5 gafe dezastruoase în „Transformers 3”

Considerat indubitabil mai bun decât precedentul, captivând prin efecte speciale redate în 3D, cel de-al treilea film din trilogia „Transformers” câştigă lupta şi supremaţia…
…la box office, dar pierde vizibil din credibilitate prin gafele de scenariu.

Cu o distribuţie complet schimbată, cooptând actori cu ştaif precum Patrick Dempsey, John Malkovich, Frances McDormand sau John Turturro, o poveste mult mai complicată decât banala luptă între caroserii contorsionate şi cu ceva umor pe alocuri, ca să te ţină trează chicotelile din sală, Transformers 3 rămâne totuşi mai bun decât primele două părţi ale francizei.

Filmul ar fi fost şi mai reuşit dacă producătorii nu ar fi strecurat, printre glumele actorilor, la fel de multe gafe de scenariu, pe care, din păcate, nu le mai poţi lua ca pe o glumă.

Iată cele mai vizibile greşeli şi inadvertenţe la nivel de scenariu şi montaj, pe care echipa lui Michael Bay le-a scăpat din vedere.

– În momentul lansării navetei Apollo, clădirea Vehicle Assembly Building din Florida, SUA, este redată cu steagul american şi logo-ul NASA, dar însemnele au fost desenate mult mai târziu de 1969 (lansarea Apollo), mai exact în 1976.

– Un militant convins al curentului eco, regizorul Michael Bay a recurs cu încredere la refolosirea de scene din alte filme de-ale sale.

Pe principiul că e absurd să munceşti de două ori, când te poţi folosi de ceva mai vechi, regizorul a recliclat un calup de cadre din filmul său „The Island” (2005) pe care le-a preluat şi convertit apoi în 3D, ca să pară ca noi.

Două dintre scenele care pot fi urmărite în ambele filme se petrec pe autostradă, în momentul atacului decepticonilor asupra maşinii în care se află eroii. Similitudinea dintre cele două scene este izbitoare: atacul se produce după acelaşi scenariu, maşinile se rostogolesc exact la fel şi, culmea, maşinile surprinse pe (aceeaşi) autrostradă sunt aceleaşi modele care apar în urmă cu 6 ani, când s-a filmat „The Island”.

– Deşi apare forţat în multe cadre inutile, ca să nu fugă degeaba pe lângă roboţi, Rosie Huntington-Whiteley, în rolul lui Carly, are, într-adevăr, o contribuţie definitorie pentru un film unde lupta dintre roboţi ilustrează Războiul de 100 de ani.

Fiind o apariţie atât de remarcabilă, nu ai cum să nu observi că Rosie pleacă de acasă în rochie şi ajunge la mijlocul zilei în blugi, fără ca traseul ei prin dărâmăturile Chicago-ului să includă o sesiune de shopping. De asemenea, personajul îşi schimbă pantofii, dar nu definitiv. Pantofii cu toc şi balerinii alternează în picioarele lui Carly în funcţie de scenă.

– O altă imagine aberantă pe care n-o putem trece cu vederea este în momentul în care Decepticonii ajung pe Pământ. Cumva, ei găsesc un loc sigur de aterizare, mai exact în condiţiile vitrege ale deşertului, dar în maximă discreţie. Şi totuşi, cineva îi observă acolo şi nu sunt beduini. Ci chiar animalele din savană: girafele, elefanţii, hipopotamii, leoparzii… migratori.

– Într-un final, Decepticonii reuşesc să aprindă pilonii magnetici care le permite teleportarea planetei lor în atmosfera Terrei. Pilonii din toată lumea sunt activaţi în acelaşi timp iar ca să ne convingă, Bay redă imagini din metropole aflate în emisfere diferite – Tockyo pe timp de zi şi New York pe timp de noapte, în timp ce în Chicago era încă zi. În următoarea secvenţă, autoroboţii care continuă să se lupte în Chicago nu şi-au aprins încă farurile.