Cele mai dulci mandarine, savurate direct din livadă, şi thalasoterapia divină din centrul spa al hotelului au convins-o pe Carla Enea să nu-i pară rău că n-a întâlnit-o la ea acasă, în Cipru, pe zeiţa frumuseţii.
De cum am pus piciorul pe tărâm cipriot, mi-am dat seama că zeiţa dragostei şi a frumuseţii nu este doar protectoarea insulei, ci şi obsesia primordială a celor care fac turism. Aşa că e în tot şi-n toate, începând cu magneţii de frigider, continuând cu desenele de pe căni sau de pe tricouri şi terminând cu numele de baruri, puburi sau hoteluri (care au un „Afroditi” micuţ la început, la sfârşit sau unde a considerat mai bine inspiraţiunea „botezătorului”).
Personal, n-am găsit-o pe diva din Olimp, deşi am ajuns în locul în care se spune că frumoasa frumoaselor s-ar fi zămislit. Orice localnic cinstit îţi va spune că Petra tou Roumiou se ridică albă precum spuma mării fix în locul naşterii divine. Stânca e aproape la fel de celebră ca şi Afrodita, deci nu trebuie să mai mire pe nimeni că e fotografiată din toate poziţiile şi aşezată în albumul cu amintiri veşnice din Cipru. M-am comportat ca japonezii aflaţi în vacanţă, pozându-mă cu „pietricica” în spate, dar vântul mi-a jucat nişte feste, zburătăcindu-mi părul pe faţă şi stricându-mi frumuseţe de tablou.
Luxosul Paphos
Petra tou Roumiou e undeva pe lângă Paphos, probabil cea mai luxoasă staţiune cipriotă. Hotelurile de patru şi cinci stele din zonă se întrec în spa-uri dumnezeieşti, peisagistică exotică şi servicii care te fac să-ţi promiţi că te vei întoarce. Clădirile moderne, cu sticlă şi decoraţiuni minimaliste, contrastează cu viluţele albe, tradiţionale, vopsite pe alocuri cu albastru, năucindu-te cu câteva elemente extrem de actuale, de genul unei piscinuţe cu jacuzzi buclucaş, aşezate de domnul arhitect direct pe terasa dormitorului. Unele locaţii mai luxoase îţi pun la dispoziţie un valet personal, care are grijă să te programeze la masaj, să-ţi schimbe florile din glastră de câteva ori pe zi şi să-ţi servească cina la lumina lumânărilor direct în pat, dacă aşa pofteşti. Nu zăbovi etern în cameră, chiar dacă e bine şi eşti tentată să-ţi tragi sufletul mai mult decât ţi-ai propus acasă, căci Paphosul are câteva surprize de neratat. De pildă, casa lui Dionysos din Muzeul Mozaicurilor, pe care-l găseşti în apropierea frumoasei marine din centru. Podelele de mozaic, descoperite din întâmplare în 1962, descriu scene mitologice, conservate superb. În Mormintele regilor sunt îngropaţi aristocraţi din secolele al III-lea î.H şi d.C. Camerele mortuare, săpate direct în stâncă, sunt prevăzute cu coloane şi curţi. Artera comercială e ticsită de restaurante, baruri, puburi, buticuri şi tot ce-i trebuie unei staţiuni de relaxare, iar palmierii sunt la locul lor, de o parte şi de alta a celor două trotuare, numai bine să-ţi aminteşti că eşti departe de casă, pe o insulă din mijlocul mării.
Istorie şi petreceri
Templul Afroditei se află deasupra golfului Lemessos, în oraşul antic Amathous, nefiind însă la fel de bine păstrat că vecinul sau, Kourion, de care m-am îndrăgostit pe loc pentru priveliştile frumoase pe care le oferă. Situat într-una dintre cele mai fertile zone ale insulei, acesta vine „la pachet” cu nişte ruine extinse, cel mai spectaculos fiind forumul greco-roman, restaurat în întregime, unde se ţin concerte şi spectacole de teatru în aer liber. Ca şi la Casa lui Dionysos, poţi admira aici mozaicuri bine conservate, dar la fel de interesante sunt şi băile publice, necropola, Casa Gladiatorilor şi Casa lui Ahile. În Limassol am găsit nu numai castelul medieval unde Richard Inimă de Leu s-a căsătorit, în 1191, cu regina Berengaria, proclamându-se rege al Ciprului, ci şi districtul Potamos Germasogeias, un păienjeniş de străduţe cu magazine, taverne şi cluburi tentante. În Agya Napa, party-urile sunt ceva mai exuberante, deşi dacă e să fiu exactă, distracţia e la ea acasă oriunde în Cipru.
Vinul lui Socrate
Cum spuneam, nici urmă de Afrodita (în afară de suveniruri şi de faptul că m-am simţit ca o zeiţă după împachetările cu nămol şi şedinţele prelungite de masaj de la hotel), dar am dat de Socrate. L-am găsit în Omodos, un sat renumit pentru că a păstrat arhitectura pur cipriotă, pentru biserica Sfintei Cruci, unde poţi vedea o colecţie de obiecte ecleziastice, şi pentru „linos”, presa de vin tradiţional cipriot, Commandaria, despre care se spune că ar fi cel mai vechi din lume. Socrate nu e filosoful pe care-l ştiţi din lecturi, ci urmaşul unei familii de viticultori. M-a poftit în casă, arătându-mi arborele său genealogic în
fotografiile frumos înrămate pe un perete din camera cea bună şi m-a cinstit cu un pahar care mi-a deschis apetitul pentru degustări, povestindu-mi despre mirosul, senzaţia, gustul şi poezia vinului. Pe drumul către civilizaţie, trecând prin sate cu case vechi, de piatră, şi dealuri cultivate eco, am dat peste o livadă de citrice cu proprietari prietenoşi, care ne-au invitat să gustăm fructele direct din copac. Am uitat să vă spun că vacanţa mea în Cipru s-a petrecut în martie, aşa că am fost surprinsă să văd mandarinele pârguite, bune de cules. Doamna casei, o englezoaică stabilită pe insulă, mi-a spus că era prima producţie a livezii ei şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, spera să mai aibă încă una în anul respectiv.