Numărul de septembrie al revistei Unica este o premieră pentru revistele glossy de pe piaţă. Din mai multe motive.
Este primul număr în format 3D realizat profesionist, prin suprapunerea a două
imagini. O tehnică ce nu a mai fost folosită până acum în publicaţiile din România.
Aceasta oferă imaginilor o profunzime cu mult superioară, din punct vedere calitativ, fotogra fiilor tridimensionale obţinute din 2D prin prelucrare pe calculator. Tehnica presupune realizarea a două imagini uşor diferite, câte una pentru fiecare ochi, imortalizate la o distanţă de 63 milimetri, distanţa medie dintre ochi.
Cadrele sunt suprapuse ulterior în computer, pentru a obţine o singură fotografie, ce capătă volum cu ajutorul ochelarilor speciali. Cea mai mare încercare pentru Alex Gâlmeanu, fotograful care a realizat pictorialele tridimensionale din acest număr, a fost să tragă cele două cadre la distanţa optimă de 63 milimetri – nici mai mult, nici mai puţin -, în cel mai scurt timp posibil, pentru ca subiectul şi celelalte elemente din cadru să nu-şi modifice poziţia. Un detaliu foarte important care ar fi putut compromite definitiv rezultatul final.
Şi pentru Andreea Raicu, vedeta noastră de pe copertă, a fost o provocare să călătorească până în Thailanda, la 8 000 de kilometri de casă, pentru a realiza şedinţa foto. Cu atât mai mult cu cât a fost nevoită să stea nemişcată în fiecare ipostază, cel puţin trei secunde, în cele mai inedite, neprietenoase şi periculoase locuri. În condiţii meteo extreme, la peste 30 de grade şi umiditate ridicată sau alături de animale sălbatice, în rezervaţia de elefanţi ori în cuşca tigrilor bengalezi.
Ceea ce părea să fie doar o idee năstruşnică în urmă cu un an s-a transformat, după multe ore de muncă, pregătiri şi teste, în cel mai ambiţios şi mai amplu proiect pe care l-am realizat în 11 ani de presă. Sunt mândră că am lucrat cu o echipă profesionistă, dedicată şi exigentă, care a transformat o vacanţă exotică în cel mai spectaculos proiect jurnalistic.
Ediţia pe care o ţii în mână acum este una de colecţie, pe care sper să o păstrezi în bibliotecă mult timp de acum înainte şi la care să te întorci ori de câte ori îţi doreşti să visezi frumos.
Important: ochelarii 3D se folosesc cu filtrul roşu în stânga şi cu cel albastru în dreapta.