Improvizaţia, un alt fel de teatru

.

Câţi dintre noi nu ne-am aflat măcar o dată în situaţia în care am fost nevoiţi să improvizăm? Ultimul joc de „mimă” cu prietenii, întrebările neprevăzute de la interviul de…
… angajare   sau discursurile electorale ale politicienilor, toate se înscriu, într-o măsură relativă, în regulile unui joc de improvizaţie.

Într-o accepţie şi scenă mai restrânse, improvizaţia este o altă faţetă a teatrului şi un gen de spectacol interactiv de divertisment, în care diferenţa „sensibilă” de nuanţă stă în calitatea improvizării şi a capacităţii de disimulare a „actorilor”. Ori nu toţi participanţii la „joc” reuşesc să convingă!

Spectacolul de improvizaţie este, intr-adevăr, un tărâm al imaginaţiei fără limite, în care totul devine posibil la un pocnet de degete sau la sunetul unei goarne (portavoci colorate), în care doar „actorii” talentaţi pot interactiona cu publicul (electoratul).

Discursurile cele mai complicate, însă, sunt „cele fără public”, unde avantajul relaxării aparente este diminuat de absenţa feed-back-ului general, element crucial pentru fixarea unui nivel paratextual implicat.

În schimb, în cazul improvizaţiei cu public, actorul va face tot efortul sa păstreze atenţia sălii şi să transmită întreaga sa emoţie artistică, printr-o disimulare a propriului interes sau printr-o tactică adoptată pe moment, în funcţie de diferitele reacţii ale ascultătorilor.

Haideţi să improvizăm…

„Este ca la gradiniţă: trebuie să staţi cuminţi pe locurile voastre şi să nu faceţi gălăgie”. Sunt singurii cu care aveţi voie sa vorbiţi şi cei care vă spun cand să o faceţi. Apoi, vor cere sa aplaudaţi, să vă opriţi, să spuneţi titluri, subiecte, locuri, propoziţii, să număraţi de la 5 la 1 înainte de fiecare scenă, iar la începutul spectacolului să cântaţi imnul „ImproVizaţi” împreuna cu ei.

„Toate astea sunt necesare pentru a nu se crea un haos în sală, care, uneori, poate să rupă concentrarea celor de pe scenă sau să deranjeze alţi spectatori”, spun ei.

Spectacolul „ImproVizati” este aşadar un spectacol interactiv, „un altfel de teatru”, spun actorii, unde nimic nu este pregatit dinainte si totul se întamplă pe loc.
Actorii sunt la dispoziţia publicului, creează pe nepregătite o povestire sau o scenă de improvizaţie pe un subiect „împrumutat” din sală şi dau naştere unui exerciţiu în care folosesc întocmai aceste informaţii.

De asemenea,
actorii organizează şi workshop-uri, în care participanţii se vor putea relaxa pe deplin şi care promit hohote de râs consistente.

Ca o excepţie de la regula nescrisă a artei improvizaţiei, programul spectacolului este stabilit dinainte. Astfel, dacă se întâmplă să întârzii la momentul de „Titluri” sau „Subiecte”, poţi să participi la „Discursul cu Braţele” sau la „Proba Muzicală”.

Cât despre publicul care le asistă la spectacole, oamenii s-au abonat fidel de la o ediţie la alta şi, mai mult, se ocupă şi cu partea de promovare. „Publicul este încântat şi aproape dependent. Dacă vii o dată, mai vii incă o dată, pentru că spectacolul este întotdeauna altul”, marturiseşte Cătălin Neamţu.

O asemenea experienţă are chiar şi un efect terapeutic, mai ales ca eşti lăsat şi chiar invitat să ţipi, să huidui, să râzi şi poate chiar să improvizezi alături de cei de pe scenă, ne mai spune actorul. 

Trupa „ImproVizaţi” împlineşte deja un „act” de improvizaţie de şase ani pe scena teatrului românesc, iar componenţa ei – Cătălin Neamţu, Mihai Bogdan Bobonete, Dragoş Muscalu şi Mihai Riat Dragomir – a ramas aceeaşi in proporţie de 90%, iar „omogenitatea trupei constituie un avantaj foarte mare, pentru că modul în care colaborăm şi ne întelegem se face aproape telepatic pe scenă”, ne spune managerul trupei, Cătălin Neamţu.  

Istoria artei de improvaţie este un fenomen care se dezvoltă puternic în Germania, Franţa sau Spania încă din anii 70, în timp ce la noi acest gen de spectacol este „importat” de regizorul Vlad Massaci, abia în 2002 şi care provine direct din „Teatru Sport”, sintagmă inventată de Keith Johnstone, cel care conduce Institutul Internaţional de Teatru Sport din Calgary, Anglia. 

Dacă v-am stârnit interesul sau măcar curiozitatea, trupa ImproVizaţi vă invită pe 18 noiembrie in Club Tribute (ora 21.00) şi pe 20 noiembrie 2009 în Club Elements Herastrău (20.30). 

    
Vedete din Romania Vedete internationale