Top 20 de fructe exotice parfumate și pline de sănătate!

.

Multe fructe exotice cu forme ciudate, colorate și parfumate au pătruns în magazinele noastre, dar de cele mai multe ori ne ferim să le cumpărăm deoarece nu știm cât de gustoase și de bune sunt. Iată o listă cu cele mai întâlnite fructe exotice din comerț, să le poți deosebi ușor și să le încerci pe rând.

Descoperă beneficiile și proprietățile celor mai populare fructe exotice, dar și câteva dintre fructele cele mai stranii, desprinse parcă din romanele SF. Află cum arată, ce gust au, ce beneficiii au pentru sănătate și citește mai multe detalii despre ele în articolele dedicate.

Fructe exotice dulci și savuroase

Fructul pasiunii

Top 20 de fructe exotice parfumate și pline de sănătate!

Este un fruct delicios, dulce-acrișor, de mărimea unor prune, cu o coajă movulie când este bine copt și un miez galben parfumat și delicios. Fructul pasiunii sau maracuja este rodul unor anumite specii de plante din genul passiflora. Este un fruct bogat în vitamine și antioxidanți, cu numeroase proprietăți benefice, folosit atât la dulcețuri, prăjituri și tarte sau la sucurile naturale din fructe, cât și în preparatele cosmetice.

Papaya

Top 20 de fructe exotice parfumate și pline de sănătate!

Cunoscut drept ”fructul îngerilor”, papaya este unul dintre cele mai parfumate fructe exotice pe care le putem găsi azi și în magazinele noastre. Are o concentrație mare de antioxidanți, drept pentru care este folosit pe scară largă în industria cosmetică și este apreciat pentru beneficiile sale asupra frumuseții, asupra tenului și părului. Papaya are totodată puține calorii, un conținut redus de zahăr și o concentrație mare de betacaroten, datorită căreia are o culoare portocalie foarte apetisantă.

Ananas

ananas

Pe cât este de dulce, pe atât de este sănătos, deși ananasul prezintă și câteva riscuri. Este un fruct suculent, cu o pulpă plină de fibre, un pic cam tare, dar foarte gustoasă, dacă este bine copt. Ananasul conține enzime benefice pentru sistemul imunitar, conține vitamina C și magneziu și un procent ridicat de vitamina B6 și B1, vitamine care dau energie organismului. Ananasul este un fruct sănătos și bun, dar nu trebuie consumat în exces și în niciun caz consumat crud, deoarece provoacă dureri digestive puternice.

Guava

Top 20 de fructe exotice parfumate și pline de sănătate!

Este un fruct deosebit de gustos, cu o coajă verde gălbuie, dar cu un miez rozaliu și suculent precum pepenele roșu. Gustul guavei pare să fie o combinație de pepene roșu, căpșune și banane. Guava este bogată în vitamina A, B2, B3 şi C. Totodată, are şi substanţe minerale precum fierul, calciul, potasiul şi fosforul. Consumul regulat de guave ajută inima, rinichii și digestia, ele fiind adesea recomandate în constipație.

Mangostan

Top 20 de fructe exotice parfumate și pline de sănătate!

Fructul de mangostan, cu pulpa lui albă și dulceagă, are puține calorii, dar este un adevărat depozit de energie datorită vitaminelor și acizilor benefici pe care îi conține. Frunzele, scoarța copacului și fructele mangostanului sunt folosite de mii de ani pentru tratarea unor afecțiuni diverse, pentru tratarea durerilor și inflamațiilor. Este totodată benefic celor care suferă de tensiune și au probleme cardiace.

Litchi

Top 20 de fructe exotice parfumate și pline de sănătate!

Micul fruct cu aspect de jucărie roz, ascunde un miez alb, dulce și savuros, dar un sâmbure toxic. Fructele de litchi sau lichee sunt îndrăgite de copii și sunt folosite în tot felul de salate și dulciuri. Sunt fructe bogate în vitamina C, fosfor, potasiu, magneziu și calciu, precum și riboflavină care are un rol important în metabolism.

Physalis

Top 20 de fructe exotice parfumate și pline de sănătate!

Micuțele fructe portocalii, cu aspect de bomboane perfect rotunde și lucioase, sunt apetisante și au un gust dulce, aromat și răcoritor. Este un fruct bogat în vitamine din complexul B, B12 fiind rar întâlnită în alte vegetale. De asemenea physalis are în compoziție vitamina P recunoscută pentru proprietățile anti-inflamatorii, anti-oxidante și anti-virale. Aceste fructe mai conțin vitamina A, iar cantitatea de vitamina C este dublă față de lămâie.

Fructe exotice dulci-acrișoare

Mango

Fruct de mango roșu

Fructele de mango au diverse culori, de la verde, la galben și roșu, sunt parfumate și au o pulpă suculentă delicioasă, atunci când sunt bine coapte. Mango are o concentrație mare de beta caroten, similară cu fructele de papaya, este bogat în fibre care ajută digestia și întregul sistem digestiv, reglează nivelul de glucoză din sânge, stimulează producerea de colagen necesar pentru articulații și normalizează tensiunea arterială.

Rodia

Top 20 de fructe exotice parfumate și pline de sănătate!

fructe exotice rodia

Cu un conținut ridicat de potasiu și antioxindați, rodiile sunt adevărate fructe ale tinereții. Sucul lor roșu, bogat în vitamina C și acid folic le recomandă în mod special pentru femei, mai ales de la 25 de ani, când au nevoie de energie și fertilitate. Rodia este deosebit de apreciată nu doar pentru parfumul și gustul ei dulce-acrișor, dar și pentru proprietățile benefice pe care le are pentru piele, pentru ochi și pentru inimă.

Carambola sau fructul stea

Top 20 de fructe exotice parfumate și pline de sănătate!

O felie din micul fruct carambola are formă de stea, iar culoarea ei aurie o face deosebit de apetisantă. Carambola are un gust dulce acrișor și consistența boabelor galbene de struguri. Fructul stea este bogat în vitamina C şi antioxidanţi, deci este benefic pentru întărirea sistemului imunitar şi pentru prevenirea răcelilor. De asemenea, conţine vitamina E, vitamina B,  calciu, fier, potasiu, fosfor, zinc, magneziu.

 Kiwi

Top 20 de fructe exotice parfumate și pline de sănătate!

Fructele de kiwi, cu pulpa lor verde și suculentă, cu semințele mici și crocante, sunt delicioase când este bine coapte. Ele au un gust dulce, dar și acrișor datorită conținutului mare de vitamina C, mai mare decât al portocalelor. Pe langa vitamina C, kiwi conține și acid folic, betacaroten, flavonoide, vitamina K, luteină, magneziu, cupru, fosfor, fibre și la fel de mult potasiu precum bananele.

Sweetie

Top 20 de fructe exotice parfumate și pline de sănătate!

Acest fruct este o combinație între pomelo și grepfruit, doar că este mult mai mic și mai dulceag. Coaja fructului este de obicei verde, dar pulpa este galbenă și suculentă. Sweetie are mai multe calorii decât o portocală, fiind mai dulce, dar este un fruct bogat în vitamina C, potasiu, fosfor, magneziu și antioxidanți care previn apariția inflamațiilor și a cancerului.

Kumquat

Top 20 de fructe exotice parfumate și pline de sănătate!

Un fruct mic cât o nucă, portocaliu, cu o coajă lucioasă, kumquat este cel mai mic membru din familia citricelor. La fel ca suratele lui mai mari, micul kumquat este bogat în vitamina C și betacaroten, precum și în fibre care ajută digestia. Pe de altă parte, conține antioxidanți, flavonoizi și uleiuri volatile aromate și benefice pentru sănătate.

