Printre cele mai apreciate filme bune de văzut singur, cu prietenii sau familia, se numără pelicule ce au primit aprecieri atât din partea criticilor, cât și a publicului cinefil.
Această selecție a unora dintre cele mai populare filme bune de văzut din ultimii ani nu este un top, asta și pentru că ar fi foarte dificil de realizat unul. Însă este o listă cu unele dintre cele mai bine primite pelicule în rândul iubitorilor de film.
Cuprins
- 1 Filme bune de văzut
- 1.1 Joker
- 1.2 Jurnalul (The Notebook)
- 1.3 Hachiko: A Dogs Story
- 1.4 Kill Bill
- 1.5 El laberinto del fauno -Pans Labirinth
- 1.6 The Machinist
- 1.7 A Clockwork Orange
- 1.8 The Revenant
- 1.9 Lord of the Rings
- 2 Filme horror bune de văzut
- 3 Filme bune de văzut online, subtitrate, pe Netflix sau HBO
- 3.1 Cernobîl – Filme bune de văzut online pe HBO
- 3.2 Interstellar -Filme bune de văzut online pe Netflix
- 4 Filme de comedie bune de văzut
- 5 Filme românești bune de văzut
- 6 Filme bune de văzut în familie
Cuprins
Filme bune de văzut
Joker
În topul celor mai mediatizate pelicule din ultimii ani se află, cu siguranță, Joker, cu Joaquin Phoenix în rolul principal. Din distribuție mai fac parte Robert DeNiro, Shea Whigham și Brian Tyree Henry. Unul dintre cele mai apreciate și controversate filme bune de văzut, Joker s-a bucurat de încasări colosale încă de la lansare. Violența excesivă a fost criticată dur, dar și faptul că, inevitabil ajungi să dai dovadă de empatie față de personajul principal.
Filmul are în prim plan un personaj ignorat de societate, cu o personalitate imprevizibilă și fascinantă, dar care nu poate face parte dintr-un tipar nume. Un personaj care ajunge să fie disprețuit de societate, un caz social pe cât de sumbru, totuși pe atât de moralizator. Filmul a fost nominalizat la 11 categorii de Oscar, dintre care a câștigat două, unul fiind pentru cel mai bun actor în rol principal.
Jurnalul (The Notebook)
Jurnalul este un film american de dragoste din 2004 regizat de Nick Cassavetes, cu Ryan Gosling și Rachel McAdams în rolurile principale. Filmul este bazat pe romanul omonim scris de Nicholas Sparks.
Filmul Jurnalul îi are în distribuţie pe Ryan Gosling şi Rachel McAdams şi spune povestea lui Allie Hamilton şi Noah Calhoun, care se îndrăgostesc iremediabil unul de celălalt, deşi provin din medii sociale total opuse.
Allie este răsfăţata bogată, iar Noah este un tânăr sărac. Tocmai de aceea părinţii ei nu consimt legătura fiicei lor, aşa că hotărăsc să se mute departe, cât mai departe de Noah.
Hachiko: A Dogs Story
Unul dintre cele mai emoționante filme bune de văzut cu pachetul de șervețele lângă tine, Hachiko: A Dogs Story este bazat pe o poveste reală din Japponia anilor ‘20. Filmul te va emoționa până la lacrimi, oricât de tare ai fi. În fiecare zi câinele Hachiko îl însoțea la gară pe stăpânul său (Richard Gere), când acesta pleca la serviciu. Apoi, stăpânul a murit subit, dar câinele timp de 9 ani, în fiecare zi la ora 5 seara, venea la gară să-l întâmpine, şi-l aştepta până la ultimul tren. Drama pe care o trăieşte câinele o depășește chiar și pe cea a familiei. Chiar dacă nu ești neapărat pasionat de filme cu câini și căței, inevitabil, Hachiko: A Dogs Story te va impresiona.
