Filmul „Țara Moartă” de Radu Jude, în competiția Festivalului „goEast”

.
Filmul „Țara Moartă/ The Dead Nation” de Radu Jude a fost inclus în competiția oficială a Festivalului internațional de film central-est european „goEast” ce va avea loc la Wiesbdaden.

De la 17 până pe 24 aprilie vor fi prezentate peste 100 de filme din 35 de țări, dintre care opt sunt premiere mondiale, o premieră internațională, una europeană și 20 germane.

Festivalul, care ste organizat de către Institutul German de Film încă din 2001, reprezintă, prin varietatea secţiunilor filmice şi a forumurilor, o platformă unică pentru dialogul dintre Est şi Vest. Timp de 7 zile au loc, în prezenţa regizorilor, producătorilor şi jurnaliştilor de specialitate, numeroase premiere şi proiecţii de filme. Festivalul facilitează astfel drumul acestor producţii spre cinematografele germane, relatează Agerpres.

Citește și: “Bună! Ce faci?”, un film românesc inspirat de o ştire

„Țara Moartă” este un documentar-eseu despre uimitoarea colecţie de fotografii realizate de Costică Axinte într-un mic oraş din România anilor ’30 şi ’40. Coloana sonoră a acestuia este compusă din capturi audio din cântecele patrotice ale vremii, înregistrări radiofonice, dar şi din texte preluate din jurnalului scriitorului şi medicului de origine evreiască Emil Dorian.

În cadrul festivalului vor fi prezentate și filmele „Lemonade” de Ioana Uricaru și „Afacere Est” de Igor Cobileanski, în secțiunea Bioskop. Această secțiune a fost introdusă în festival anul acesta și este dedicată căutării unor noi impulsuri în cinematografia est-europeană şi prezintă lucrări contemporane ale unor regizori renumiţi, filme de gen sau filme care s-au remarcat deja în alte festivaluri de film.

Totodată, filmul „In The Frame”, în regia lui Ion Gnatiuc şi Artiom Zavadovscky, va fi prezentat în cadrul secţiunii Oppose Othering, în care tineri cineaşti formează echipe bilaterale (Germania – statele EE), cu obiectivul de a utiliza mijloacele cinematografice pentru a investiga situaţii de excluziune socială pe diverse criterii şi de a prezenta proiecte care promovează solidaritatea, curajul civic şi rezistenţa la discriminare.

Citește și: Cultura: Filmul romanesc la TIFF

În premieră, anul acesta va fi prezentată, în cadrul competiţiei Open Frame Award, o selecţie de proiecte artistice ambiţioase de realitate virtuală ale unor tineri artişti vizuali şi regizori din Europa Centrală şi de Est, precum şi din şcolile de artă şi de film din Hessen.

Printre proiectele din competiţia Open Frame Award se numără şi proiectul „Circus 360” de Dorin Moldoveanu.

Foto: NorthFoto

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton