Jorge Perez Diez este un polițist din Spania care a devenit faimos peste noapte datorită unei fotografii ce i-a fost făcută în urmă cu câțiva ani, ce a devenit virală pe internet.
În urmă cu două săptămâni, un fotograf al Gărzii Civile Spaniole a decis să posteze pe Twitter o fotografie a unuia dintre ofițerii săi cu scopul de a promova apropierea de cetățeni.
„Deși ne vedeți purtând uniforme pe dinafară, pe înăuntru nu suntem diferiți de voi. Lucrăm pentru libertatea și siguranța voastră”, a scris el în descrierea fotografiei.
Mesajul și fotografia s-au răspândit rapid, mai ales datorită faptului că ofițerul din imagine arăta ca scos din paginile unei reviste de modă. Mulți internauți se întrebau dacă bărbatul era cu adevărat membru al Gărzii Civile. Iar răspunsul este da, este, notează El Pais.
Jorge Perez Diez s-a născut în 1983, în Reinosa, Spania și s-a alăturat Gărzii Civile în 2005 deoarece dorea să ajute la protejarea celorlalți. Deși inițial a lucrat la divizia de narcotice și anti-terorist din Catalonia, Diez are acum grijă de securitatea oemnilor unui orășel ce numără 7.000 locuitori. El s-a mutat aici pentru soția sa.
În luna aprilie, Jorge, care are trei copii, a început să primească mai multe mesaje pe WhatsApp. Prietenii și cunoștințele îi trimiteau linkuri către postarea colegului său.
Fotografia a fost făcută în urmă cu trei ani și deși Perez Diez a încercat să facă rost de ea, nu a reușit, aceasta dispărând.
„Într-o zi niște colegi din madrid au venit să petreacă o zi cu noi și să se documenteze despre activitatea noastră. Unul dintre fotografi mi-a arătat fotografia și l-am rugat să mi-o dea. El a spus că pot cere peste câteva săptămâni toate fotografiile și îmi vor fi trimise pe mail.Le-am cerut fotografiile și le-am primit pe toate, cu excepția uneia, cea pe care mi-o doream cel mai mult. Acesta a fost sfârșitul poveștii, până acum trei luni când mi-am amintit de acea fotografie. Și tocmai în acea seară a apărut pe social media”, povestește polițistul.
El spune că niciodată nu și-a imaginat că fotografia sa va crea o asemenea zarvă.
„Sunt flatat de afecțiunea și bunăvoința oamenilor și de asemenea de complimentele pe care le-am primit, desigur. Dar privesc totul cu umor”, a explicat el.
El spune că știe că oamenii îl privesc subiectiv și nu este îngrijorat de impactul pe care l-a avut postarea de pe social media asupra sa.
„Știu ce părere am despre mine și dacă cineva trebuie să mă placă aceea este soția mea”, a mai spus Jeorge.
Perez spune că în fiecare zi este recunoscător pentru ceea ce are și pentru faptul că de vecinii săi îl tratează ca fiind parte din familie – exact aceasta fiind și intenția postării Gărzii Civile.
Aunque por fuera nos veas vestidos de uniforme por dentro no somos diferentes a ti