Nu există cale mai bună să sărbătorești Noaptea Tuturor Spiritelor decât printr-un Halloween la Bran, în inima Transilvaniei.
Halloween-ul este o sărbătoare de origine celtică, preluată de multe popoare din Occident. De ceva timp și-a făcut însă simțită prezența și în România, fiind sărbătorită cu mai mult fast cu fiecare an care trece.
Denumirea de „Halloween” vine de la „All Hallows Eve”, fiind numele sărbătorii creștin-catolice a tuturor sfinților. Se sărbătorește pe 31 octombrie și vine după sine cu multe tradiții – de la sculptarea dovlecilor și punerea de lumânări în ei și până la deghizarea în costume și colindatul vecinilor de către cei mici.
Anul 2020 este unul însă mai special, realitatea și normalitatea pe care le cunoșteam schimbându-se radical. Chiar și așa, asta nu înseamnă că nu ne mai putem bucura de sărbători – desigur, în limitele măsurilor de protecție și de distanțare socială.
În anii precedenți, una dintre cele mai populare activități pentru ziua de 31 octombrie era aceea de Halloween la Bran – practic o seară înspăimântătoare și încântătoare deopotrivă în castelul care a inspirat cele mai bune povești cu vampiri.
Citeşte și: Măști de Halloween 2020. Cele mai interesante idei
Halloween la Bran: ce trebuie să știi
Dacă vrei să sărbătorești un Halloween la Castelul Bran pe cinste, ai două opțiuni: turul de zi sau turul de noapte. Turul de zi este recomandat pentru familiile cu copii, întrucât la acesta copiii sub 7 ani au acces gratuit, iar la turul de noapte au voie doar persoanele care au împlinit deja vârsta de 18 ani.
Evenimentul din timpul zilei implică un tur special tematic, la care pot participa atât copiii, cât și adulții. Mai mult, există și posibilitatea de a participa la spectacolul special cu Tunelul Timpului. Acesta din urmă aduce o experiență multimedia adaptată sărbătorii.
Când vine noaptea, opțiunile sunt diverse și pline de șarm. Oaspeții pot beneficia de o cină gourmet la restaurantul din castel, dar și de acces gratuit în Tunelul Timpului.
Indiferent de opțiunile alese, dacă alegi să petreci ziua sau noaptea de Halloween la Bran,vei avea acces la expoziția de instrumente de tortură medievală și vei putea face fotografii și filmări după placul inimii, aceste servicii fiind incluse în preț.
Trebuie să ai în vedere însă faptul că, dacă suferi de claustrofobie sau de sensibilitate la lumini intermitente sau sunete, un Halloween la Bran ar putea să nu fie cea mai bună decizie. Totodată, este important de reținut că evenimentul se desfășoară în condiții adaptate vremurilor în care trăim. Astfel, oaspeții trebuie să poarte mască, să se dezinfecteze pe mâini și să păstreze distanțarea socială.
Pentru detalii despre prețuri și bilete, găsești mai multe informații pe site-ul oficial al Castelului Bran.
Ultima modificare august 4, 2021 10:36 am