Două surori, gemene identice, s-au măritat în aceeași zi. Mirii, și ei gemeni identici

.

Două surori, gemene identice, s-au măritat în aceeași zi, cu bărbații visurilor lor care sunt și ei, gemeni identici. Evenimentul a avut loc în Twinsburg, iar ceremonia a fost oficiată de preoți, bineînâeles, gemeni identici.

Britanny și Briana Deane, în vârstă de 32 de ani, s-au căsătorit cu Josh și Jeremy Slayers (34), la Festivalul Zilei Gemenilor din Ohio, acesta fiind și locul în care s-au cunoscut, anul trecut.

Fetele întotdeauna au visat să se căsătorească cu gemeni identici, iar soții lor au jurat că se vor căsători doar dacă soțiilor lor vor fi gemene identice.

Acum, cele două cupluri plănuiesc să locuiască în aceeași casă și să își crească viitorii copii împreună.

Brittany și Briana s-au asigurat ca totul să arate exact la fel în ziua nunții, de la voal până la rochie și machiaj.

Citește și: Un cuplu de pensionari a câștigat 65 milioane de euro la loterie

A fost cu adevărat o poveste care a devenit realitate. Căsătoria cu gemeni este foarte importantă pentru noi. De mici am visat la acest lucru”, a declarat Briana pentru revista People.

Foto: Facebook

Același vis l-au avut și Jeremy și Josh, care au jurat că vor spune „DA” doar dacă se vor îndrăgosti de surori gemene identice.

Este greu să ai relații cu persoane care nu au un geamăn deoarece ei nu înțeleg legătura dintre noi”, a explicat Brittany.

Cele două fete au știut mereu că șansele de a se îndrăgosti de gemeni identici sunt „extrem de scăzute”.

Dar stelele s-au aliniat anul trecut la Festivalul pentru Ziua Gemenilor, cel mai mare festival care adună gemeni din întreaga lume, când frații Slayers le-au captivat atenția.

Citește și: Motivul incredibil pentru care o femeie de 69 ani și-a împușcat soțul

După câteva zile, băieții le-au trimis celor două surori câte un mesaj pe Facebook spunând că abia așteaptă să se întâlnească din nou, la festival, anul următor, însă niciunul nu se gândea că atunci urmau să se căsătorească.

Foto: Facebook

Brittany și Briana i-au invitat pe cei doi frați să le viziteze în Virginia. Ei au acceptat imediat invitația și după această călătorie au știu că cele două surori le vor fi soții.

„Știi când știi. Am știut toată viața că dacă ne vom însura va fi cu gemene”, a afirmat Jeremy.

Josh și Jeremy le-au cerut pe fete în căsătorie la Twin Lakes State Park în Virgia, locul în care au avut și prima întâlnire.

Cei doi au îngenunchiat și au pus întrebarea în același timp.

Foto: Facebook

Brittany și Briana s-au distrat de minune când au planificat împreună nunta.

Citește și: Bărbat arestat pentru abuz psihologic, după ce i-a interzis iubitei să folosească rețelele de socializare

Aveam aceeași viziune despre felul în care ar arăta o nuntă dublă”, a spus Briana.

Acum, gemenii vor locui în aceeași casă și își vor crește copiii împreună.

Va fi ca și cum ar avea două mame și doi tați”, a spus amuzată Brittany.

Sursă foto: Facebook

Ultima modificare august 6, 2018 3:20 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale