Filmul „Balaur”, o poveste tulburătoare, inspirată din fapte reale. Producția de Octav Chelaru, cu Mălina Manovici și Alexandru Papadopol în rolurile principale, din 9 septembrie, în cinema

.

„Balaur”, lungmetrajul de debut al lui Octav Chelaru, inspirat din evenimente reale, urmărește povestea Ecaterinei, tânără profesoară de religie la liceu și soție de preot, care se aventurează într-o relație extraconjugală cu Iuliu, unul dintre elevii săi. În încercarea de a-l ține sub control pe tânărul ei iubit și de a-și proteja familia, începe însă să-și piardă ea însăși controlul. În timp ce femeia se confruntă cu o adevărată criză de credință, pasiunea băiatului devine din ce în ce mai periculoasă.

Filmul „Balaur”, o poveste tulburătoare, inspirată din fapte reale

Filmul a avut premiera națională la TIFF, în cadrul secțiunii Zilele Filmului Românesc și al Competiției Oficiale, unde a fost în topul celor mai vizionate filme din festival, cu proiecții sold out. La premiera de la TIFF, regizorul Octav Chelaru a afirmat, vorbind despre vină sau lipsa ei, ilustrate în film: „Împreună suntem buni. Diavolul apare în golurile dintre noi”.

Octav Chelaru: „În timp ce diavolul ar putea să nu existe, răul cu siguranță există”

„Acum câțiva ani, am citit despre o poveste care s-a întâmplat în micul meu oraș natal. Era vorba despre un elev de liceu care se sinucide după o relație cu profesoara să, soția preotului. M-am gândit că, chiar dacă este o tragedie, nu are un sens ascuns. Dar povestea a continuat să apară în conversațiile cu părinții mei, care încă locuiesc acolo. Mi-au spus un lucru pe care nu îl știam: întreaga comunitate, inclusiv preotul, o susținea public pe femeie în timp ce era urmărită penal. Apoi m-a lovit. Toată lumea știa sau cel puțin credea că știe ce s-a întâmplat.

Acest gând a conectat instantaneu povestea cu interesul meu de-a lungul vieții pentru vinovăție și mântuire. Dăm vina pe oamenii care greșesc? Bineînțeles că o facem. Învinovățim oamenii care fac greșeli pe care le-am fi putut face noi înșine? Nu atât de sigur. Dar greșelile noastre? Ne învinovățim pe noi înșine când greșim? Aproape sigur că nu.

Uneori, când oamenii fac lucruri pe care mai târziu le regretă, îl învinuiesc pe diavol că i-a ademenit. Dar rareori este altceva decât o scuză. Cu toate acestea, în timp ce diavolul ar putea să nu existe, răul cu siguranță există. Este adesea chiar acolo, în centrul unei societăți, și toată lumea se cufundă în el, indiferent dacă vrea sau nu. Întrebarea pe care o pune filmul este de ce apare acesta. Și, încercând să răspundă, caută acest rău în spațiul care a rămas neumplut dintre ființele umane”, a declarat Octav Chelaru, despre film.

Producția de Octav Chelaru, cu Mălina Manovici și Alexandru Papadopol în rolurile principale, din 9 septembrie, în cinema

Primirea critică a filmului a fost foarte bună, fiind numit de publicația Variety „o puternică explorare a dogmei religioase care ridică întrebări mai importante despre natura libertății și a credinței”. De asemenea, ScreenDaily.com vorbește despre film ca fiind un portret al unei vieți care adesea se simte ca o închisoare.

Numit de presă unul dintre cele mai așteptate filme românești, „Balaur” va rula în cinematografe din 9 septembrie și va avea premiera de gală pe 29 august.

Despre producție:

  • Scris și regizat de: Octav Chelaru
  • Produs de: deFilm, în co-producție cu 42Film și EED Productions
  • Producător: Radu Stancu
  • Co-producători: Eike Goreczka, Christoph Kukula, Maja Popovic, Vladimir Vasiljevic
  • Cu susținerea: Centrul Național al Cinematografiei, Mitteldeutsche Medienförderung, Film Center Serbia, Creative Europe – Media Programme Of The European Union, Televiziunea Română
  • Producător executiv: Livia Rădulescu
  • Director de imagine: Barbu Bălășoiu
  • Editor: Dragoș Apetri
  • Coloana sonoră originală de: Martin Kohlstedt
  • Production design de: Iulia Fulicea
  • Sound design de: Sebastian Schmidt
  • Sound recording de: Johannes Doberenz
  • Costume de: Milica Kolarić
  • Machiaj de: Tatjana Vidanović
  • Cu: Mălina Manovici, Alexandru Papadopol, Sergiu Smerea, Voicu Dumitraș, Richard Bovnoczki, Ana Maria Moldovan, Oana Ștefănescu, Marian Râlea, Gabriel Spahiu, Codrina Pătru, Ilinca Hărnuț, Ilinca Neacșu, Tiberiu Enache, Gabi Anton, Octavian Costin, Kostas Mincu
  • Dezvoltat și prezentat la: First Cut + 2021, Les Films de Cannes à Bucarest 2020, APostLab 2019, MIDPOINT Feature Launch 2018, Less is More 2018, CineLink Co-production Market 2018, LA International Project Discovery Forum 2018, Villa Kult Residency 2017, Pustnik Screenwriters Residency 2017

Ultima modificare august 4, 2022 5:11 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale