Cazul fetiţei din Constanţa, însărcinată la numai 11 ani, readuce în discuţie o realitate tristă a zilelor noastre: sarcina la adolescente.
Graba de a deveni femei, violenţa sexuală, lipsa de informaţii, lipsa de atenţie din partea părinţilor sunt doar câţiva dintre factorii care răpesc fetiţele din lumea păpuşilor şi le pun în braţe bebeluşi adevăraţi, de care devin responsabile. Cazuri celebre în România Cel mai recent caz de acest gen este cel al fetiţei de numai 11 ani din judeţul Constanţa care este acum însărcinată cu un tânăr de 21 de ani. Mama ei a observat sarcina fetiţei abia când aceasta împlinise şase luni şi a depus plângere la poliţie împotriva viitorului tătic. Se pare că acesta alocuit un timp în casa fetei şi susţine că mama ei era la curent cu relaţia lor. Scandalul vine la doi ani după ce o altă minoră, tot de 11 ani, din Piatra Neamţ a trebuit să fie dusă în Anglia pentru a scăpa de sarcina apărută în urma unui viol. Ea fusese agresată de unchiul ei în vârstă de 19 ani şi părinţii au aflat că este însărcinată abia când s-a plâns de dureri abdominale şi a ajuns la spital. Care sunt riscurile pentru fetiţele însărcinate Din momentul primei menstruaţii, orice fetiţă devine fertilă şi poate rămâne însărcinată, indiferent de vârstă. Dar asta nu înseamnă că sarcina e lipsită de riscuri pentru organismul incomplet dezvoltat. Anemiile şi naşterea prematură sunt doar cele mai mici dintre riscuri. Fetiţele până în 14 ani, de obicei au bazinul subdezvoltat şi naşterea naturală poate fi dificilă, ducând la complicaţii şi chiar la moartea mamei şi a copilului. În tările dezvoltate, acestea pot fi prevenite prin operaţia cezariană, dar în unele părţi ale lumii, intervenţia este un lux şi astfel complicaţiile legate de sarcină şi naştere ajung să fie principala cauză de mortalitate la adolescente. Pentru mamele de peste 15-16 ani, vârsta în sine nu este un risc, atâta timp cât au parte de ingrijirea prenatală necesară. Problema este că adesea ele ascund sarcina sau nu îşi dau seama că sunt însărcinate, astfel că abia în trimestrul al treilea ajung pentru prima dată la doctor, chiar dacă locuiesc în ţări dezvoltate. Cum afectează sarcina viaţa unei fetiţe Aşa cum era de aşteptat, adolescentele însărcinate au adesea probleme economice şi sociale mai târziu în viaţă. Cele mai multe din ele renunţă la şcoală, fie din lipsă de timp, fie pentru că sunt stigmatizate de ceilalţi copii. Nici copiii mamelor adolescente nu au o viaţă prea uşoară. Ele nu reuşesc întotdeauna să aibă o relaţie normală cu cei mici, fie din lipsă de maturitate emoţională, fie pentru că îi consideră sursa problemelor lor. Astfel, copiii ajung să aibă probleme de comportament, de învăţare şi de adaptare. Fetiţele însărcinate în lume
Surprinzător, ţările cu cel mai mare număr de mame adolescente sunt cele mai dezvoltate şi cele mai puţin dezvoltate. SUA s-a confruntat în ultimii ani cu o adevărată epidemie de sarcini la adolescente, numărul avorturilor fiind de asemenea foarte mare. Tot mai multe adolescente rămân gravide, în ciuda programelor de educaţie sexuală care se desfăşoară în şcoli şi în media.
La polul opus se află tările sărace din Africa, unde nu există nici educaţi sexuală, nici clinici de avorturi. Organizaţia “Salvaţi copiii” estimează că 13 milioane de adolescente nasc în fiecare an, 90% din ele provenind din ţări subdezvoltate. Se poate şi mai rău – mamă la cinci ani
Cea mai tânără mamă din lume este Lina Medina, originară din Peru, care a născut prin cazariană la cinci ani. Fetiţa suferea de pubertatea precoce, având prima menstruaţie la opt luni şi sânii bine dezvoltaţi la numai patru ani. Naşterea a avut loc în 1939, prin cezariană, iar copilul de 2,7 kilograme a fost perfect sănătos.
El a aflat la 10 ani că cea pe care o crezuse soră mai mare îi era de fapt mamă. Lina Medina a avut un alt ocpil, la 33 de ani după prima naştere şi tot ce se mai ştie despre ea este că în 2002 era încă în viaţă şi a refuzat să acorde un interviu unei publicaţii.
Foto: Shutterstock