Elena Mişcodan, neurochirurgul pasionat de motociclism

11.07.2013, 17:00.

Elena Mişcodan e genul de om pentru care prea mult nu e destul, prea târziu – nu există, nu se poate – e doar o provocare.
Nici nu ştiu cum s-o prezint; până la 33 de ani, a realizat cât alţii în zece vieţi. Şi nu se opreşte aici. Elena Mişcodan e medic neurochirurg la un spital din oraşul Schlüchtern, landul Hessen, Germania. E primul motociclist român care a ajuns pe cel mai înalt drum accesibil cu vehicule motorizate din lume, la altitudinea de 5 602 m, în Himalaya, la Khardung La, în India, după ce era să fie ucisă de un camion care a călcat-o la propriu. Dar s-a ridicat şi a continuat.
A plecat acolo singură, la doar trei luni după ce învăţase să stăpânească motocicleta în România. E prima motociclistă româncă ajunsă la capătul lumii, în cel mai sudic punct locuit, Ushuaia, în Argentina, după ce a străbătut vântoasa Patagonie pe două roţi. „Dificultatea a fost dată de vântul prezent pe tot parcursul celor aproximativ 2.600 de kilometri. Patagonia este cea mai vântoasă zonă din lume. Vara, vântul bate în permanenţă cu 60-120 km la oră“, povesteşte Elena.
Are şi brevet de zbor, navighează cu yola, face scuba diving, sare cu paraşuta, are o formaţie de rock-punk – Patru Betze, vrea să înveţe să facă sailing şi nu are de gând să se oprească aici. După ce-şi termină contractul la spitalul din Germania, intenţionează să plece prin lume alături de Médecins Sans Frontières . Ea e Elena, pe scurt. A părăsit România în urmă cu an, după ce a renunţat fără regrete la o slujbă bine plătită la o companie de medicamen-te. „Am lucrat ca director de produs pe grupul de cardiologie la a doua cea mai mare firmă de medicamente generice din lume şi am plecat cu gândul să învăţ şi să fac medicina pe care în ţară nu am putut s-o fac, deşi mi-am dorit foarte mult.
Mi-am propus să stau aici măcar doi ani, cât să capăt ceva experienţă şi pentru că e durata minimă de practică pe care o cer organizaţiile de medici voluntari. După cei doi ani de trunchi comun de aici, am de gând să plec trei sau şase luni voluntar cu «Médecins sans Frontières».“

„Viaţa e prea scurtă ca să înveţi germana“

Elena e persoana pe care ţi-ai dori-o să-ţi fie cea mai bună prietenă, mentor sau măcar apropiat. Pentru că te inspiră. Înainte să plece în Germania, a învăţat singură acasă germana. „Oscar Wilde zicea că «viaţa e prea scurtă ca să înveţi germana» şi nu se înşela foarte tare. Mă descurc binişor, după şase luni mă înţeleg cu pacienţii şi scriu hârţogăraia de aici singură, dar sunt departe de şti germana.“
Elena are şi un umor savuros. I-am citit într-o zi, pe nerăsuflate, „Jurnalul unui medic emigrant“, unul dintre cele patru bloguri pe diverse teme pe care le întreţine şi are un talent anume să te facă să râzi cu „accesele“ ei de autoironie sau când descrie într-o notă mai mult decât amuzantă motivele care-i aduc pe oameni la camera de gardă. „Încep munca la şapte dimineaţa, termin cam pe la şase-şapte seara, abia apuc să mănânc; după patru luni m-au pus şi de gardă. Aici înveţi repede sau cedezi. Aproape toţi colegii români de-aici mi-au zis că o să plâng cu vorbe în primele luni. Din fericire, eu sunt mai cu capul în nori, aşa, şi încă nu m-am prins care e motivul pentru care ar trebui să plâng. Încă. Colegii sunt ca oriunde: unii cu care te înţelegi foarte bine, unii cu care te înţelegi mai puţin. Oraşul unde lucrez e micuţ, lângă o rezervaţie naturală. Seara, când merg la jogging, mă întâlnesc cu iepuri, căprioare… E linişte, e curat, e frumos!“
O întreb de unde-i vine puterea de a face atâtea lucruri. Poate mă molipsesc şi eu. Răspunsul ei vine firesc şi simplu: „Toţi avem de ales între a fi cel mai bogat sau cel mai plimbat om din cimitir. Libertatea vine în momentul în care realizezi cu adevărat că nu ai nimic de pierdut, că nimeni nu ia nimic dincolo. Se spune că, în momentul morţii, viaţa îţi trece prin faţa ochilor. Nu vreau ca ultimul film pe care-l văd să fie plicticos.“

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro