Există unele filme pe care nu poți să le ratezi dacă ești femeie. Fie că este vorba despre filme care îți arată obstacolele pe care femeile le depășesc pentru a ajunge unde își doresc, fie cele care îți aduc aminte de perioada adolescenței, există câte ceva pentru toată lumea.
Mai jos găsești o listă pe care orice femeie trebuie să le vadă măcar o dată în viață.
Black Swan
Despre ce este vorba: Povestea o are în centru pe Nina, o dansatoare care se trezește în mrejele competiției cu Lily, noua angajată a companiei de balet. Aceste două balerine se luptă pentru rolul principal în spectacolul „Lacul lebedelor” – cel al unei dansatoare care poate interpreta atât Lebăda Albă, cât și Lebăda Neagră. Doar că între Nina și Lily apare o relație bolnăvicioasă, iar Nina începe să descopere că în ea zace o personalitate întunecată de care nu știa.
De ce trebuie să îl vezi: Este fascinant să observi parcursul Ninei de la o tânără timidă și nesigură pe ea la o femeie care își acceptă trecutul și se descoperă pe sine.
Despre ce este vorba: În anii 1960, tânăra Skeeter, o femeie din sudul Statelor Unite ale Americii, se întoarce de la facultate înapoi în orașul ei micuț, cu visuri să devină o scriitoare. Se hotărăște ca primul ei material să fie despre femeile de culoare care și-au petrecut toată viața ca servitoare pentru familiile de albi. În primă fază, singura femeie care acceptă să vorbească este Aibileen, servitoarea familiei prietenei lui Skeeter. În mod neașteptat însă, tot mai multe femei de culoare își fac curaj să își spună povestea.
De ce trebuie să îl vezi: Filmul este o lecție veritabilă despre prieteniile între femei, pericolele rasismului, efectele bullying-ului, independența femeilor și umanitate.
Legally Blonde
Despre ce este vorba: Elle Woods este o tânără frumoasă și îndrăgostită, care nu are alte aspirații în afară de a deveni soția iubitului ei. Când acesta se desparte de ea pe motiv că, pe viitor, el va avea nevoie de o femeie de tipul lui Jackie Kennedy, nu de una precum Marilyn Monroe, Elle decide să facă tot ce îi stă în putință pentru a-l recâștiga. Astfel, ea reușește să intre la Harvard, uimind pe toată lumea. Odată ajunsă acolo, ea demonstrează cu grație tuturor că este pe cât de frumoasă, pe atât de deșteaptă.
De ce trebuie să îl vezi: Este filmul pe care trebuie să îl vezi dacă ai nevoie vreodată de un reminder că dacă ești frumoasă nu înseamnă neapărat că trebuie să fii și proastă.
The Intern
Despre ce este vorba: Pentru bătrânul văduv Ben, viața nu mai este la fel după moartea soției lui. El descoperă o ofertă de internship pentru cetățenii în vârstă la un site cu produse de modă, așa că profită de ea. Acolo, face cunoștință cu șefa lui, Jules – femeia care a fondat compania și care, atunci când nu este la muncă, este acasă cu soțul ei și fetița lor. Între Ben și Jules se înfiripează o prietenie specială, care transcede dincolo de prăpastia dintre generații.
De ce trebuie să îl vezi: Dacă ești genul de femeie workaholică, ai nevoie să vezi acest film și să realizezi că, din când în când, nu doar că ai nevoie, ci meriți o pauză.
Clueless
Despre ce este vorba: În Beverly Hills-ul anilor ’90, liceana Cher este cea mai populară fată din liceul ei. Într-un exces de zel, ea decide să facă viețile oamenilor din jur mai bune. Astfel, reușește să facă pe Cupidon pentru doi din profesorii ei și să o transforme pe eleva cea nouă, Tai, dintr-o rățușcă băiețoasă și ciudată într-o lebădă frumoasă. Totul se schimbă când Tai devine mai populară decât însăși Cher, iar aceasta din urmă trebuie să reevalueze toate credințele pe care le avea.
De ce trebuie să îl vezi: Îți va aduce aminte de perioada liceului, de dramele mici și mari ale adolescenței și de cât de frumoase sunt prieteniile între femei.
Dirty Girl
Despre ce este vorba: În Oklahoma anului 1987, Danielle este o liceană rebelă, care nu se sfiește de propria ei sexualitate. Cu o mamă temperamentală și un tată vitreg enervant, ea nu își dorește nimic mai mult decât să își cunoască adevăratul tată. Ea pornește într-o călătorie complet neplanificată alături de noul său amic, Clarke, un băiat retras, rușinat de faptul că este supraponderal și homosexual și abuzat constant de tatăl lui.
De ce trebuie să îl vezi: Este o poveste care îți arată că fericirea nu se ascunde la alții – la tați absenți, la mame enervante, la relații pasagere – ci în tine.
My Sister’s Keeper
Despre ce este vorba: Anna a fost concepută cu un scop – să devină donatoare pentru sora ei bolnavă de cancer, Kate. Pe de o parte, cele două surori se iubesc mult, iar viața lui Kate a fost prelungită mulțumită Annei. Pe de altă parte, aceasta din urmă începe să pună la îndoială cât de etică a fost venirea ei pe lume. Astfel, decide să îi dea în judecată pe părinții ei, cu gândul de a se emancipa. Decizia ei pare să vină de nicăieri, așa că părinții ei se întreabă dacă nu cumva mai există un motiv pe care îl ascunde.
De ce trebuie să îl vezi: Dacă vrei să urmărești cu lacrimi în ochi un film despre cât de strânsă poate fi relația dintre două surori și cât de neprețuită este viața, acesta este.