În Irlanda s-a deschis „primul bar liber de COVID”. Cum funcționează

.

„Primul bar liber de COVID” s-a deschis în Irlanda în data de 10 decembrie. Clienții trebuie să plătească 10 euro la intrare pentru a fi testați. 

Eileens Pub din Aughamore este „primul bar liber de COVID” care s-a deschis în Irlanda. Pentru a intra în local, clienții vor trebui să aștepte într-o zonă special amenajată să le fie făcute testele COVID-19. Aceștia trebuie să plătească 10 euro pentru un test.

Citește online gratuit numărul de decembrie al revistei Unica AICI.

„Costurile testelor şi ale testării în sine sunt mult mai mari decât tarifele percepute de noi, dar suntem bucuroşi să acoperim o parte din costuri pentru a ne asigura că angajaţii noştri şi clienţii se află în siguranţă şi sunt protejaţi”, a declarat proprietarul barului pe rețelele de socializare, potrivit Libertatea.

Citește și: 7 semne că ai avut COVID-19 fără să știi

După ce vor ajunge în interiorul barului, clienţii și angajașii vor trebui să respecte regulile impuse de autorități, cum ar fi limitarea numărului de persoane pentru distanțare fizică sau dezinfectarea mâinilor.

Sursă foto: Libertatea.ro, 123rf.com

 

Ultima modificare decembrie 11, 2020 12:21 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale