Iluzia Ponzo sau de ce Luna pare mai mare la orizont. O dilemă pe care cercetătorii încercă de secole să o descifreze, fără succes însă. Totuși, explicația ar putea fi una psihologică.
Nu o dată am putut vedea că atunci când Luna răsare spre orizont, printre copaci, dealuri sau munți, pare imensă, aproape că am putea crede că o atingem dacă întindem mâna, iar atunci când se înalță pe bolta cerească, pare tot mai mică.
Teoria Ponzo ar putea fi explicația cea mai aproape de adevărul privind modul în care se creează iluzia optică referitoare la mărimea Lunii.
Iluzia Ponzo a fost descoperită în 1913 de psihologul italian Mario Ponzo. Acesta a sugerat că în toate cazurile, creierul uman interpretează mărimea obiectelor în funcţie de fundal, prin comparaţie, motiv pentru care uneori se poate înșela.
Pornind de la această teorie, analizăm Luna în funcție de mărimea obiectelor din jur, despre care știm ce dimensiune reală au, iar creierul tinde să compenseze prin a o mări.
Puteți testa asta cu ajutorul unui obiect, cum ar fi un tub de hârtie, prin care să priviți Luna în ambele faze. Veți constata că dimensiunea este aceeași și la orizont și în înaltul cerului.
Psihologul american Maurice Hershenson crede că enigma ar putea fi descifrată prin mecanismul creierului ce produce percepţia pentru obiectele care îşi schimbă distanţa. Acesta spune că iluzia derivă din funcţionarea acestui mecanism în condiţii speciale. În mod normal, creierul reglează automat percepţia unui corp care se depărtează ori apropie de noi și pentru asta se raportează la obiectele din jur, conform Scientia.ro.
Astfel că, atunci când Luna este la orizont, dat fiind faptul că linia orizontului nu este foarte departe de ochi, iar creierul plasează literalmente Luna la orizont, credem că astrul este mai mare decât este în realitate. Altfel spus, pentru că Luna îşi schimbă poziţia aparentă, dar cantitatea de lumină pe care o trimite ochiului rămâne aceeaşi, creierul o creditează cu o dimensiune mai mare, ca rezultat al impresiei că se află mult mai aproape decât de obicei.
Citește și:
Doi tineri din România au renunțat la joburi și au plecat în aventura vieții lor
Trupa Black Eyed Peas va cânta în România vara asta
Sursă foto: 123rf.com
Ultima modificare iunie 26, 2018 6:29 pm