Aerul bucolic al Ţării Lacurilor, parcul naţional din Cumbria, ce leagă Anglia de pitoreasca Scoţie, a fost surpins de fotograful Jason Connolly, tocmai când pe cer răsărise un fascinant curcubeu.Oiţele care păşteau pe dealurile Latterbarrow, scăldate în ploaie şi soare, s-au oprit şi ele să admire fenomenul. Un curcubeu a fost imortalizat într-un loc asemănător din Valea Morţii, vestitul parc din California, SUA, la apus de soare.
Iată o imagine demnă de o carte poştală. Cascada Victoria, din Zimbabwe, împresurată de un curcubeu viu, văzut din Chef Makuni, cel mai apropiat sat de fabuloasa cascadă.
Laguna Beach, un paradis al pământenilor care îşi petrec vacanţa în California, surprinsă sub arcul unui imens curcubeu.
Realizată de pe un vârf de deal, fotografia surprinde Oceanul, vestita autostradă de pe Coasta Pacificului şi casele de milioane de doalri ale locuitorilor.
Fenomenul meteorologic se formează atunci când lumina soarelui se refractă în picăturile de apă din atmosferă.
Curcubeul apare de regulă după ploaie, când soarele este apropiat de orizont, dar se poate forma şi în alte condiţii decât cele naturale. De exemplu, cu lumina lunii sau alte surse de lumină, cu picături de apă provenite de la spargerea valurilor, fântâni arteziene, cascade şi cu obiecte transparente, precum sticlă, polistiren care au formă sferică.