Cum devine sfânt o persoană obişnuită

Calendarul creștin ortodox cuprinde un număr de 152 de sfinți români canonizați de către Biserica Ortodoxă Română de-a lungul timpului. Procesul de canonizare prin care devine sfânt un creștin de rând este un proces deosebit de complex și de lungă durată.

Mulți români așteaptă canonizarea oficială a părintelui Arsenie Boca, procesul prin care devine sfânt unul dintre cei mai mari duhovnici ai României. Decizia a fost deja luată în luna iulie 2024, iar părintele Arsenie Boca a primit titulatura Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, urmând să fie cinstit în fiecare an pe data de 28 noiembrie.

Alături de părintele Arsenie Boca, au fost canonizați alți 15 mari duhovnici și sfătuitori, mulți dintre ei martiri ai închisorilor comuniste. Dintre aceștia îi menționăm pe părintele Dumitru Stăniloaie, părintele Ilie Cleopa, părintele Paisie Olaru, părintele Sofian Boghiu, starețul Mănăstirii Antim din București sau părintele Visarion Toia, starețul Mănăstirii Lainici.

Pentru toți acești sfinți, canonizați în luna iulie 2024, biserica a stabilit în mod oficial numele pe care îl vor purta în calendar și data la care vor fi cinstiți în fiecare an. De asemenea, pentru fiecare dintre cei 16 au fost întocmite icoane reprezentative care vor fi în curând tipărite și puse la dispoziția credincioșilor în mănăstiri și lăcașuri de cult.

Proclamarea oficială a canonizării noilor sfinți va avea loc în cursul anului 2025, când Biserica Ortodoxă Română aniversează un secol de la recunoașterea statutului de Patriarhie. Până la proclamarea oficială prin care devine sfânt un simplu muritor este, așadar, un proces foarte complex și de lungă durată, care poate începe la câțiva ani de la moartea lui și se poate prelungi timp de 5, 10 sau chiar mai mulți ani.

Cine devine sfânt, conform canoanelor bisericii

Biserica este cea care canonizează sfinți, dar ea nu face decât să constate voința Domnului, deoarece sfințirea vine prin mila lui Dumnezeu. „Majoritatea sfinţilor pe care îi cunoaştem au fost mai întâi cinstiţi de popor care a simţit lucrarea harului Dumnezeiesc, iar Biserica a confirmat această sfinţenie pe care Dumnezeu a dăruit-o sfinţilor şi pe care poporul a simţit-o duhovniceşte. Deci, Biserica nu dăruieşte sfinţenia, ci sfinţenia vine de la Dumnezeu prin Biserică, dar şi prin multele nevoinţe ale sfinţilor”, a explicat Preafericitul Patriarh Daniel, citat de Basilica.ro

Așadar, nu devine sfânt nimeni prin alegerea bisericii, ci prin harul pe care îl dăruiește Dumnezeu și pe care oamenii încep să îl vadă cu timpul, îl apreciază și se îndreaptă tot mai mult către persoana respectivă, fie ea preot, călugăr sau un simplu credincios cu o putere de credință extraordinară.

Pentru canonizare sunt aleși acei oameni care au lăsat o amprentă puternică în sufletul credincioșilor, cei care au dus o viață sfântă, lipsită de păcate și prihană, cei care nu s-au abătut nicio clipă de la credința lor. Cei mai mulți sfinți cunoscuți din vechime sunt sfinții mucenici care au îndurat cazne cumplite, închisoare, tortură și, nu de puține ori, cei care au ales moartea, decât să se despartă de Dumnezeu.

Numărul sfinților din calendarul ortodox

Vechii sfinți din calendarul nostru ortodox sunt martirii credinței creștine, în primele secole de creștinism, pe când împărații romani încercau să înnăbușe noua religie și să păstreze în continuare credințele păgâne. Sfinții din vechime, numiți între secolele III și VI după Hristos, sunt 76 la număr.

După ei, în calendar au intrat sfinții cuvioși și sfinții ierarhi, numiți începând din secolul al IX-lea și până în prezent. Cei din urmă sunt tot 76 la număr, iar cei mai numeroși sunt sfinții cuvioși, călugări și părinți cu vieți duhovnicești exemplare, modele de credință și putere neclintită în numele lui Dumnezeu.

Începând cu anul 2024, acestora li se adaugă și cei 16 sfinți canonizați în luna iulie amintiți mai sus, mulți dintre ei martiri ai închisorilor comuniste.

„Sunt sfinţii care au arătat dreapta credinţă, dreapta vieţuire şi în mod deosebit, sfinţii aceştia sunt cei care au făcut roditoare Evanghelia lui Hristos în viaţa poporului român (…) Avem, de asemenea, o mulţime de cuvioşi care au trăit în sihăstrii, în mănăstiri ascunse în munţi, în peşteri, în locuri în care au postit şi s-au rugat mult. Avem sfinţi ierarhi, preoţi şi diaconi mărturisitiori ai lui Hristos, avem sfinţi duhovnici care au întărit în credinţă poporul, sfinţi voievozi care au apărat credinţa în faţa popoarelor migratoare, au zidit lăcaşuri sfinete, avem o mulţime de soldaţi cu credinţă dreaptă şi vieţuire curată care s-au jertfit pentru a apărat patria şi credinţa creştină pe aceste plaiuri”, declara Preafericitul Patriarh Daniel.

Ce presupune procesul de canonizare

Biserica Ortodoxă menționează că, prin canonizare, se înțelege înscrierea unui cuvios sau a unei persoane excepționale în rândul sfinților ca o formă de recunoaștere a sfințeniei dăruită de Dumnezeu.

Înainte de începe procesul de canonizare prin care devine sfânt un creștin, biserica prin reprezentații ei va cerceta și va aduna informații relevante despre viața, învățăturile și faptele bune ale acelei persoane, despre miracolele înfăptuite de ea în timpul vieții, dacă există dovezi.

Moartea martirică, mucenicia, adică suferinţa pentru Hristos, sfârşirea prin moarte pentru credinţă este socotită semnul şi dovada cea mai sigură a sfinţeniei.

Biserica are datoria să caute semne sau dovezi despre:

• mărturisirea neînfricată a dreptei credinţe în faţă oricărei ameninţări;
• viaţă sfântă, viaţa fără prihană, însoţită de faptele milei trupeşti şi ale milei sufleteşti, cea mai înaltă trăire morală şi religioasă;
• darul facerii de minuni din această viaţă sau după moarte, săvârşirea minunilor fiind socotită ca al patrulea semn al sfinţeniei;
• lupta pentru apărarea dreptei credinţe.

Pe lângă aceste semne și dovezi, se cercetează și condițiile de fond și anume:

1. Ortodoxia neîndoielnică a credinței celui ce urmează a fi canonizat, ortodoxie păstrată până la moarte.

2. Proslăvirea lui de către Dumnezeu, manifestată prin moarte martirică pentru credință, prin puterea de a săvârși minuni și puterea de a apăra eroic Biserica Ortodoxă.

3. Răspândirea miresmei de sfințenie după moartea lui și confirmarea acesteia, prin cultul spontan acordat de poporul credincios.

Formalitățile și actele premergătoare

Când un duhovnic sau un creștin cu o viață excepțională devine sfânt în ochii credincioșilor, biserica are datoria să verifice anume aspecte. Iar pentru acest lucru se instituie de către întâistătătorul sau de Sinodul unei Biserici autocefale o comisie de studii şi investigaţii pentru cercetarea şi constatarea existenţei condiţiilor de fond.

Urmează întocmirea şi prezentarea în Sfântul Sinod a raportului Comisiei de studii şi investigaţii. Apoi aprobarea de către Sfântul Sinod al Bisericii autocefale respective a raportului Comisiei de studii şi investigaţii.

Spre finalul procesului de canonizare, se ia hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii autocefale respective de a se proceda la canonizarea solemnă. În acest scop, se redactează în mod oficial informațiile despre viața acelei persoane care devine sfânt, se întocmește o slujbă și un canon sfânt care vor fi aprobate de Sfântul Sinod. În cele din urmă, se aprobă o titulatură sub care va fi cunoscută persoana respectivă și care va fi trecută în calendar (ex: Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop sau Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim).

Pasul următor este realizarea unei icoane după chipul persoanei respective și aprobarea icoanei de către Sfântul Sinod, precum și alegerea unei zile în care va fi prăznuit numele sfântului.

Spre final, Sfântul Sinod va întocmi un act sinodal scris, care va cuprinde: motivarea canonizarii, hotărârea sinodului prin care se face însăşi trecerea în rândul sfinţilor, adică în catalogul sau canonul sfinţilor, instituirea cultului public bisericesc, general sau local, fixarea zilei de sărbătorire a sfântului, trecerea lui în calendarul bisericesc (sinaxar) şi a slujbei lui în cărţile de ritual, şi, în fine, orânduirea ca anumite biserici să aibă de acum înainte hramul sfântului respectiv.

Momentul solemn al canonizării

Din momentul în care un duhovnic devine sfânt, se stabilește de către Biserica Ortodoxă o dată anume la care va avea loc o procesiune solemnă de canonizare. Această procesiune constă în aducerea moaştelor acelui sfânt, ungerea lor cu mir şi aşezarea lor în raclă. Se oficiază un ultimul parastas al persoanei respective considerate deja sfântă. În cadrul unei Liturghii solemne, episcopii bisericii vor face canonizarea solemnă a sfântului respectiv prin citirea Actului de Caonizare întocmit de Sinodul Bisericii.

Cu o zi înainte de a fi proclamat sfânt, se săvârșește ultimul parastas pentru el, se cântă acatistul și se face priveghere toată noaptea. După oficierea Sfintei Liturghii din ziua proclamării canonizării, se citește tomosul sinodal. După citire, actul este semnat de toți membrii Sfântului Sinod. Se citește viața sfântului canonizat și se poartă în procesiune moaștele (acolo unde sunt) și icoana sfântului, în jurul bisericii. După procesiune, racla, sau în lipsă, numai icoana sfântului, este așezată în biserică, la locul cuvenit.

Ultima etapă în recunoaşterea oficială a sfinţeniei unei persoane constă în publicarea actului de canonizare și transmiterea către celelalte biserici ortodoxe a acestui act. Totodată, Sfântul Sinod aprobă și se îngrijește de publicarea unei cărți despre vieţa sfântului, despre faptele și minunile lui, despre învățăturile, predicile sau evenimentele excepționale care au rămas în amintirea lui.

Ulterior, când se întocmește un nou calendar ortodox, se înscrie sărbătoarea sfântului respectiv în calendar, să fie cunoscută de către toți credincioșii români. Apoi, se multiplică imagini ale icoanei sale care vor fi transmise tuturor mănăstirilor și bisericilor, cu atât mai mult dacă este vorba de un sfânt foarte îndrăgit și cunoscut în întreaga țara, așa cum este părintele Arsenie Boca sau părintele Ilie Cleopa.

foto: Shutterstock