Kill Bill
Film thriller de acțiune disponibil în două volume. Filmul Kill Bill a fost programat pentru o singură difuzare, însă din cauza faptului că avea o durată de peste patru ore, a fost împărțit în două volume. Vei urmări o fostă membră a unei echipe de asasine care caută să se răzbune pe fostele colege, care i-au stricat nunta și i-au masacrat pe participanții la eveniment. Filmul de acțiune începe cu un intertitlu: „Răzbunarea este un fel de mâncare servit cel mai bine rece”.
- Urmărește trailerul filmului Kill Bill
El laberinto del fauno -Pans Labirinth
Labirintul lui Pan, așa cum este tradusă pelicula în limba română, este unul dintre acele filme fantastice care depășesc orice imaginație. Filmul a câștigat trei premii Oscar și șapte premii Goya. Tema principală, pe lângă veșnica luptă între bine și rău, este felul în care copiii își crează lumi imaginare pentru a trece peste tragediile vieții, o temă pusă într-o poveste extraordinară care nu are cum să nu te captiveze. Acțiunea are loc în anul 1944, în timpul regimului fascist.
Ofelia este o tânără care este obligată se să mute în casa noului său tată, un tiran ce vrea să anihilize mișcarea de partizani. Ofelia își găăsește un aliat, servitoarea din casa lor și, înpreună încearcă să-i ajute pe rebeli. Asta până când fata descoperă în casă un labirint, unde îl întâlnește pe grotescul Pan.
Vezi și: Filme vechi de neuitat, producții celebre din secolul trecut!
The Machinist
Trevnor Reznick (Christian Bale), lucrător la o fabrică, suferă de un caz extrem de insomnie și susține că nu a mai dormit deloc de un an. Tulburarea are efecte dramatice asupra sănătății sale fizice, dar mai ales mentale. Colegii se îndepărtează de el și ajung să îl învinovățească pentru un incident grav la fabrică, în care un coleg își pierde brațul. În tot acest timp, starea psihică a lui Trevnor se deteriorează vizibil.
Pentru acest rol, Christian Bale a suferit o transformare incredibilă și a slăbit 27 de kilograme, pentru a putea intra în rolul lui Trevnor.
A Clockwork Orange
Filmul lui Stanley Kubrick, lansat în 1971, urmărește povestea lui Alex De Large (Malcolm McDowell), un tânăr delincvent care conduce o bandă care are o plăcere sadică în a-i agresa pe cei din jur. Când una din acțiunile sale se termină cu moartea unui om, Alex De Large este arestat și băgat într-un program experimental în care participanții sunt „programați” să urască violența.
A Clockwork Orange este considerat unul din cele mai bune filme psihologice din toate timpurile.
The Revenant
Câștigător a trei premii Oscar, The Revenant este, cu siguranță, unul dintre cele mai bune filme de văzut de cei cu sânge tare. Asta pentri că această poveste incredibilă de supraviețurie nu este pentru oricine din cauza scenelor de o cruzime și o violență ieșite din comun. Acțiunea filmului se bazează pe legenda vânătorului de blănuri Hugh Glass interpretat memorabil de Leonardo Dicaprio. Acesta este un bun cunoscător al nordului sălbatic al Americii și face parte din cei 100 de vânători de blănuri ce pleacă într-o expediție extrem de periculoasă, care se dovedește a fi o luptă pe viață și moarte.
Lord of the Rings
Indiferent că ești fan înrăit filme fantastice sau doar câteodată ești atras de acest gen, cu siguranță The Lord of the Rings este printre cele mai apreciate filme bune de văzut și de revăzut măcar de câteva ori fără să te plictisești. Seria Stăpânul Inelelor este scrisă de J.R.R. Tolkien (1954-1955). A fost urmat de Cele două turnuri (2002) și Întoarcerea regelui (2003). Filmul a avut un succes incredibil, atât în ceea ce privește încasările, cât și în privința aprecierilor criticilor. A avut încasări de peste un milion de dolari la nivel mondial, a câștigat patru premii Oscar și cinci premii Bafta.
Filme horror bune de văzut
Saw
Thrillerul Saw, lansat în 2004, spune povestea unui ucigaș cunoscut doar sub numele de Jigsaw. Este un film despre alegeri extrem de grele și multe crime sângeroase. Asta pentru că criminalul își va obliga victimele să ucidă, asta dacă vor ca familiile lor să supraviețuiască. Cruzimea de care dă dovadă sinistrul personaj, dar și felul în care vor fi făcute alegerile de-a lungul întregii acțiuni, te vor face să-ți pui întrebări despre limita dintre binele suprem, sacrificiu și moralitate. Saw este cu siguranță unul dintre cele mai apreciate filme horror de văzut pe nerăsuflate.
Orfana
Lansat în 2009 și produs de Leonardo DiCaprio, unul dintre cele mai înfricoșătoare filme horror bune de văzut, îi are în rolurile principale pe actorii Vera Farmiga, Peter Sarsgaard, Isabelle Fuhrman, C. C. H. Pounder și Jimmy Bennett. Pelicula spune povestea unui cuplu, format din Kate și John Coleman. După ce Kate pierde copilul cu care era însărcinată, pentru a readuce pacea și armonia în familia lor, John și Kate decid să adopte un copil. Cei doi se simt foarte atrași de o fetiță de 9 ani dintr-un orfelinat. După ce o adoptă însă, Kate începe să creadă că Esther are o latură întunecată și diabolică, în ciudă înfățișării sale angelice. În ciuda tentativelor multiple pe care Kate le are în a le arăta celorlalți membri ai familiei comportamentul deloc normal al copilei, aceștia o ignoră până când totul e tardiv.
Insidious
Insiduos este unul dintre cele mai populare filme horror bune de văzut de către cei cu sânge rece. Filmul lansat în 2010 cu un buget de 1,5 milioane de dolari, acesta a înregistrat încasări de aproape 100 de milioane. Acțiunea are la bază povestea unui cuplu al cărui fiu ajunge într-o formă inexplicabilă de comă și ajunge să fie posedat de fantome dintr-o dimensiune astrală.
Descoperă cele bune filme horror
Filme bune de văzut online, subtitrate, pe Netflix sau HBO
Cernobîl – Filme bune de văzut online pe HBO
Poate unul dintre cele mai mediatizate filme bune de văzut, Cernobîl poate fi vizionat online, pe HBO. Așa cum probabil știi, filmul care a devenit cel mai popular serial din lume, prezintă povestea dezastrului nuclear din 1986, poate cea mai mare catastrofă din istorie creată vreodată de om. Filmul evidențiază atât mentalitatea din timpul comunismului acelor vremuri și consecințele ei, precum și curajul și spiritul de sacrificiu al celor care au luptat să salveze Europa de efectele îngrozitoare ale acestei catastrofe de neimaginat.
Interstellar -Filme bune de văzut online pe Netflix
Unul dintre cele mai apreciate filme bune de văzut, Interstellar a primit cinci nominalizări la Oscar, fiind premiat, până la urmă cu Oscarul pentru cele mai bune efecte speciale. În rolurile principale sunt Matthew McConaughey, Anne Hathaway, Jessica Chastain, Bill Irwin, Ellen Burstyn și Michael Caine.Filmul prezintă povestea unei echipe de exploratori spațiali care călătoresc printr-o gaură de vierme, în încercarea de a găsi o nouă planetă locuibilă, după ce, pe pământ, viaţa devenise imposibilă. Dacă ești un fan al genului și nu ai apucat să vezi Interstellar trebuie să remediezi de urgență acest lucru. Nu este deloc unul dintre acele previzibile filme apocaliptice despre sfârșitul lumii și cu siguranță te va surprinde plăcut.
