Dubai – un oraş care te copleşeşte

.

Imaginează-ţi că ajungi la nori într un minut. Ţi se înfundă urechile, îţi vâjâie capul şi, până realizezi ce e cu tine, uşile liftului se deschid, dezvăluindu-ţi oraşul viitorului.
Cercetasem dinainte să plec site-ul hotelului în care urma să stau şi am văzut că are 34 de etaje şi două piscine „rooftop”: Sunrise Pool şi Sunset Pool. „Cool!”, mi-am zis când am văzut că e aşezat tentant, într-un epicentru al zgârie-norilor, peste drum de metrou şi World Trade Center. De la aeroport la Fairmont, care se află pe Sheick Zayed Road, am făcut maximum 30 de minute, uitându-mă la clădirile hi-tech şi amintindu-mi de Ali. Iubitul din Dubai al unei foste colege de facultate ne povestea, prin 1997, despre autostrăzile care se construiau peste noapte în Emirate şi apartamentele luminoase din blocurile din sticlă şi oţel, cu zeci de etaje. „Trebuie doar să fiu absolvent de facultate şi primesc un astfel de apartament şi un job plătit cu câteva mii de dolari pe lună”, spunea Ali. Am ajuns într-un loc cu mult peste poveştile lui Ali, căci şeicul Mohhamed, cel care a realizat că petrolul din Golf se va termina într-o zi, a poruncit să se construiască o metropolă cum alta nu-i. A fost mai mult decât vizionar, armate im-
presionante de rezidenţi şi turişti înghesuindu-se azi în cel mai materialist oraş de pe Pământ. Un oraş care a inventat un Festival al Shoppingului, pornind de la premisa că oamenii vor veni în Dubai să cheltuie bani. Fiecare oaspete e tratat ca un VIP, în consecinţă se simte dator să cheltuie ca un VIP. Nici nu-i greu, cu mallurile care fac istorie, hotelurile flamboaiante şi o zonă ameţitoare cu nenumărate restaurante, cluburi şi baruri.

Cea mai înaltă clădire din lume

Sheikh Zayed e împopoţonată cu cele mai futuriste construcţii din câte există, inclusiv cu Emirates Towers şi Burj Khalifa, două dintre simbolurile Dubaiului. Şoseaua face parte din cea mai lungă autostradă a Emiratelor şi aleargă paralel cu marea. Pe una din părţi, suspendat şi la fel de impresionant ca şi buildingurile în care îşi au birourile cele mai puternice bănci, companii şi hoteluri din lume sau în care locuiesc unii dintre cei mai bogaţi oameni ai planetei, goneşte metroul. Turnurile Emirates, care găzduiesc hotelul Jumeirah Emirates şi nenumărate birouri, sunt unite de un complex comercial cunoscut sub numele de „Bulevard”. Iar în faţa lor, apa curge spectaculos, într-o cascadă făurită tot de mâna omului.
Burj al Arab, celebrul hotel de 7 stele care a dus faima Dubaiului în lume, pare să-şi
fi găsit naşul. Vedeta sezonului e astăzi Burj Khalifa, cea mai înaltă clădire din lume, care are 828 de metri şi 160 de etaje. Vizitatorii se opresc la etajul 124. Ca să urcăm până acolo, am făcut rezervare cu două zile înainte. Puteam să urcăm şi pe loc, dar am fi plătit 100 de euro de persoană. Aşa, călătoria cu liftul supersonic, care ne-a dus într-un minut de la parter la etajul 124, a costat 150 de dirhami (aproximativ 150 de lei). Cum fusesem şi la etajul 86 în altă clădire de top, Empire State Buiding din New York, unde numai traseul până la lift a durat aproximativ 2 ore, mă aşteptam să păţim la fel. Dar pentru că ne aflam în „oraşul viitorului”, toată excursia în gigantul care a înghiţit, cu tot cu fundaţie, 330.000 de metri cubi de beton şi 31.400 tone de oţel, a durat mai puţin de o oră. De sus, de la etajul 124, pot spune că am văzut tot Dubaiul. Nu ştiu dacă ar fi fost mai spectaculos ziua, pentru că am găsit bilete doar la 20:30, dar pe mine, imaginea zgârie-norilor şi a oraşului luminat puternic, a blocului Adress, una dintre cele mai noi şi mai trendy locaţii de lux, aflat vizavi de Khalifa, a mallului imens, a mării întunecate din depărtare şi a canalului Dubai Creek,  care desparte oraşul nou de cel vechi, m-a impresionat.

Neapărat să mergi la mall!

Un alt loc care pe care nu-l puteam ocoli este Dubai Mall, o atracţie turistică în sine nu doar pentru shopping şi pentru că este cel mai mare mall din lume (suprafaţa sa depăşeşte un milion de metri pătraţi), ci pentru că găzduieşte cel mai mare acvariu acrilic din lume (record înregistrat de Guiness Book), un Zoo Aquarium, un patinoar olimpic şi cel mai mare souk (n.r. – târg) de aur din lume, cu peste 200 de comercianţi. N-am vizitat insă numai interioare. Am ieşit şi-afară.
Am ajuns şi în Deira, partea veche a Dubaiului, unde se află soukurile. Ne-am răsfăţat  ochii şi nasul prin bazarurile de aur şi de condimente, observând o altă viaţă, un alt Dubai, unde localnicii încearcă să-şi vândă mărfurile pentru bani de pâine, unde femeile nu-şi arată chipul, dar nici nu li se pare ciudat că n-o fac, unde cântecul moscheilor la ceas de închinăciune sună prelung, iar bărbaţii se roagă, acolo unde se află în momentul respectiv, cu faţa spre Mecca.
Foto:Shutterstock

    
Vedete din Romania Vedete internationale