Inedit: Top 4 restaurante cu nume haioase

.

Când îţi deschizi un restaurant, te gândeşti să-i pui un nume care să atragă publicul, indiferent de limba pe care o vorbeşte. Chiar şi atunci când bucătăria este una cu specific local, numele ar trebui să reflecte calitatea produselor şi să fie uşor de reţinut. Unii patroni nu s-au gândit, însă, cât de amuzante pot fi numele restaurantelor lor în alte limbi. Iată câteva exemple.
Fu King -Restaurant Chinezesc
Proprietarii chinezi ai localului care vinde produse din orez, prăjituri cu răvaş şi vită trasă la tigaie cu sos de soia nu s-au gândit nicio secundă că americanii din zonă (restaurantul este în Florida) vor face haz de numele localului.
Dacă proprietarii au vrut să arate originile chinezeşti şi starea „nobilă” (king înseamnă rege în limba engleză) a preparatelor, clienţii pot înţelege un alt cuvânt, mai puţin onorabil, care are legătură cu actul sexual.
My Dung – Restaurant Vietnamez
O altă denumire haioasă, care stârneşte râsul mai ales în conversaţii despre calitatea felurilor de mâncare este „my dung” (traducerea din engleză ar fi „balega mea”). Nu ştim ce înseamnă numele restaurantului în vietnameză, dar americanii din localitatea californiană Rosemead au fost îngroziţi de ideea servirii mesei acolo.
Restaurant Bar Colon – Bistro din Barcelona
Deşi cuvântul colon ne duce cu gândul la etapa finală a unei mese în circuitul digestiv, în limba spaniolă, numele barului face referire la Cristofor Columb (în spaniolă în original, numele celebrului explorator este Cristobal Colon). Vă daţi seama cum ar suna „Ai mâncat la colon?”
Angel Steaks – Steakhouse & Grill
Restaurantul de tip steakhouse din Canada a vrut să aleagă un nume inspirat şi amuzant, în ideea că fripturile lor sunt „divine”. Din păcate, topica aleasă te face să te gândeşti că în spatele localului există un ţarc cu îngeri pe care un drăcuşor sadic îi taie pentru a servi clienţii cu delicioasele produse pe grătar. Să comanzi o friptură de înger nu este tocmai pentru oricine, indiferent dacă ai sau nu simţul umorului.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton