Horia Colibasanu – barbatul lunii in revista Unica

Barbatul lunii in Unica de august este cel mai mare alpinist roman, Horia Colibasanu (37 ani).
A revenit recent din Himalaya, unde a incercat sa escaladeze Everestul fara oxigen suplimentar si serpasi, o misiune care s-a dovedit, deocamdata, imposibila. Dar la primavara vrea sa plece din nou, sa cucereasca cei mai inalti si periculosi munti. Pana atunci, se antreneaza intens, isi practica meseria de medic stomatolog si ne raspunde cu amabilitate curiozitatilor noastre. Cititi interviul integral in revista Unica!
Daca ai putea schimba ceva in lume printr-o expeditie reusita, unde ai apasa un buton?
Hmmm, grea intrebare, mintea mea nu cuprinde lucruri asa de mari. Daca m-as limita la Romania, probabil as merge pe ideea ca sportul face foarte mult bine oamenilor si faptul ca multi cred ca nu au timp sa faca sport e fals. Pentru ca, apoi, au foarte mult timp sa mearga in spitale si sa-si ingrijeasca bolile care deriva din lipsa miscarii.
Mie mi-a placut foarte mult o vorba de-a lui Churchill, pe care o aplic in viata: „Nu vom, ceda, nu vom ceva, nu vom ceda niciodata!”. Daca o aplici, face diferenta dintre cei care merg mai departe si cei care la al doilea „nu ceda”, cedeaza.

Pacientii tai nu sunt tentati sa intrebe despre alpinism, expeditii?
Ei sunt tentati, dar eu nu sunt tentat sa le raspund atat de mult pe cat ar vrea ei. |I invit la prezentarea pe care o sustin anual si, daca vor, ii invit sa asculte doua ore de povesti din Himalaya. Dar, in mod normal, la cabinet, nu am timp de povesti. Adica merg apa, merge curentul , asistentele stau, trebuie sa lucram ceva; daca nu se invarte turbina mea, nu se intampla nimic. Da, oamenii sunt curiosi si mi se pare si normal , mai povestim din cand in cand. Acum depinde si cu cine , ca ma intend sic ate o ora la povesti.

Te simti pe deplin sprijinit in expeditiile tale? Banuiesc ca resursele necesare nu sunt chiar la indemana oricui…
Am sponsori, la inceput a fost mai greu, nu prea erau, dar acum sunt, trebuie sa muncesc pentru ei si eu am tot mai putin timp. Nu ma plang, pentru ca am o situatie privilegiata in a-mi finanta integral expeditiile, iar sponsorii mei sunt de treaba si ma ajuta, numai ca de fiacre data trebuie sa si dau ceva inapoi. Eu ma bucur ca nu trebuie sa dau la sapa si ca tot ce am de facut e sa sust prezentari, sa afisez steaguri sau bannere de companii undeva mai sus pe munte.