Într-unul dintre golfuleţele Greciei, cu nisip alb şi apă verde-turcoaz, îţi încarci bateriile pentru tot anul. Descopera şi frumoasele grădini imperiale, palatele pline de poveşti şi restaurantele suspendate deasupra mării!
Halkidiki – tarâmul intim
De ce să mergi? Pentru frumuseţea şi ospitalitatea locului. Tridentul Halkidiki format din peninsulele Kassandra, Sithonia si Athos se mândreşte cu plajele pudrate cu nisip alb şi scaldate jucauş de Marea Egee. Spre deosebire de surorile sale, insulele greceşti, Halkidiki te cucereşte cu tarâmurile virgine, numai bune pentru a-ţi încărca bateriile departe de turiştii zgomotoşi. Temperaturile sunt placute chiar şi în plină vară, te vei bucura de 30°C şi de racoarea oferită de plantaţiile de maslini. Cazează-te la unul dintre hotelurile de familie, în stil boutique, unde camerele se deschid în gradini ticsite de flori sau direct spre Marea Egee, brazdata de iahturi şi bărci înca de la primele ore ale zilei. Petrece dimineaţa pe frumoasa peninsula Kassandra, unde vei gasi plaje cu jucarii care îi va menţine veseli pe cei mici, în timp ce tu te bucuri de liniştea locului, de o carte buna şi de un cocktail savuros.
La ora prânzului, cu mic cu mare, toata familia se strânge la Ouzerie, o taverna în aer liber, pe vârful unei stânci. Aici fi ecare fel de mâncare este o sarbatoare: crochetele de peşte, calamarii, salatele, deserturile cu iaurt, miere şi nuci. Petrece dupa-amiaza în Afi tos, unul dintre satele pitoreşti din Halkidiki, cu frumoasele case de piatra, aleile pietruite şi vederi uluitoare spre Golful Toroneos. Pe seara, relaxeaza-te în Sani Marina, începe cu un cocktail pe terasa de la Sea You Up bar, apoi coboara la cina de la Water Restaurant cu vedere spre port, unde vei gusta homar fript cu chorizo, ardei roşu, calamari cu busuioc, mmm, o bunatate!
Corfu – relaxare la palat
Gradinile Imperiale, din partea de sus a dealului din satul Gastrouri, ofera o vedere de vis spre zonele verzi şi spre Marea Ionica. Aici s-a retras împarateasa Elizabeth (Sissy) a Austriei. Legenda spune ca aceasta s-a îndragostit de Corfu atât de mult încât a decis sa construiasca Achillion Palace, reşedinţa sa de vară. Împarateasa Sissi a fost, de asemenea, captivată de legendele antice greceşti, aşa ca în gradina Palatului te vei relaxa în compania zeilor şi a zeiţelor greci într-un cadru cu adevarat mitic. Coboara apoi în Paleokastritsa Village, un sat de pe litoral presarat cu maslini şi pini care înconjoara marea de culoarea smaraldului – unul dintre cele mai frumoase locuri pentru fotografii plus momente de linişte într-unul dintre golfuleţe. Seara, bucura-te de un apus de soare spectaculos de la castelul bizantin Angelokastro. Dedica o zi oraşului Corfu şi opreşte-te pe Spianada, la una dintre frumoasele terase ale cladirii Liston pentru a gusta si cea mai buna bere de ghimbir si cel mai bun gin tonic.