Filme de comedie bune de văzut
Destination Wedding
Unul dintre cele mai apreciate filme de comedie bune de văzut singură sau cu partenerul, Destination Wedding urmărește povestea lui Lindsay și Franka, doi oameni nefericiți și deloc sociabili, care se întâlnesc la o nuntă. Un set de coincidențe începe să se întâmple în viața lor și obosiți de toată lumea din jur, amândoi își canalizează atenția unul asupra celuilalt. La fel ca în viața reală, comedia și drama sunt strâns legate în acest film romantic. De-a lungul weekend-ului, și în ciuda tuturor dificultăților, Frank și Lindsay își împărtășesc dezastrele lor amoroase și încep să se privească ca pe mai mult de doi străini. Și cu o distribuție care include Winona Ryder și Keanu Reeves, nu te vei plictisi.
Long Shot
De asemenea, printre cele mai cunoscute filme de comedie bune de văzut se numără Long Shot. Este o comedie romantică în care vei urmări povestea unui jurnalist șomer, care se îndrăgostște de femeia care i-a fost babysitter și care acum a devenit una dintre cele mai puternice și faimoase femei din lume.
Superbad
Superbad, printre cele mai amuzante filme de comedie bune de văzut cu prietenii, spune povestea unor doi amici care nu se pot despărți niciodată unul de celălalt. Cei doi au temperamente extrem de diferite. Unul dintre ei este extrem de timid, în timp ce celalalt își bagă nasul peste tot. Totul se dă peste cap însă, atunci când ei află că la sfârșitul anului școlar vor pleca la universități diferite și vor fi nevoiți să se despartă.
The Hangover
Seria The Hangover cu siguranță se numără printre cele mai cunoscute filme bune de văzut cu gașca de prieteni. Acțiunea începe cu două zile înainte de nuntă, când Doug împreună cu trei prieteni hotărăsc să meargă în Las Vegas pentru petrecerea burlacilor. Aceștia petrec o noapte de pomină, din care nu își mai aduc aminte prea multe informații. Și asta nu ar fi o tragedie de mare dacă dimineața nu ar găsi în baie un tigru și în șifonier un bebeluș de șase luni.
Vezi și cele mai bune filme comedie
Filme românești bune de văzut
4 luni, 3 săptămâni și 2 zile
Printre cele mai bune filme românești de văzut neapărat se numără pelicula 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile a avut un impact răsunător peste hotare. Este un film despre avort pe vremea comunismului. El spune povestea a două tinere studente, în perioadă comunistă. Una dintre ele, Găbița, își da seamă că a rămas însărcinată. Cu ajutorul Otiliei, colega ei, încearcă să obțină un avort ilegal.
Poziția copilului
Printre cele mai premiate filme românești, bune de văzut, Poziția Copilului este câștigător al Ursului de Aur și premiul FIPRESCI în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin. Este o poveste dură despre iubirea unei mame pentru fiul său, iubire ce poate depăși orice fel de limită.
Colectiv
Numit documentarul european al anului, la Premiile Academiei Europene de Film, documentarul „Colectiv” regizat de Alexander Nanău arată schimbarea societății românești, după incendiul din clubul Colectiv din 2015. Filmul documentar a primit recenzii pozitive pe plan internațional, la festivaluri renumite, la Toronto și Veneția, iar revista Rolling Stone l-a desemnat cel mai bun film al anului 2020. „Colectiv” este propus la două secțiuni ale Premiilor Oscar: cel mai bun documentar și cel mai bun lungmetraj străin.
„Colectiv” este disponibil pe HBO GO.
Nunta mută
De asemenea printre cele mai populare filme românești bune de văzut, Pelicula Nunta mută a fost lansată în anul 2008, în regia lui Horațiu Mălăele. Filmul relatează povestea reală a unui cuplu dintr-un sat izolat din România. Ceea ce trebuia să fie un eveniment fericit se tranformă radical în momentul în care un ofițer sovietic le-a transmis nuntașilor că a murit conducătorul URSS în acea noapte și sunt decretate șapte zile de doliu internațional.
Despre oameni și melci
Este unul dintre filmele românești bune de văzut care evidențiază foarte bine mentialități pe care mulți dintre noi le vor recunoaște. Pelicula pornește de la povestea unei fabrici de mașini ARO care a dat faliment și urmează să fie privatizată într-o săptămână. O companie franceză, care își dorește să transforme acel loc într-o crescătorie de melci, cumpără acea fabrică, iar dintre cei 3000 de muncitori, doar 300 își mai pot păstra locul de muncă.
Vezi și cele mai bune filme românești
Filme bune de văzut în familie
Inside Out
Inside Out sau Întors pe dos, așa cum a fost tradus în limba română, este unul dintre cele apreciate filme bune de văzut în familie. Acesta s-a bucurat nu doar de încasări record, ci și de aprecierea criticilor din lumea întreagă. Filmul este o poveste extraordinară despre emoții, o metaforă a felului cum trăirile și emoțiile din copilărie au impact asupra noastră și ne definesc. Riley, o fetiță de 11 ani, este pusă în situația de a se adapta o viață cu totul nouă, după ce părinții ei decid să se mute într-un alt oraș. Iar Bucuria, Frica, Furia, Dezgustul și Tristețea sunt cele cinci emoții care încearcă să o sfătuiască pe Riley în această perioadă dificilă de tranziție. Inside Out este un film pentru copii ce merită văzut de întreaga familie.
Petes Dragon
De asemenea printre cele mai cunoscute filme bune de văzut în familie, Pete și dragonul Pete și dragonul, așa cum este tradus titlul filmului în limba română, este un remake după filmului muzical din 1977 cu același nume. Nu doar tehnica cinematografică a fost schimbată apelând la noi tehnologii, ci, pe alocuri și povestea originală. Acțiunea se desfășoară într-un orășel de la marginea unei păduri, în zilele noastre.
Copilul este găsit de pădureasa Grace Meacham (Bryce Dallas Howard), care vrea să afle adevărul despre misteriosul său companion. Pete este stăpânul și singurul prieten al dragonului care poate deveni invizibil. Simpatica creatură se folosea de această putere a sa pentru că, odată descoperit, ar fi înspăimântat tot satul. Dar oamenii nu pot accesta nici faptul că Pete voia să trăiască în pădure și nici existența unui dragon, așa că vor încerca să vâneze creatura și vor face tot posibilul să-l convingă pe Pete să revină în sat.
The Lion King
Considerat unul dintre cele mai bune filme pentru copii din toate timpurile, primul The Lion King / Regele leu produs de Disney, în 1994, a câștigat numeroase premii, inclusiv Oscarul pentru cel mai bun cântec original – Can you feel the love tonight, interpretată de Elton John. Ultima variantă a filmului a fost lansată în 2019, și s-a bucurat de un adevărat succes, Producătorii au ținut să păstreze spiritul inițial al filmului original și, în același timp, să adauge o notă modernă prin elementele de animație, artistice, muzică și umor. Acesta cu siguranță se numără printre cele mai apreciate filme bune de văzut în familie.
Frozen 1 și 2
Iubit de fetițele din lumea întreagă și nu doar de ele, Frozen este cu siguranță unul dintre cele mai populare filme bune de văzut în familie. Pelicula are la bază povestea a două surori, Ana și Elsa, care au devenit eroinele preferate a milioane de copile de pe tot globul. Frozen II a fost lansat în 2019 și s-a bucurat de un succes incredibil, atât în rândul copiilor, dar și în rândul părinților acestora.
Povestea în cea de-a doua parte începe la ceva vreme după evenimentele din primul film, când locuitorii din Arendelle se bucură de pace. Deși la început marea provocare pare a fi dorința lui Kristoff de a o cere pe Ana în căsătorie, totul ia o întosătură neașteptată când Elsa începe să audă tot mai des un cântec de leagăn din copilărie pe care-l percepe ca pe o chemare.
Până la urmă, o ameninţare învăluită în mister şi posibilitatea ca trecutul regatului să nu fie la fel de luminos precum cred cele două surori le vor arunca pe eroine într-o nouă aventură.
Vezi și cele mai bune filme pentru copii
Vezi şi care sunt cele 7 arte frumoase și cum au apărut ele!
Ultima modificare octombrie 26, 2022 4:53 pm