Gianina Corondan se apucă din nou de muzică și a lansat trei piese noi alături de trupa ei, The Late Summer. Ea a cântat câteva melodii în cadrul matinalului de la Gold FM Romania pe care-l realizează împreună cu Radu Buzăianu și Artur Palaghia.
„La insistențele publicului din Piața de Flori, Fete, Filme sau Băieți, Melodii sau Cântăreți, în urma petițiilor repetate semnate de ascultătorii de muzică cântată de plăcere, la cererea trecătorilor care te trag de mânecă, am revenit alături de Late Summer, o trupă de suflet cu zâmbet larg, molipsitor”, spune Gianina, cunoscută pentru tonusul și veselia cu care își încântă ascultătorii.
Printre piesele pe care le-a cântat s-a aflat și „Dragostea-i un biscuit în formă de stea”, pe care a lansat-o cu patru ani în urmă.