Irena Sendler este o adevărată eroină. Și-a dorit să-i calce pe urmele tatălui ei și să aibă o carieră în medicină. Din păcate, tatăl ei a murit pe când ea avea doar 7 ani. De atunci, Irena și-a dedicat viața ajutorării celor care aveau nevoie.
La începutul celui de-al doilea război mondial, Irena trăia la Varșovia și devenise asistentă medicală. Fusese trimisă în ghetoul din Varșovia și fusese martorul a celor mai oribile crime comise de naziști. Viața ei nu avea să mai fie la fel după această experință.
Irena nu a uitat niciodată învățămintele tatălui ei, să încerce să salveze un om care se îneacă, chiar dacă nu știe să înoate. În anii ce au urmat a văzut cum Polonia începe să se înece, așa că Irena nu a putut să stea și să se uite la suferințele compatrioților ei.
S-a înrolat într-o organizație, Zegota care se ocupa de eliberarea și salvarea evreilor persecutați de naziști.
Irena a reușit să salveze mii de copii din ghetoul polonez. Și-a folosit cunoștințele medicale și i-a ajutat pe cei mici să-și recapete sănătatea pentru a fugi din oraș.
Unul dintre cele mai ingenioase planuri ale Irenei a fost ascunderea copiilor în sicrie. Ascunderea lor a făcut posibilă salvarea din ghetou și părăsirea rapidă a țării aflată sub controlul naziștilor.
Din nefericire, Irena a fost prinsă de naziști și torturată. Poloneza a rezistat cu stoicism și nu i-a trădat niciodată pe cei din Zegota sau pe evreii pe care îi ajutase să scape.
Irena a evadat din închisoare și ani de-a rândul s-a ascuns de opresiunile germanilor.
Toți copiii salvați au fost trecuți pe liste de Irena. Listele au fost ascunse în borcane și îngropate în speranța că, la încheierea războiului copiii vor fi returnați familiilor adevărate.
Irena a reușit să reunească familii întregi și s-a stins la vârsta de 98 de ani.
Viața Irenei a devenit subiectul unui film – Irena Sendler, o inimă curajoasă.
Sursa foto irenasendler.org
Citește și Cum a fost salvată o victimă a traficului de persoane de o stewardesă
Ultima modificare februarie 23, 2017 9:08 pm