Grădinile de tip labirint nu sunt foarte populare în România, dar astfel de parcuri au atras fascinaţia a milioane de turişti în alte ţări. În lume există câteva astfel de grădini care au devenit cunoscute prin farmecul lor aparte sau prin felul complicat în care arhitecţii peisagişti le-au construit şi combinat. Iată 4 labirinturi verzi superbe din lume.
Grădinile castelului Villandry şi Reignac-sur-Indre (Franţa)
Franţa se mândreşte cu multe grădini superbe de pe vremea Regelui Soare, Ludovic al IV-lea, inclusiv cea de la Versailles. Printre cele mai cunoscute şi frumoase se numără două sub formă de labirint verde: cea de la castelul Villandry şi cea de la Reignac-sur-Indre (cel mai mare labirint verde din Europa).
La Villandry, labirintul a fost construit în forma actuală de Joachim Carvallo, în 1906, când acesta a investit o avere în grădinile castelului recent achiziţionat.
În 1934, castelul a fost inclus pe lista de patrimoniu mondial UNESCO.
Reignac-sur-Indre este şi mai recent, labirintul fiind construit în 1996 în Touraine. Grădina uriaşă are 4 hectare şi în fiecare an găzduieşte o recoltă diferită de porumb, floarea soarelui şi alte plante agricole.
Labirintul Ananas (Hawaii)
Cel mai mare labirint verde din lume potrivit Cărţii Guiness a Recordurilor, cel din Hawaii nu este realizat din arbuşti obişnuiţi, ci din plante exotice.
Tufe colorate de hibiscus, croton, panax şi ananas încântă ochii turiştilor şi fermierilor care lucrează pe plantaţia Dole din apropiere.
Citeşte şi Top 5 castele şi palate superbe din Europa
Ultima modificare mai 5, 2022 4:03 pm
Page: 1 2