Carnavalul de la Rio de Janeiro s-a încheiat, însă în urmă au rămas imagini spectaculoase, care te fac să te simți gustul Braziliei și a veseliei oamenilor care trăiesc acolo.
Campioana Carnavalului a fost desemnată școala de samba Mangueira care a obținut astfel, cel de al 20-lea titlu al ei. Această școală a reușit să câștige cu o defilare contestatară care i-a adus un omagiu fostei activiste şi politiciene Marielle Franco, asasinată în 2018.
Membrii juriului din 2019 au recompensat această şcoală de samba, ale cărei culori oficiale sunt roşu şi verde şi care a afişat pe un car alegoric un banner care denunţa „dictatura asasină” a preşedintelui de extrema dreaptă Jair Bolsonaro.
Școala Mangueira a adus un omagiu eroilor populari de culoare şi amerindieni care sunt ignoraţi de manualele şcolare, prezentând o versiune proprie a evenimentelor ce au marcat istoria Brazilia, precum descoperirea ţării, independenţa ei şi abolirea sclaviei.
Şcoala Mengueira a revizuit chiar şi drapelul Braziliei, optând pentru roşu şi verde în locul tradiţionalelor culori galben, albastru şi verde, adoptând în acelaşi timp deviza „Pentru amerindieni, negri şi săraci” în loc de „Ordine şi Progres”.
Vezi în Galeria FOTO imagini din timpul Carnavalului de la Rio de Janeiro.
Sursă foto: Northfoto, Hepta
Ultima modificare martie 8, 2019 2:36 pm