La Cannes se vor premia şi filme despre homosexuali

.

Solidar cu comunitatea gay, Festivalul de la Cannes va premia pentru prima dată în istoria celor 63 de ediţii, producţiile care tratează problemele persoanelor bisexuale, homosexuale sau transexuale.
Dacă Festivalurile de Film de la Berlin şi Veneţia acordă un astfel de premii de aproape 20 de ani, Cannes-ul îşi va modifica regulamentul începând din acest an şi va aprecia „ca atare” filmele despre comunitatea gay, la iniţiativa  jurnalistului francez Franck Finance – Madureira.

Premiul va fi acordat filmului care va reuşi să transpună cât mai profund aspectele vieţii persoanelor gay şi să îşi aducă astfel contribuţia la înţelegerea comunităţilor minoritare. Acesta va fi selectat din orice secţiune a festivalului.

Pentru ca nominalizarea să fie cât mai corectă cu putinţă, juriul este compus din reprezentanţi ai festivalurilor de filme gay din Paris, Lyon şi Londra şi din jurnalişti ai publicaţiilor Première, Têtu, Les Inrockuptibles, Screen International şi Studio Ciné Live.

Ideea premierii filmelor despre gay a fost iniţiată de regizorii Olivier Ducastel şi Jacques Martineau, realizatori ai filmelor „Jeanne et le garçon formidable” şi respectiv „Queer Palm” .

Distincţia va fi decernată în penultima zi a Festivalului, pe 22 mai.

Foto: NorthFoto

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton