Cântărețul britanic Ed Sheran a fost marele câștigător al Billboard Music Award 2018, acesta fiind desemnat cel mai bun artist al ediției ce s-a desfășurat în Las Vegas, la MGM Grand Garden Arena.
Ed Sheeran, care nu a fost prezent la gală, a mulţumit organizatorilor printr-un mesaj video înregistrat şi printr-o interpretare a piesei „Galway Girl”, notează Variety.
La gala Billboard Music de anul acesta, Ed Sheeran a mai primit trofeele pentru cel mai bun cântăreţ, cel mai bun cântec Top Hot 100 („Shape of You”), cele mai mari vânzări ale unei piese („Shape of You”) şi cel mai bun cântec difuzat la radio („Shape of You”).
Premiul pentru cea mai bună cântăreață a fost obținut de Taylor Swift, care a avut trei nominalizări, în timp ce Kendrick Lamar a câştigat trofeul pentru cel mai bun album din Top Billboard 200, „Damn”.
De asemenea, Khalid a fost desemnat cel mai bun cântăreţ debutant, Camila Cabello, cea mai bună cântăreaţă debutantă, Drake, cel mai bun artist din Top Billboard 200, iar Imagine Dragons, cel mai bun grup.
Cântăreaţa americană Janet Jackson, care a dominat topurile Billboard în ultimele decenii, cu hituri precum „That’s The Way Love Goes”, ”I Get Lonely” şi „All for You”, a primit premiul Icon la gala de duminică seară.
Potrivit celebrei publicaţii, „finaliştii la premiile Billboard Music sunt aleşi pe baza vânzărilor generate de albumele, înregistrările digitale, difuzările radio, în streaming, turnee şi evenimente sociale ale lor din ultimul an”.