Vacanţa de vară se apropie şi toată lumea caută destinaţii cât mai potrivite pentru toate gusturile. Dacă în cuplu se recomandă o plajă trendy sau o aventură în safari, pentru întreaga familie există atracţii turistice diferite. Iată care sunt cele mai bune locuri pentru o vacanţă cu familia.
La mare, altfel decât o ştii: Coasta Amalfi
Marea Tireniană are locuri fermecate, despre care românii nu ştiu mare lucru. Porniţi din Napoli, treceţi câteva ore prin Pompeii (cei mici vor fi vrăjiţi de oamenii împietriţi în cenuşa Vezuviului), vizitaţi Acvariul din Napoli (cel mai vechi din Europa, are 200 de specii de peşti), muzeul feroviar, mâncaţi cea mai bună pizza la Umberto, apoi mergeţi pe plaja Spiaggia Grande din Positano.
Citeşte şi Destinaţii exotice: Top 4 plaje ascunse care îţi taie răsuflarea
Ape termale şi poveşti cu zmei: Islanda
Islanda oferă peisaje vulcanice magnifice, cu zeci de ape termale unde cei mici se pot bălăci în voie şi sute de poveşti cu căpcăuni, troli, pitici, zâne ale stâncilor. Încercaţi piscinele geotermale din capitala Reykjavik, povestiţi copiiilor despre energia regenerabilă care alimentează ţara, mergeţi la Laguna Albastră, unde cei mici se pot juca cu nămolul alb sănătos, în timp ce adulţii scapă de reumatism.
Citeşte mai departe despre aromele Arabiei şi bazaruri diferite de cele din Istanbul sau Grecia, pe pagina următoare!
Ultima modificare august 4, 2022 5:58 pm
Page: 1 2