Avocado

avocado tăiat

Este un fruct sățios, cu o pulpă de consistența untului, deosebit de gustoasă, dar cu un gust aparte care nu este chiar pe placul tuturor celor care nu sunt obișnuiți cu fructe exotice. Cea mai mare calitate a fructelor de avocado este procentul ridicat de grăsimi monosaturate, deosebit de hrănitoare și benefice pentru inimă. Pe lângă grăsimile monosaturate, avocado este bogat în vitaminele A, C, D, E, K, vitamina B6, vitamina B12, acid folic, potasiu, luteină și antioxidanți.

Fructe exotice stranii și puțin cunoscute

Opuntia

Top 20 de fructe exotice parfumate și pline de sănătate!

Fructele rozalii de cactus Opuntia sunt populare în Mexic, spre exemplu, unde sunt gătite sub formă de gem, marmeladă sau unde sunt transformate în suc. Fructul de cactus este considerat un super aliment, și pe bună dreptate. Conține niveluri ridicate de vitamina C, complexul de vitamine B, magneziu, potasiu, calciu, cupru, fibre și antioxidanți.

Rambutan

Top 20 de fructe exotice parfumate și pline de sănătate!

Numele fructului rambutan vine de la termenul rambut care înseamnă în limba malaeziană ”acoperit cu păr”. Într-adevăr, rambutan are un aspect puțin apetisant, acoperit cu filamente maronii asemeni unor fire de blană, dar interiorul fructului merită gustat. Consumul de rambutan ajută la prevenirea cancerului, reduce colesterolul și protejează organismul împotriva radicalilor liberi. Fierul are un rol important în prevenirea anemiei, iar fibrele îmbunătățesc digestia.

Durian

Top 20 de fructe exotice parfumate și pline de sănătate!

Cel mai ciudat fruct din această serie de fructe exotice este durianul, cel care miroase atât de urât, încât provoacă repulsie. Cu toate acestea, în Asia sunt mulți oameni care consumă durian, în pofida mirosului lui de picioare nespălate. Pe cât este de urât și respingător, pe atât este de sănătos, pentru că durianul are numeroase beneficii pentru sănătate. Are efecte antiinflamatoare și antibiotice, este bogat în vitamina C și este deosebit de apreciat pentru capacitatea lui de a îmbunătăți libidoul și calitatea spermei, care a fost dovedită științific.

Pitaya, fructul dragonului

Top 20 de fructe exotice parfumate și pline de sănătate!

Foarte popular în America, acest fruct mic și roz, cu solzi mari de unde îi vine și numele de fructul dragonului, are o pulpă dulce și numeroase semințe mici și negre, precum boabele de mac. Pitaya este un fruct care conține aproape toate vitaminele esențiale, dar mai ales vitamine din grupa B, dar și acizi grași precum Omega 3 și Omega 6. Pulpa lui cremoasă și dulce este parfumată și se consumă cu lingurița.

Kiwano sau castravetele african cu coarne

Top 20 de fructe exotice parfumate și pline de sănătate!

Este un fruct cu o înfățișare stranie, care se culege cu mănuși din cauza țepilor duri. Mai este numit la noi drept pepene țepos sau pepene cu coarne. Unii îl consideră fruct, alții îl consideră legumă. Gustul lui este la fel de ciudat precum înfățișarea: ceva între castravete, lămâie și banane. Kiwano este bogat în proteine, vitamine: C, B2, B5, B6 și vitamina E, iar coaja este bogată în beta-caroten. Fructul mai conține sodiu, potasiu, magneziu, mangan și este bogat în antioxidanți.

Jackfruit

Top 20 de fructe exotice parfumate și pline de sănătate!

Jackfruit este cel mai mare fruct din lume și multe exemplare ajung la greutatea unui copil de 1 – 2 ani. Greutatea acestui fruct uriaș variază între 5 și 45 de kilograme, în funcție de condițiile în care este cultivat. Copacul care produce aceste fructe este înrudit cu smochinul. Fructele mari se taie în bucăți apreciabile și se consumă semințele care, dacă sunt gătite, capătă un gust asemănător cu carnea de porc. Este un fruct atât de sățios că, dacă mănânci 7 – 8 boabe sau semințe, nu îți mai trebuie mâncare jumătate de zi.

Citeşte și:

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton