Festivaluri pe care să nu le ratezi în septembrie

.

După Artmania, Peninsula sau Stufstock, septembrie menţine distracţia la foc continuu cu festivaluri la fel de prestigioase.

Festivalul George Enescu

„George Enescu”, festivalul internaţional inclus de The Independent în topul celor mai importante evenimente de muzică clasică organizate, debutează joi Bucureşti şi va continua în câteva oraşe din ţară. Iată aşadar un prilej să faci o plimbare prin Buşteni, Sibiu, Braşov, Sinaia sau Cluj.

Mari orchestre ale lumii, recitaluri şi concerte extraordinare la miezul nopţii, spectacole de operă şi şi balet sunt câteva dintre deliciile culturale pe care le aduce Festivalul an de an.

Filarmonica din Haga, Akiko Ebi, una dintre cele mai apreciate pianiste ale lumii, celebra soprană Nuria Rial, Zubin Mehta şi Daniel Barenboim – doi dintre cei mai cunoscuţi dirijori, sau violonist de origine belgiană Vadim Repin fac parte din elita muzicii clasice pe care o reuneşte în România Festivalul Enescu.

La Bucureşti, Festivalul Enescu va fi găzduit de Ateneul Român, Opera Naţională, Sala Palatului, Teatrul Naţional, Sala Radio şi Piaţa George Enescu. Opera „Oedip” deschide festivalul pe scena Operei Naţionale.

Primul festival al toamnei

Tot în acest weekend, poţi face o plimbare la Rânca, acolo unde are loc primul festival al toamnei. Cel mai important eveniment de aici atrage mii de turişti români şi străini deopotrivă, ce vin să vadă deja consacratele concursuri de tăiat lemne, de mâncat plăcinte sau… de bancuri.

Seara au loc spectacole de muzică folk, iar anul acesta poţi asista la o impresionantă defilare de cai.

Festivalul de Teatru Independent Undercloud deschide astăzi stagiunea de toamnă a teatrelor. Dacă ţi-a fost dor să vezi un spectacol bun, să ştii că festivalul aduce cele mai bune producţii din stagiunea teatrelor independente din Bucureşti, selecţionate de teatrologul Marius Zarafescu şi regizoarea Chris Simion.

Începând de astăzi şi până pe 10 septembrie, fă-ţi drum pe la Teatro – Clubul La Muse, unde vei rămâne sigur cel puţin două ore pe seară, de la 18.00 la 21.00.

Dance Camp România Reghin

Dacă eşti pasionată de dans sau doar te numeri printre telespectatorii show-ului „Dansez pentru tine”, atunci trebuie să vezi neapărat câteva manifestaţii live cu cei mai buni dansatori şi coregrafi ai lumii.

Dance Camp Romania 2011 este doar o tabără de dans şi cultură urbană, ce reuneşte sute dansatori şi coregrafi de renume internalional care vor împărtăşi arta dansului la Reghin.

Henry Link – coregraful lui Michael Jackson, membru Elite Force Crew), Eszteca Noya – o legendă vie a culturii urbane, Lil Phil – dansator la artişti precum Justin Timberlake, Mariah Carey şi Craig David, membru Who Got Skillz), Emil Rengle- membru al trupei de la „Dansez pentru Tine” şi mulţi alţi instructori vor impresiona negreşit cu performanţe uluitoare de dans şi coregrafie.

Toată distracţia se desfăşoară la Reghin, Mureş, între 1 şi 7 septembrie, la Complexului „Dansul Viorilor”. Tot aici găseşti şi locuri de cazare.

Foto:Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton