Eva Tofalvi va purta din nou drapelul României la Olimpiada de la Sochi

.

Într-un interviu din revista Unica de februarie, recent apărută la chioşcuri, cea mai bine clasată biatlonistă româncă vorbeşte despre viaţa austeră de sportiv şi despre speranţele cu care porneşte spre Olimpiada de Iarnă de la Sochi, unde, pentru prima oară, va fi însoţită de mama ei.

Biografie Eva Tofalvi

Eva Tofalvi este cea mai experiementată sportivă de biatlon din România, fiind calificată la patru ediţii ale Jocurilor Olimpice până în prezent. Olimpiada de la Sochi este cea de-a cincea.
Născută pe 4 decembrie 1978, Eva a participat la JO de la Nagano, Japonia (1998), Salt Lake City, SUA (2002), Torino, Italia (2006) şi Vancouver, Canada (2010)
La două dintre aceste ediţii, Salt Lake City şi Vancouver, Eva a purtat drapelul Româaniei la festivitatea de deschidere.
Eva a participat pentru prima oară la Cupa Mondială în 1997, obţinând un onorabil loc 29. Un an mai târziu, în 1998, Tofalvi a participat la Jocurile Olimpice de la Nagano, unde a ocupat locul 11 la proba de 15 km individual şi locul 31 la sprint. Cel mai bun rezultat din carieră este câştigarea etapei de Cupă Mondială din 2008-2009 de la Hochfilzen (15 km individual), aceasta fiind şi singura etapă de Cupa Mondială câştigată de o româncă.
Trăieşte la Miercurea Ciuc şi deţine Pensiunea Tofalvi, aflată în apropiere, la Băile Harghita.

Cum te simţi concurând la Olimpiadă? Ce e diferit faţă de alte competiţii internaţionale?

Olimpiada este cel mai important moment din viata unui sportiv, dar fiecare competiţie este importantă. Până la urmă, aceastea te aduc cu un pas mai aproape de Jocurile Olimpice. îmi aduc aminte că, la Salt Lake, când am purtat pentru prima oară drapelul României, am avut emoţii imense… |mi era frică să nu calc greşit în faţa a milioane de oameni. A fost o mare onoare şi o mare responsabilitate.

Cum arată o zi obişnuită de antrenament în sezon pentru tine? Dar o zi obişnuită, vara?

|n sezon, am două antrenamente pe zi, unul pe schiuri, şi altul de alergare, iar vara – alergare şi tragere aproximativ cinci ore pe zi. (n.r. biatlon = alergare pe schiuri şi tragere cu arma la ţintă).

Cum îţi place să-ţi petreci timpul liber?

Daca aş avea timp liber, mi-ar plăcea să citesc mai mult, dar, din păcate, nu am timp liber la dispoziţie. Din când în când, mai ies cu prietenele mele la o cină şi cam atât. Acesta a fost ritmul, stilul meu de viaţă de când eram mică.

Cu ce gânduri porneşti spre Olimpiada de la Sochi?

Am gânduri mari pentru Olimpiada de la Sochi şi sper să termin în primii şase concurenţi. Este un moment foarte important pentru mine, mai ales pentru că mama mea va fi alături de mine. Este o premieră în viaţa mea! Până acum nu m-a putut însoţi la competiţii, dar campania „Mulţumesc, mamă!”, organizată de Procter & Gamble, îmi va da această ocazie şi sper din tot sufletul ca mama să fie mândră de evoluţia mea.
Eva Tofalvi va purta din nou drapelul României la Olimpiada de la Sochi

Într-un interviu, ai declarat că aceasta este ultima ta Olimpiadă. Te gândeşti să concurezi în competiţii şi după Sochi sau ai alte planuri?

Depinde cum o să fie la Sochi; dacă lucrurile merg bine, aş vrea să mai particip un an. Am foarte multă voinţă şi mai pot continua, dar depinde cum o să mă simt la primăvară.

La ce lucruri a trebuit să renunţi, în copilărie şi adolescenţă, pentru a obţine rezultatele pe care le doreai în sport?

Am renunţat la „copilărie” … Nu am avut timp să stau cu prietenii mei. Nici nu ştiu cum este să te joci cu păpuşile. Eu nu am mers în tabere cu colegii de la şcoală. Cred că mi-ar fi plăcut să fac unele dintre aceste lucruri, dar am ales viaţa sportivă. Am fost crescută în acest sens şi nu regret! Am câştigat o experienţă vastă, am o mulţime de prieteni în lumea sportului, oameni care au aceleaşi pasiuni şi interese ca şi mine. Ne întâlnim în cantonamente, la concursuri.
P&G va lansa „Casa Familiei” la Jocurile Olimpice de la Sochi, care vă gazdui mamele şi familiile sportivilor din 20 de ţări pe durata JO. România va fi reprezentată de Eva Tofalvi (biatlon) şi de Marinela Mazilu (skeleton) şi familiile acestora. Vizionează pe Youtube filmul „Raising an Olympian: Marinela Mazilu”, pentru a cunoaşte o altă sportivă româncă de performanţă.

Citeşte mai multe despre Eva Tofalvi în interviul integral din Revista Unica, numărul de februarie, pe piaţă de azi, 24 ianuarie 2014.

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton