Când este Halloween 2024 – curiozități și tradiții

.

Ultimele zile din luna octombrie vor aduce numeroase petreceri de Halloween 2024. Copiii abia așteaptă să se costumeze și să colinde după dulciuri, iar tinerii se vor întrece în farse și distracții. Chiar dacă Halloween 2024 nu mai sperie pe nimeni în zilele noastre, pe vremuri era o sărbătoare cu tradiții ”înfricoșătoare”.

Samhain și noaptea duhurilor rele

Halloween 2024 va fi sărbătorit în ultima noapte din luna octombrie, conform tradiției, și ea marchează sfârșitul recoltelor și începutul iernii. Așadar, vom petrece de Halloween 2024 în noaptea dintre 31 octombrie și 1 noiembrie, noapte încărcată de tradiții și superstiții moștenite de la vechii celți.

Noaptea de Halloween era închinată morților și spiritelor înfricoșătoare, pe care oamenii încercau să le alunge aprinzând focuri și felinare făcute din napi și din dovleci. Cu timpul, însă, a devenit mai degrabă o sărbătoare a copiilor care merg la colindat și primesc o grămadă de bomboane, dar și dulciuri haioase, cu arome năstrușnice. Află de unde a apărut sarbătoarea de Halloween, cum a evoluat și ce tradiții se mai respectă în zilele noastre.

Noaptea de Halloween a căpătat de la o epocă la alta semnificații noi. În vremea celților era numită Samhain și marca începutul Anului Nou pe data de 1 noiembrie. Noaptea de Samhain era noaptea spiritelor, fie ele bune sau rele, și reprezenta o veche tradiție celtică închinată celor plecați pe lumea cealaltă.

De teamă ca spiritele lor să nu se răzbune pe cei rămași în viață, celții încercau să îi îmbune cu poame dulci și încercau să se ferească de blestemele lor aprinzând focuri în case și pe străzi. Mulți dintre ei se costumau cu piei de animale, să nu fie recunoscuți de duhuri, și ieșeau noaptea pe lângă case pentru a alunga spiritele rele. Obiceiul s-a păstrat de-a lungul veacurilor, iar în Evul Mediu încă se mai costumau și adulții pentru a petrece de Halloween. Ulterior însă acest obicei a devenit tot mai îndrăgit de tineri și de copii.  

Noaptea de Samhain reprezenta totodată pentru celți moartea anului vechi, care trebuia alungat și îndepărtat cu toate necazurile și relele pe care le adusese. După Samhain, începea un an nou, care era întâmpinat cu multe lumini și cu petreceri.

Halloween – sărbătoarea tuturor sfinților

De-a lungul secolelor, tradiția de Samhain a fost păstrată de scoțieni și de englezi, dar i-au schimbat numele în Sărbătoarea Tuturor Sfinților – All Hollows Eve. Cuvântul Halloween a fost folosit pentru prima dată în secolul al XVI-lea, în Scoția. După numeroase dezbateri, istoricii și specialiștii în folclor au căzut de acord că sărbătoarea de Halloween are drept rădăcină festivalul celtic Samhain, închinat morților.

În secolul al VIII-lea, Papa Grigore al III-lea a desemnat data de 1 noiembrie ca ziua în care toți creștinii trebuie să își onoreze sfinții. Curând, Ziua Tuturor Sfinților a încorporat unele dintre tradițiile legate de vechiul Samhain. Seara precedentă zilei de 1 noiembrie a fost cunoscută sub numele de Ajunul Tuturor Sfinților, iar mai târziu drept Halloween.

Asocierea cu morți, duhuri, spirite rele și cimitire a transformat această sărbătoare într-un fel de petrecere satanică, în Evul Mediu, perioadă în care biserica a accentuat teama de vrăjitoare, fantome, vampiri și duhuri răzbunătoare.

În zilele noastre, toate acestea au devenit simple simboluri care întregesc recuzita de Halloween. Copiii se distrează deghizându-se în vrăjitori și vrăjitoare, în fantome și monștri și abia așteaptă dulciurile pe care le primesc la colindat.  

Cum a cucerit Halloween America

Sărbătoarea de Halloween a fost limitată în Noua Anglie din cauza tradițiilor rigide ale credinței protestante. Imigranții veniți din Anglia, Scoția sau Irlanda țineau tradițiile de Halloween mult mai frecvent în Maryland și în coloniile din Sud.

Pe măsură ce credințele și obiceiurile diferitelor grupuri etnice europene și ale indienilor americani s-au îmbinat, a început să apară o versiune distinctă americană a Halloween-ului. Primele sărbători au inclus tot felul de jocuri, dansuri și cântece, care erau evenimente publice ținute pentru a sărbători recolta. Dar oamenilor le plăcea să spună și povești din trecut, pline de mistere și ciudățenii, pline de fantome și monștri. Uneori, se făceau farse de-a dreptul înfricoșătoare, gata să provoace un infarct celor mai slabi de înger.

La jumătatea secolului al XIX-lea, se țineau festivaluri de toamnă în multe regiuni din America, mai ales în Sud, dar Halloween nu era cunoscut decât în câteva regiuni restrânse. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, însă, sosește în America un nou val masiv de imigranți, printre care foarte mulți irlandezi, care au contribuit în următorii ani la răspândirea acestei sărbători.

Ce reprezintă tradițiile de Halloween

Din America, prin intermediul filmelor, Halloween s-a întors cu ”haine noi” în Europa, deghizată în sărbătoare comercială, care aduce profituri maxime în cluburi și în industria dulciurilor. Se știe că cele mai importante tradiții care se respectă și de Halloween 2024 sunt acelea de a purta costume de vrăjitori sau de monștri și de a sculpta dovleci.

De ce se poartă măști

În noaptea de Halloween este bine să te costumezi într-un personaj înfiorător și să porți mască, astfel încât să nu te recunoască duhurile care au ajuns pe pământ din lumea lor întunecată. Este un obicei vechi din vremea celților, care credeau că în această noapte ajung în lumea muritorilor tot felul de fantome, năluci și spirite care ne-ar putea face rău.

De ce se sculptează dovleci

Legenda spune că un țăran șugubăț, pe nume Jack, îi făcuse dracului tot felul de pozne, iar acesta l-a blestemat să cutreiere între Rai și Iad cu un tăciune aprins în mâini. Dar Jack i-a jucat o nouă festă dravolului și a pus tăciunele într-un nap scobit. Cu felinarul lui improvizat, Jack și-a purtat sufletul între cele două lumi, rătăcind poate și azi, pentru că nici în Rai nu e primit, dar nici în Iad.

Când emigranții irlandezi au adus cu ei aceste tradiții în America, acolo se găseau mai greu napi atât de mari și de groși încât să sculpteze din ei felinare, astfel că s-au folosit de dovleci.

De ce este asociat cu Luna plină

Multe desene și reprezentări ale acestei sărbători sunt legate de Luna plină, numai că ea coincide foarte rar cu noaptea de Halloween. Ultimele dăți au fost în 2001 și 2020. Luna plină este folosită, însă, pentru a spori taina nopții în care se strecoară tot felul de duhuri rele pe pământ.

De ce se împart bomboane

Obiceiul copiilor de a colinda și de a cere dulciuri în noaptea de Halloween vine de la o tradiție veche a celților de a oferi ceva de mâncare sărmanilor care promiteau să se roage pentru rudele lor decedate. Celții mai aveau obiceiul de a pune un tacâm în plus la masă pentru cineva mort de curând în familie, să se ospăteze cu ei de Samhain.

Apoi, în secolul al VIII-lea, Papa a decretat trei zile sfinte, de pe 31 octombrie până pe 2 noiembrie, în amintirea tuturor sfinților, pentru a obliga populația să uite sărbătorile păgâne. Cu toate acestea, oamenii au continuat să respecte vechile tradiții și să dea de pomană ceva dulce copiilor.  

În America, acest obicei a devenit tot mai răspândit la începutul anilor 1900. Dar petrecerile de noapte care se țineau de Halloween erau însoțite de tot felul de farse de prost gust și chiar de acte de vandalism. Petrecăreții prindeau curaj după câteva sticle de băutură și începeau să dea foc la case, la șoproane sau la magazinele cu băuturi. Autoritățile au reușit să ia măsuri și să limiteze actele de vandalism în jurul anilor 1960, iar localnicii au continuat să ofere numeroase dulciuri copiilor ca să nu le joace feste neplacute de Halloween.

De ce se făceau vrăji de dragoste

Noaptea de Halloween nu era doar noaptea spiritelor necurate, a morții și a fricii. Erau multe obiceiuri frumoase pentru tineri, legate de dragoste și găsirea sufletului pereche. Spre exemplu, tinerele luau câteva alune, le botezau cu numele băieților care le plăceau și le aruncau pe rând în foc. Aluna care trosnea prima anunța că băiatul respectiv va fi soțul fetei.

La petrecerile de Halloween unde se adunau mulți tineri buni de însurat, gazda casei ascundea un inel în plăcinta cu piure. Cine îl găsea, acela avea norocul să se căsătorească foarte repede, în anul următor.

Alte vrăji de dragoste se făceau cu mere. Spre exemplu, o tânără îndrăgostită trebuia să mănânce un măr roșu și să păstreze la final un sâmbure pentru ea și un sâmbure pentru băiatul pe care îl plăcea. Apoi cei doi sâmburi erau aruncați în foc. Dacă sâmburii pocneau și săreau în direcții diferite, dragostea lor nu avea niciun viitor. Dacă sâmburii ardeau împreună, atunci cei doi aveau toate șansele să fie fericiți până la adânci bătrâneți.

Superstiții de Halloween

Pe vremuri, cei mai curajoși purtau hainele întoarse pe dos și plecau la plimbare pe lângă cimitire. O superstiție spunea că, dacă porți hainele pe dos, vei recunoaște mai ușor vrăjitoarele care umblă deghizate în noaptea de Halloween.

Se spune că dacă vezi un liliac zburând prin jurul casei, în noaptea de Halloween 2024, zboară spirite rele prin jur și ar fi bine să te ferești.

Dacă te plimbi noaptea și auzi pași sau zgomote în spatele tău, nu este bine să te întorci. Se spune că este un spirit venit de pe lumea cealaltă. Singura scăpare este să îl ignori și să grăbești pasul.

O altă superstiție mai spune că, dacă observi un păianjen prin casă în noaptea de Halloween, înseamnă că spiritul unei persoane dragi te veghează îndeaproape.

foto: Shutterstock

Ultima modificare octombrie 22, 2024 10:07 am

    
Vedete din Romania Vedete internationale