Atracţia ţine de un amestec de elemente, printre care aspectul fizic şi personalitatea. Dacă, în ciuda avantajelor cu care te-a lăsat Mama Natură nu reuşeşti să găseşti un partener cu care să împarţi chi-ul, încearcă magia feng shui. Iată care sunt cele 5 trucuri ca să atragi bărbaţi adevăraţi. Poartă lejerie sexy roz
Chiar dacă nu are cine să te dezbrace de ea, poartă ceva de-a dreptul provocator mâine, când pleci spre muncă. Ai grijă ca secretul tău să nu fie deconspirat, trebuie ca numai tu să ştii ce porţi. Faptul că porţi culoarea roz te binedispune, îţi curăţă chakrele şi atrage energii asemănătoare cu ale tale.
Organizează un mini sanctuar
Dacă deja ai amenajat colţul dragostei din pătratul magic. Cu simboluri şi cristale, fă un pas în plus. Organizează un mic sanctuar al iubirii în dormitorul tău. Nu exagera cu figurinele norocoase şi nu uita să menţii locul foarte curat. Praful împiedică chi-ul (energia pozitivă) să circule liber.
Activează şi biroul
Chiar dacă acasă te-ai pregătit pentru marea iubire, nu înseamnă că la birou nu ai voie să aduci nişte energii pozitive binefăcătoare. Dacă locul de muncă îţi permite, aplică pătratul magic în biroul tău (sau pe biroul tău, dacă spaţiul este foarte limitat). Cumpără un cristal special pentru loculd e muncă şi plasează-l în colţul iubirii. Cine ştie? Poate unul din colegii de la IT sau contabilitate aveau chakra închisă şi nu te vedeau bine până acum.
Deschide porii şi sufletul
Ca să atragi bărbaţi adevăraţi ai nevoie şi de câteva atuuri fizice, e drept. Arta feng shui poate fi folosită şi ca să arăţi mai bine. Deşi pare neverosimil, trucurile practice feng shui se pot aplica şi în cazul aspectului tău. Dacă ai chakrele înfundate şi energia nu curge lin prin corpul tău, poţi să ajungi să suferi de diverse afecţiuni, cum ar fi gastrita, insomniile, etc. Toate acestea îţi afectează tenul şi nu poţi merge la o întâlnire cu coşuri pe nas, nu? Curăţă chakrele prin terapie cu cristale şi o dietă sănătoasă.
Fii creativă, adu chi-ul în dietă
Poţi plasa câteva figurine aducătoare de noroc chiar şi în frigider. Cristalele au o energie a lor, fapt demonstrat de oamenii de ştiinţă. Chiar dacă frigiderul şi rafturile dulapurilor cu mâncare nu permit aerului şi, implicit, energiilor pozitive să circule în voie, cristalele pot rezolva această problemă. Alege unul corespunzător elementului tău primordial sau unul care îl precede în ciclul creativ al elementelor (dacă eşti semn de lemn, apa ajută lemnul să creascăş dacă eşti semn de pământ, focul creează cenuşă, care se depune şi creează pământul).
Foto: Thinkstockphotos Indiciul de astăzi este cuvântul: IUBIRE