Divan Film Festival, singurul festival dedicat filmelor și artei culinare balcanice, a ajuns la cea de-a șaptea ediție șI va începe sâmbătă, 20 august, la Craiova. Festivalul continuă de luni, 22 august, în Portul Cultural Cetate din județul Dolj, până duminică, 28 august. (Foto: Arhiva UNICA)
Din programul festivalului, a cărui temă este anul acesta „Povești urbane din Balcani”, fac parte 10 filme de lungmetraj (printre care animația Zarafa și filmul pentru copii Dumbrava minunată), 26 de scurtmetraje balcanice și 3 filme de mediumetraj (Marilena de la P7, Ecaterina Teodoroiu și București).
Printre cele 10 lungmetraje din programul Divan FF se numără Moarte în Sarajevo, filmul câștigător al trofeului Ursul de Aur la Berlin 2016, două comedii savuroase ca Bal-can-can și Parada, precum și ultimul film regizat de Dan Chișu, București Non-Stop.
Începând cu această ediție, echipei Divan Film Festival i s-a alăturat și selecționerul italian Massimiliano Narduli, care, împreună cu directorul artistic al festivalului, Marian Țuțui, a realizat programul de scurtmetraje. Massimiliano a colaborat de-a lungul timpului cu festivaluri de film precum Piemonte Movie (Torino, Italia), Tirana Internationa Film Festival (Albania), Timishort Film Fest (Timișoara) sau Next Film Festival (București).
În selecția de scurtmetraje se regăsesc filme de ieri și de azi, românești sau străine, ca: O noapte în Tokoriki (r. Roxana Stroe, 2016), recent premiat la Berlin 2016 și TIFF, un film despre aniversarea unei adolescente într-o discotecă rurală pe ritmuri nouăzeciste, Oase pentru Otto (r. Matei-Lucaci Grunberg, 2016), o comedie amară amplasată noaptea, la marginea civilizației, unde două prostituate diferite visează cu ochii deschiși, De Sfeștanie (r. Tudor Botezatu, 2015), un film cinic și plin de umor despre relațiile de cuplu moderne, Fiți fericiți! E un ordin (r. Sinan Çetin, 2008), o parodie plină de umor despre clasa politică din Turcia, sau Gogulică Cheferist (r. Cornel Dumitrescu, 1929), un șomer ale cărui peripeții îl transformă într-un Charlot bucureștean.
Ca în fiecare an, la Divan Film Festival vor avea loc și concerte. De data aceasta, sâmbătă, 20 august, la Craiova, în Centrul Vechi, va concerta Maria Răducanu, una dintre cele mai apreciate artiste din România, iar luni, 22 august, în Portul Cultural Cetate va urca pe scenă cunoscutul țambalist Marius Mihalache.
Cea de-a șaptea ediție a Divan Film Festival va fi prezentată de actrița de teatru Aida Economu, împreună Adrian Teleșpan, fost producător TV și autor al romanului „Cimitirul”.
Divan Film Festival va avea loc în perioada 20 – 28 august, după cum urmează: 20-21 august, Craiova, 22 – 28 august în Port Cultural Cetate.
În Craiova, proiecțiile de film vor avea loc la Cinema Inspire (Mercur Center) și în Centrul Vechi. Intrare liberă la toate proiecțiile și concertele Divan Film Festival, atât în Craiova, cât și în Portul Cultural Cetate.
Pe timpul desfăşurării festivalului camparea în Portul Cultural Cetate este gratuită și se va face în limita locurilor disponibile.
Citește și – Începe Transilvania Gastronomică – Food Culture Festival
Citește și – De ce ni se pare că timpul trece mai repede pe măsură ce îmbătrânim
Ultima modificare august 18, 2016 4:58 pm