Au creat imnuri nemuritoare şi au dat naştere la culturi sociale puternice prin muzica lor. Dar trupele legendare care au unit oamenii din toată lumea fredonând... ...versurile lor, ajung, într-un fel sau altul, într-un moment inevitabil în care îşi iau adio la fanii lor. După o colaborare de peste 30 de ani, membrii formaţiei americane R.E.M au anunţat că trupa s-a destrămat. Trupa americană de rock a fost una dintre cele mai longevive formaţii muzicale. Timp de mai bine de trei decenii, R.E.M a oferit fanilor din întreaga lume unele dintre cele mai cunoscute hituri din anii '80, concerte extraordinare şi au vâdut milioane de albume. Anunţul a fost făcut pe site-ul oficial al formaţei: "Pentru fanii noştri şi pentru prieteni: Ca R.E.M., dar şi ca prieteni de o viaţă, am decis să punem punct aici. Ne despărţim cu un mare sentiment de mulţumire şi cu uimirea tuturor lucrurilor pe care le-am realizat. Pentru toţi care au fost atinşi de muzica noastră, vă mulţumim ca ne-aţi ascultat", au transmis aceştia fanilor. La mai bine de 20 de ani de la lansare, Loosing My Religion, cea mai cunoscută piesă a formaţiei, este încă fredonată. La fel ca R.E.M., foarte multe formaţii prestigioase, care şi-au câştigat fani pe întreg mapamondul, au ales să se despartă, creând un val de durere imensă în rândul acestora. The BeatlesÎn 10 ani, 1960 - 1970, "The Beatles" a devenit una dintre cele mai influente formaţii de rock din istoria muzicii. Succesul răsunător al trupei britanice este confirmat de cele peste 1,1 miliarde de discuri vândute în lumea întreagă, aşa încât nu după mult timp Beatles dă naştere unui veritabil curent muzical - "Beatlemania" (1963-1966). Din păcate, moartea managerului Brian Epstein, în 1967, îi cam distanţează pe cei patru beatleşi - John Lennon, Paul McCartney, George Harrison şi Ringo Starr -, iar trupa se destramă, după ce Lennon face primul pas al despărţirii, retrăgându-se din trupă în 1969.Vestea despărţirii a fost un şoc pentru fanii formaţiei, peste care unii fanatici nu au reuşit să treacă. Lennon este asasinat în '80 de fan înfocat al "The Beatles".Take ThatLa începutul anilor '90, cinci băieţi - Gary Barlow, Mark Owen, Howard Donald, Jason Orange şi Robbie Williams - puneau bazele unei formaţii pop, aparent ca celelalte. Dar muzica lor vibrantă, vocile masculine distincte şi show-urile live incendiare i-au urcat rapid în topuri cu "Pray", "Relight My Fire", "Babe" sau "Everything Changes", şi au generat isteria şi în Europa.În 1992 Take That îşi trăia momentele de glorie şi se pregăteau pentru patru ani ca regii pop, devenind cea mai de succes formaţie englezească de la Beatles. ...Până în 1996, când trupa s-a despărţit, când Robbie Williams a părăsit trupa, lucru care a dus la destrămare. La 9 ani de atunci, în 2005, cei patru membri s-au regrupat, însă cea mai aşteptată reuniune din istoria muzicii pop britanice are loc în 2010, când Williams se alătură acestora.Backstreet Boys Cea mai cunoscută formaţie americană de muzică pop din toate timpurile au urcat rapid pe culmile succesului.După lansarea megahiturilor care au făcut înconjurul lumii - "I'll Never Break Your Heart", "Get Down", "Anywhere For You" -, adolescentele dădeau năvală la concertele lor să îi vadă pe fermecătorii băieţii în costumele lor senzaţionale, care provocau întotdeauna leşinuri în rândul admiratoarelor. Alcătuita iniţial din cinci membrii, A. J. McLean, Howie Dorough, Brian Littrell, Nick Carter şi Kevin Richardson, în 2006, trupa a rămas cu patru, după ce Richardson a părăsit grupul. Dupa o întrerupere de 3 ani, care a provocat ceva depresii în rândul tinerelor, formaţia are şi astăzi turnee. Spice GirlsCele cinci fete - Geri Halliwell, Victoria Beckham, Melanie Brown, Emma Bunton şi Melanie Chisholm - au format cea mai cunoscută formaţie feminină din Marea Britanie. Din 1994, de la înfiinţare, trupa a lansat "Too Much", "Stop", "Viva Forever", hituri arhicunoscute, pe care era imposibil să nu le ştii pe de rost. Extravagantele fete au fost, totodată, veritabile promotoare în modă, platformele înalte şi imprimeul cu leopard fiind doar două dintre influenţele acelei perioade. Din păcate, în 2001 cele cinci fete au mers pe drumuri diferite, deşi o destrămare nu a fost niciodată anunţată oficial.Foto: NorthFoto, Hepta