Au început filmările pentru BUZZ HOUSE Summer Edition!, cea mai așteptată provocare a verii pentru creatorii de conținut

.

Filmările se vor desfășura în perioada 15-25 iunie, într-o locație spectaculoasă situată pe malul lacului Snagov.

Premii surpriză în valoare de 25.000 euro, 10 concurenți, probe incitante și conținut ce va putea fi urmărit de milioane de internauți pe Instagram, TikTok și YouTube sunt doar câteva dintre surprizele celei de-a treia ediții a BUZZ HOUSE. Cea mai așteptată provocare a verii pentru creatorii de conținut online va avea loc în perioada 15-25 iunie într-o locație spectaculoasă, situată pe malul lacului Snagov.

Zece dintre cei mai creativi și virali creatori de conținut din România, Dia Condurache, Vlad Neamtu, Ana Petcu, S1KE, Delia Degan, Robynet, Luana Genevieve, Adi Istrate, Skarlet și Costi Max, au răspuns provocării Global Talent United și GLOBAL RECORDS de a crea cel mai engaging și creativ conținut pentru brandurile implicate în proiect, în timp ce trebuie să facă față unor adevărate provocări fizice, psihice și emoționale.

Episoadele se vor difuza începând din iulie, pe YouTube

„Ne bucurăm că acest proiect a ajuns la cea de-a 3-a ediție. Este un proiect pe care dorim să îl îmbunătățim de la sezon la sezon și să aducem în fața publicului content fresh și relevant de fiecare dată. Și pentru această ediție am pregătit o serie de surprize și doresc să mulțumesc tuturor partenerilor care susțin acest proiect”, a declarat Claudiu Ilioiu, Head of Global Talent United.

Fanii celor zece creatori de conținut vor putea urmări, din 15 iunie, pe canalele de Instagram și TikTok ale proiectului, dar și pe cele ale concurenților, ce se ascunde în spatele creării unui conținut viral în Social Media si cum ajunge un material de la forma lui brută la cea pe care o vedem pe ecranul telefonului. Începând cu luna iulie, pe pagina oficială de YouTube a proiectului, internauții vor putea viziona 10 episoade incitante care vor documenta cele mai importante și amuzante momente petrecute în casă de către concurenți.

Denis Matroș și Cezara Cristescu sunt gazdele acestei ediții

Gazdele acestei ediții vor fi Denis Matroș, câștigătorul celei de-a doua ediții BUZZ HOUSE și owner al Academiei de TikTalk, și Cezara Cristescu, creator de conținut în zona de fashion și beauty și omul din spatele proiectului Behind. Ambii influenceri sunt implicați activ în proiectul BUZZ HOUSE încă de la lansarea sa din iulie 2022, și vor oferi sfaturi și îndrumări concurenților pe parcursul întregii competiții.

BUZZ HOUSE Summer Edition promite să fie o competiție incitantă și plină de surprize pentru toți cei implicați. Așadar conectați-vă pe paginile oficiale de pe Instagram, TikTok și YouTube pentru a fi la curent cu toate noutățile și pentru a vă bucura de aventurile celor zece concurenți!

Sursă foto: Instagram

Ultima modificare iunie 16, 2023 1:20 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale