Alina Zară, fondatoarea Muzeului de Pânze şi Poveşti şi a brandului de tricouri Mândra Chic Tricouri cu ziceri populare şi poveşti cu pânze tradiţionale
Am plecat din satul în care m-am născut, Mândra, din Ţara Făgăraşului, ca să vin la Bucureşti, unde am făcut o facultate de artă (actorie, la clasa profesorilor Catrinel Dumitrescu şi Emil Hossu), am lucrat mult ca jurnalist, om de PR şi creativ în publicitate, până într-o zi când am hotărât să mă întorc acasă şi să mă apuc de treabă. Am copilărit într-o casă în care războiul de ţesut avea camera lui specială. Mama Ruţa, bunica din partea tatei, nu lipseşte din nici una dintre amintirile mele de atunci, era cel mai frumos om din lume: ţesea, cânta, ne povestea şi ne iubea! Orice ieşea din mâna ei, pentru mine şi sora mea era sfânt! Am păstrat fiecare bucăţică de ţesătură, fiecare haină a ei, iile, broboadele, laibărele. Visam la o casă mică, cu pereţii acoperiţi de pânze şi ţesături de-ale dumneaei, puse în rame. Acum, în casa mea există acel perete, în mod real! Mai mult, am început să construiesc şi căsuţa din vis…
Când am revenit în sat, am început să adun, pe lângă povestea Mamei Ruţa, poveştile locului, ale oamenilor, esenţa şi stările româneşti din jur, care piereau una câte una, sub ochii mei! Şi rămânea un gol uriaş, ca o dezrădăcinare. Apoi am început să celebrez pânzele bunicii şi ale altor bunici, să le pun în ramă în colecţii povestite prin expoziţii în ţară şi străinătate sau să le aplic pe nişte tricouri speciale. Apoi am luat o căsuţă pe care m-am hotărât s-o transform în Muzeul de Pânze şi Poveşti, unde să îşi găsească locul şi ţesăturile puse în ramă şi atelierul de creaţie şi campaniile noastre de recuperare şi celebrare a pânzei… În cadrul muzeului am început şi ateliere pentru copii, pentru a-i învăţa câte ceva despre esenţa neamului din care se trag. Între timp mi s-a alăturat şi buna mea prietenă Elena Daniela Graur, care acoperă fabulos zona gastronomică. Redescoperim reţete vechi, le reinterpretează şi le celebrează contemporan. În acest sens am demarat o campanie naţională: „Bun Românesc“.Nu am avut niciodată un scop anume, cu atât mai mult o strategie de brand. Lucrurile s-au legat între ele, au evoluat firesc.
Toate proiectele sunt croite după chipul şi asemănarea noastră şi ne bucurăm ori de câte ori cineva rezonează cu ele! Poate de aceea uneori uităm să mai gândim că, procentual, suntem destul de puţini încăpăţânaţi care mai credem că lumea se poate schimba dacă fiecare ne vedem de treaba noastră şi devenim mici activişti pentru lucrurile frumoase şi bune în care credem. Cei mai mulţi dintre clienţii noştri sunt din afara României, oameni cu drag şi dor de casă, care vor neapărat să poarte prin lume o bucăţică de pânză şi o vorbă de duh românească. Bătrânelor care lucrează la tricouri uneori nu le vine să creadă şi tind să cred că nici nu înţeleg exact fenomenul. Ele se bucură că după zeci de ani în care nimeni nu mai dădea nici doi bani pe lucrul lor, când totul vine din China la preţuri de nimic, dintr-o dată cineva preţuieşte bucăţica de dantelă făcută cu mâna lor.
Pentru mine şi pentru mulţi oameni din jurul meu, redescoperirea tradiţiilor, conservarea, promovarea şi, mai ales, trăirea lor, este un stil de viaţă! Acum traversăm o perioadă bunicică: autenticul românesc, tradiţiile, sunt cool. Închipuiţi-vă cum am fi fără rădăcini… N-am avea pic de sevă şi esenţă! A nu se înţelege greşit: accept evoluţia, confortul, civilizaţia, dar, fără esenţa lor primordială, oricât de învechită e ea, acestea nu au nicio valoare.