Dar cel mai important este să fie pasionat de ce face, fiindcă meseria nu e deloc uşoară. Detectivii sunt tot timpul pe drumuri – se întâmplă să ajungă şi în afara ţării, unde cei urmăriţi îşi petrec vacanţele alături de amante – indiferent că e ger sau caniculă, nu au program fix şi lucrează foarte mult în weekend.
Munca lor nu seamănă cu ceea ce vedem la televizor, iar Laurentiu Florea spune că emsiunile TV gen „Trădaţi în Dragoste” le fac un mare deserviciu căci crează clienţilor aşteptari nerealiste. În realitate, subiecţii nu pot fi surprinşi atât de uşor în ipostaze compromiţătoare fiindcă sunt precauţi. Faţă de ceea ce vedem în filme, detectivii particulari nu poartă armă, nu se angajează în urmăriri spectaculoase – de fapt, munca unui detectiv nu constă în urmărire, ci în filaj – şi nu au voie să se implice în cazuri anchetate de poliţie. De asemenea, detectivii nu au voie să asculte telefoane şi chiar preferă să nu o facă pentru că vor să vadă cu ochii lor ce face subiectul.
Femeile sunt cei mai buni detectivi
Pe lângă cazuri de infidelitate, detectivii români investighează răpiri, dispariţii de persoane sau obţin probe pentru recuperarea bunurilor furate. La solicitarea părinţilor pot investiga anturajul tinerilor, iar la cererea companiilor verifică angajaţii – de pildă şoferii de distribuţie bănuiţi că ar vinde „la negru” produsele transportate. La nevoie se infiltrează în anumite grupuri pentru a afla informaţii din interior sau intră în vorbă cu persoane care cunosc amănunte despre subiectul investigaţiei. În acest caz, apetitul românilor pentru bârfă le uşurează munca.
Potrivit detectivului, femeile sunt puţine în acest domeniu, cel puţin la noi în ţară. Totuşi, femeile sunt detectivii ideali fiindcă îşi pot schimba înfăţişarea foarte uşor şi nu trezesc suspiciuni – dacă bănuieşti că te filează cineva, te aştepţi să fie un bărbat.
„Unui viitor detectiv particular”
Majoritatea detectivilor particulari sunt foşti angajaţi ai institutiilor de ordine publică şi siguranţă naţională sau oameni care au avut interacţiuni cu aceste domenii şi nu au mai putut scăpa de „microb”, după cum îi place să spună lui Laurenţiu Florea, el însuşi un detectiv pasionat, care ar prefera să stea mai mult pe teren decât la birou.
A ştiut că va fi detectiv încă din anii ’80, când a primit în dar o carte poliţistă, foarte greu de găsit pe atunci, cu dedicaţia „Unui viitor detectiv particular”. Nu ştie nici azi de unde a venit această dedicaţie, având în vedere că meseria de detectiv a devenit legală în România abia 20 de ani mai târziu.
Cert este că atât cartea cât şi cuvintele celui care i-a dăruit-o l-au marcat atât de mult pe Laurenţiu Florea încât a păstrat-o până azi şi plănuieşte să o expună înrămată în sediul agenţiei sale. Deşi nu i-a fost uşor, a învăţat singur ce înseamnă munca de detectiv şi mai ales a învăţat care sunt cele mai importante atuuri al unei asemenea afaceri: confidenţialitatea şi secretele bine păstrate ale meseriei. Atuuri pentru detectiv, dezavantaje pentru jurnalistul care încearcă să obţină informaţii de la el.