Dacă te plictiseşti în concediu există câteva soluţii care te scot din impas. Organizează-ţi timpul şi fă lucrurile care-ţi plac şi de care nu te poţi bucura când eşti la serviciu!
Te înspăimântă concediul cu zilele lungi şi interminabile? Simţi că plictiseala te doboară încet, dar sigur? Uneori te gândeşti cu jind la orele petrecute la serviciu când aveai ceva de făcut şi nu simţeai trecerea timpului?
Concediul este un moment de care ar trebui să te bucuri şi pe care ar trebui să-l petreci într-un mod plăcut, nu plictisindu-te de moarte. Fă-ţi un program săptămânal!
Cu o listă de activităţi poţi să le duci mai uşor la bun sfârşit.
Împarte-le pe categorii (de exemplu: activităţi culturale, sportive, gospodăreşti) şi la finalul zilei bifează-le pe cele pe care le-ai finalizat.
Încearcă să nu trişezi pentru că singura care are de pierdut eşti tu. Dacă ai trecut cu vederea o „sarcină” ar fi bine să nu devină un obicei. Rişti să te întorci la vechea ta prietenă – plictiseala.
Învaţă lucruri noi! Beneficiază de oportunitatea timpului liber. Gândeşte-te la unul din interesele tale pe care nu ai putut să-l pui în practică din cauza jobului. Poate cursuri de specializare într-un domeniu în care te consideri talentată sau poate cursuri de începător: pian, desen, actorie, dans.
Dacă îţi permiţi înscrie-te la cursuri, dacă nu, poţi începe să citeşti acasă câteva cărţi de specialitate. Cine ştie? Poate alegi să te reorientezi din punct de vedere al carierei.
O activitate de acest gen este benefică şi pentru spiritul tău social. Interacţiunea cu oameni care împart aceleaşi pasiuni ca tine îţi poate deschide anumite uşi şi perspective.
Fă sport! Sportul în aer liber este cel mai indicat, dar acum că a venit frigul poţi alege fitness la sală sau sportul la domiciliu cum ar fi „Pilates” sau „Tae Bo”.
Pe lângă calităţile recreaţionale, sportul este un mod optim de a te încărca cu energie, de a-ţi menţine silueta şi de a fi sănătoasă.
Distrează-te! Stabileşte-ţi o zi pentru tihnă. Uită-te la televizor, răsfoieşte reviste, mergi la teatru sau la un concert. Ar fi bine dacă te-ai limita la o zi pentru astfel de activităţe atât de plăcute ca să-ţi poţi duce la îndeplinire şi celelalte sarcini.
Deşi sunt cele mai atrăgătoare activităţi şi cele mai uşor de îndeplinit nu-ţi pierde cumpătarea când vine vorba de recreaţie la televizor. Fă lucruri pe care nu ai avut timp să le faci! O călătorie este cea mai indicată alegere, dar destinaţia depinde şi de bugetul tău şi de companie. Poate este timpul să organizezi cina romantică pentru el pe care o tot plănuieşti de ceva vreme sau poate o plimbare prin magazine în mijlocul zilei.
Sunt atâtea lucruri interesante de făcut, tot ce trebuie să faci este să te motivezi şi să porneşti cu dreptul.
La baza oricăror acţiuni stă plăcerea, aşa că fii inventivă!