Fiul lui nu mai putea respira. Nu bănuia ca un curs de la locul de munca o să-l ajute în acest caz disperat

.

Cursurile de prim ajutor sunt necesare oricărui om. Nu se știe niciodată când te poți trezi într-o situație limită în care poți face diferența dintre viață și moarte.

Pe vremuri, aceste cursuri erau extrem de rare. Un bărbat a vrut să atragă atenția asupra importanței primului ajutor povestind pe internet o întâmplare din viața sa.

“Înainte de 1990 lucram într-o fabrică uriașă. Un coleg a rugat un prieten de familie, un medic să vină să ne țină un mic curs de prim ajutor. Medicul a ținut cursul într-o seara ajutat de o asistentă.

Noi eram tineri și făceam glume pe seama respirației gură la gură. Totuși, am fost atenți cu toții și am rămas cu informații prețioase după cum aveam să aflu mai târziu.

Ani mai târziu, înainte de Crăciun, soția mea l-a adus pe băiatul nostru în fabrică să primească punga cu dulciuri de la Moș Gerilă. A primit o groază de dulciuri, în mare parte bomboane.

Ajunși acasă, cel mic a cerut voie să mănânce o bomboană. I-am zis că poate să mănânce doar o bomboană, apoi trebuie să se spele pe dinți și să meargă la culcare.

A luat o bomboană cu lapte și a fugit în bucătărie, la mama sa. În 20 de secunde, am auzit-o pe soția mea urlând. Țipa la băiatul nostru. M-am ridicat repede de pe canapea și am fugit în bucătărie.

Băiatul meu era roșu la față și nu putea respira. Se inecase cu bomboana aia nenorocită. Soția mea era disperată, îl bătea pe spate.

M-am speriat când băiatul a început să devină albăstrui la față. Mi-am amintit repede ce ne spusese medical acum câțiva ani. Am luat băiatul și l-am pus pe genunchi cu fața în jos. L-am bătut pe spate destul de tare. Nu am reușit să dizloc nemernica aia de bomboană.

Timpul părea că stă pe loc. Așteptam o reacție din partea copilului. Nimic.

L-am luat repede pe glezne și l-am întors cu capul în jos. L-am lovit iar pe spate.

M-am gândit că dacă moare în mâinile mele, n-o să mi-o iert niciodată, o să-mi doresc să mor și eu imediat după.

Îl țineam cu capul în jos. Ultima palmă peste spate a făcut ca bomboana să zboare sub masa din bucătărie.

Băiatul a țipat și a început să tușească. Am răsuflat ușurat.

Soția mea l-a luat în brațe.

Ieri a fost ziua mea. Băiatul meu care are acum 30 de ani m-a sunat să-mi ureze mulți ani sănătoși. Vocea lui este cel mai frumos lucru pe care îl voi auzi vreodată.

Mă bucur că am învățat să acord primul ajutor. Am putut să-i salvez viața fiului meu.”

Sursa foto: 123rf

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton