„California Dreamin’ (nesfârşit), 2007 Regie: Cristian Nemescu În rolurile principale: Armand Assante, Maria Dinulescu, Răzvan Vasilescu
Cristian Nemescu ar fi putut schimba lumea. Sau cel puţin aşa am crezut după vizionarea filmului său.
Nu ştiu dacă a fost şarmul lui Armand Assante sau faptul că îl îndrăgesc pe Răzvan Vasilescu, dar secvenţele mi-au rămas întipărite pe retină.
Filmul este superb cu totul, de la povestea amuzantă cu subtilităţi dramatice, care se întoarce la 180 de grade spre final, cu personajele creionate inteligent şi cadrul de desfăşurare, toate sunt aşezate meticulos pentru a obţine un succes garantat.
În 1999 un şef de gară opreşte un tren NATO încărcat cu echipament militar, dar şi cu soldaţi americani la bord. Şeful de gară este un fel de stăpân absolut al oraşului şi al tuturor mişcărilor care au loc în el.
În paralel are loc festivitatea cu ocazia mult aşteptatului eveniment – venirea americanilor. Toată lumea o ia razna, fetele cochetează cu soldaţii, primarul se dă peste cap să le ofere o şedere plăcută şi şeful gării le demonstrează că fără aprobarea lui nimeni nu vine, nimeni nu pleacă.
„Megatron”, 2008 Scurtmetraj în regia lui Marian Crişan În rolurile principale: Maxim Adrian Strinu, Gabriela Crişu
Cele 15 minute al scurt metrajului sunt despre un copil care locuieşte într-un sat de lângă Bucureşti. De ziua lui mama îl duce în Bucureşti la McDonald’s, dar odată ajuns în oraş acesta începe căutarea tatălui său.
Marian Crişan a fost premiat cu marele premiu „Palme d’Or” la Festivalul de la Cannes.
„Poliţist, adjectiv”, 2009 Regia: Corneliu Porumboiu În rolurile principale: Dragoş Bucur
Filmul lui Porumboiu încă face valuri printre spectatori, mai ales că a primit şi nominalizarea la Oscar. Dragoş Bucur face un rol excepţional şi era timpul să primească ce i se cuvine.
Povestea este cea a unui poliţist care se confruntă cu o dilemă morală la un caz minor. Acesta nu vrea să-i ia şapte ani din viaţă unui licean turnat de colegul lui că oferă haşiş. Nu reuşeşte să-şi convingă superiorii de credinţele sale şi trage de timp.
O instituţie precum e Poliţia este privită de români destul de sceptic şi meseria de poliţist e luată în derâdere, nu oferă încredere şi nici nu „salvează”.
Filmul a rulat în cadrul secţiunii „Un Certain Regard” unde a obţinut premiul juriului.