și postează diverse experimente și clipuri legate de știința aplicată în viața de zi cu zi.

Revista Forbesc ne oferă și un top ai celor mai bine plătiți bloggeri din străinătate:

Addison Rae Easterling câștigă aproape 5 milioane de dolari anual. Primii bani serioși au venit după ce a început colaborarea cu un site de îmbrăcăminte pentru femei Fashion Nova.

Surorile Charli și Dixie DAmelio câștigă anual între 3 și 4 milioane de dolari datorită publicității pe care o fac pentru diverse companii de cosmetice și datorită colaborării cu vedete muzicale.

Cântăreața americană Loren Gray, are peste 18 milioane de fani, și face reclamă pentru diverse companii de încălțăminte și îmbrăcăminte, pentru cosmetice, dar și pentru mașini. Are un câștig estimat la 2,6 milioane de dolari pe an.

Josh Richards poate avea un câștig de 1,5 milioane de dolari pe an din reclame și din clipurile prin care își promovează propria companie de băuturi.

Michael Le ajunge la un câștig anul de 1,2 milioane de dolari pentru clipurile sale haioase și pentru promovarea unor băuturi energizante.

Ultima modificare decembrie 23, 2022 11:51 am

    
Vedete din Romania Vedete internationale